La Palatul Patriarhiei din București a avut loc, în această seară, 20 mai 2026, festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”, ediția a XVIII‑a, și ai Concursului național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, ediția a XV‑a. La momentul festiv a fost prezent Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care le‑a oferit câștigătorilor, din partea Întâistătătorului Bisericii noastre, Diploma omagială 2026 - Anul omagial al pastorației familiei creștine în Patriarhia Română.
Slujbă de pomenire pentru suporterii greci decedați în accidentul rutier din Timiș
Pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara a avut loc joi, 29 ianuarie, ceremonia solemnă de repatriere a celor șapte suporteri greci care și-au pierdut viața în tragicul accident rutier produs marți, 27 ianuarie, în zona localității Găvojdia, județul Timiș.
Înainte de plecarea aeronavei militare către Grecia, o slujbă de pomenire a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, în prezența reprezentanților corpului diplomatic elen, a Corneliei-Elena Micicoi, prefectul județului Timiș, și a altor autorități publice, a familiilor îndurerate, precum și a comandanților structurilor militare implicate în gestionarea repatrierii.
Din sobor au făcut parte părintele arhimandrit Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Eparhia Timișoarei; părintele Timotei Anișorac, consilier eparhial, și părintele Mihai-Adrian Venter, preot militar în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.
În cadrul slujbei au fost înălțate rugăciuni pentru odihna sufletelor celor răposați, atât în limba română, cât și în limba greacă. În semn de omagiu, Părintele Mitropolit Ioan a așezat câte un trandafir alb pe sicriul fiecărui tânăr. A adresat mesaje de condoleanțe Excelenței Sale Evangelia Grammatika, ambasadorul Republicii Elene la București, și familiilor îndurerate.
La final, Părintele Mitropolit Ioan a acordat un interviu mai multor televiziuni din Grecia prezente la Timișoara.



.jpg)
