În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sinaxă anuală în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Marți, 29 octombrie, la Mănăstirea Putna a avut loc sinaxa anuală a stareților și starețelor mănăstirilor și schiturilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Întâlnirea, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a adus în atenție atât aspecte administrative, cât și duhovnicești legate de activitatea monahilor și monahiilor.
Împreună cu stareții și starețele din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, la eveniment au fost prezenți arhimandritul Paraschiv Dabija, vicarul administrativ, arhimandritul Melchisedec Velnic, exarhul mănăstirilor, arhimandritul Nectarie Clinci, exarh zonal, consilieri eparhiali, precum și părinții protoierei ai Protopopiatelor Suceava II, Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc.
Întrunirea a debutat prin săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica mare a mănăstirii de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de slujitori, în prezența stareților și starețelor așezămintelor monahale.
După rostirea rugăciunii de început și a apelului nominal, în Sala „Sfântul Ștefan cel Mare” a Casei Sociale „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Putna au început lucrările sinaxei, nu înainte de vizionarea filmului documentar „Un sfânt al cuvintelor. Mitropolitul Dosoftei al Moldovei”, realizat de portalul media Doxologia.
Părintele arhim. Dosoftei Dijmărescu, viețuitor al Mănăstirii Putna și exarh cultural al eparhiei, a prezentat referatul „Sfântul Mitropolit Dosoftei - cărturar și părinte mult-milostiv în luminarea poporului”.
A luat apoi cuvântul stavrofora Mihaela Cozmei, stareța Mănăstirii Sucevița, care a susținut prelegerea „Episcopul Gherasim Putneanul - omul cel bun, bunicul Bucovinei în slujba aproapelui”.
Ultima prelegere a fost susținută de părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, fiind intitulată „Arhimandritul Iachint Unciuleac - tămăduitor al rănilor sufletești”.
Starețul Mănăstirii Putna a prezentat și două tipărituri aflate în patrimoniul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, excepționale atât prin prisma vechimii lor, cât mai ales prin valoarea memorialistică: Biblia de la București, cu o însemnare dedicatorie a domnului Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, pentru Mitropolitul Dosoftei, respectiv un volum ce reunește exemplarele de lucru ale eruditului ierarh: Dumnedzăiasca Liturghie (1679), Molitvălnic de-nțăles (1681), Parimiile preste an (1683) și Octoihul (?1683-1686), pe care încă se pot citi corecturile făcute cu mâna sa.
În continuare, au fost transmise recomandări și propuneri de îmbunătățire a activității din partea sectoarelor Centrului eparhial Suceava și a protopopiatelor și au fost dezbătute probleme de ordin pastoral-misionar, cultural-educațional și administrativ-edilitar din viața mănăstirilor și schiturilor din eparhie.
Pentru a readuce în atenție responsabilitățile pe plan duhovnicesc și administrativ ale conducătorilor de obști, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a citit Decalogul unui stareț, îndemnându-i să acorde o atenție deosebită lucrării celei bune în ogorul Bisericii, pentru a se înveșnici atât prin actul creator, cât și prin cuvântul și fapta ziditoare de suflet.