În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfințirea unui lăcaș istoric din Băilești
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 11 septembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din municipiul Băilești, județul Dolj, pentru a săvârși Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Sfintele slujbe au fost oficiate de către Înaltpreasfinția Sa, în prezența unui număr mare de credincioși, alături de care s-au aflat reprezentanții autorităților locale. Din soborul de preoți și diaconi care au slujit împreună cu ierarhul au făcut parte părintele consilier eparhial Grigore Vulcănescu și părintele protopop Cătălin Neacșu, slujitor la acest sfânt lăcaș.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Ciprian Catană și părintele Aurel Teică au primit din partea Mitropolitului Olteniei rangul onorific de iconom stavrofor. De asemenea, mai mulți credincioși au primit gramate de mulțumire pentru implicarea deosebită în activitatea Bisericii și în lucrările de restaurare și înfrumusețare a sfântului lăcaș.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit a subliniat importanța sfințirii unei biserici și a participării credincioșilor la slujbe.
„De fiecare dată când sfințim o biserică, ne ajută Dumnezeu să avem bucuria acestei sfinte slujbe. Întotdeauna, noi dorim ca biserica să fie pregătită pentru Sfânta Liturghie și pentru slujbele bisericești. Tocmai pentru aceea, credincioșii au simțit nevoia dintotdeauna ca să zidească asemenea lăcașuri sfinte, pentru ca să fie ei înșiși pomeniți și urmașii lor. În același timp, să aducă mulțumire lui Dumnezeu pentru această lucrare sfântă și binecuvântată. Biserica este Casa lui Dumnezeu, este lăcașul Preasfintei Treimi: al Tatălui Ceresc, al Fiului și al Sfântului Duh. Iată că și Tatăl Cel ceresc are casa Lui. Această casă, Tatăl a zidit-o, spunem la sfințirea bisericii, Fiul a întărit-o și Duhul Sfânt a sfințit-o. Deci, când venim la biserică, noi venim la casa Tatălui ceresc, la casa Părintelui nostru, Cel care ne-a zidit cu mâinile Sale și Care poartă grijă de noi, de fiecare în parte”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu.
La final, părintele protopop Cătălin Neacșu a dat citire Actului de târnosire a Bisericii „Sfinții Apostoli” din municipiul Băilești. Potrivit Actului de târnosire, Biserica „Sfinții Apostoli” a fost zidită în anul 1836 și sfințită în anul 1839. În anii 1865, 1898 și 1925 s-au efectuat lucrări de restaurare și consolidare ale acestui sfânt lăcaș. Mai multe lucrări de reparații s-au realizat în anul 1968, pictura fiind restaurată în anul 1990.
Între anii 2018 și 2022, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu, aici au avut loc mai multe lucrări de reparații, de restaurare și înfrumusețare a sfântului lăcaș, sub supravegherea părintelui protopop Cătălin Neacșu, și implicarea credincioșilor păstoriți de părintele paroh Ciprian Catană și părintele Aurel Teică.