Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujbă misionară oficiată de IPS Teofan în parohia Războieni
Biserica cu hramurile "Izvorul Tămăduirii" şi "Adormirea Maicii Domnului" din Războieni, comuna Ţibăneşti - Protopopiatul Iaşi 3, a primit duminică, 8 iulie 2012, vizita Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie şi a ţinut cuvânt de învăţătură.
În Duminica a V-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat, în sobor de preoţi şi diaconi, slujba Sfintei Liturghii în parohia Războieni, comuna Ţibăneşti, Protopopiatul Iaşi 3. Din soborul slujitor, alături de pr. Vasile Brânzei, parohul bisericii din Războieni, au mai făcut parte protos. Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Bogdan Dedu, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi pr. Mihail Roşu, protopop al Protopopiatului Iaşi 3.
Slujba Sfintei Liturghii a debutat cu rugăciunea de dezlegare rostită de IPS Teofan şi a avut un caracter misionar, întrucât parohia Războieni este greu încercată de fenomenul sectar, aproape jumătate din familiile localităţii aparţinând cultelor străine de învăţătura ortodoxă.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. protopop Mihail Roşu a evidenţiat eforturile depuse de pr. paroh Vasile Brânzei pentru păstrarea credinţei ortodoxe în comunitatea pe care o păstoreşte.
În continuare, IPS Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi, în care a explicat pericopa evanghelică a zilei, îndemnându-i pe credincioşii prezenţi să trăiască o viaţă ortodoxă autentică şi să fie model celor ce aparţin altor culte. "Din Evanghelia de astăzi aflăm că puterea întunericului încă este prezentă în lume, că prezenţa demonilor nu este o problemă de istorie, de legendă şi de mit, ci este o evidenţă în viaţa lumii, iar orice păcat are în spatele lui un demon. De aceea este absolut necesară întoarcerea la Hristos Domnul, Cel care poate alunga întunericul din sufletele şi din minţile noastre. Cum putem să ne întoarcem la Domnul? În primul rând prin credinţa cea adevărată în Sfânta şi Dumnezeiasca Treime, prin îndreptarea rugăciunilor şi a evlaviei noastre către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi către sfinţii Bisericii. Dacă cei doi îndrăciţi despre care vorbeşte Evanghelia zilei aveau în ei mulţime mare de demoni, creştinul ortodox curat sufleteşte îi are în viaţa şi în sufletul său pe toţi sfinţii Cerului şi pe Maica Domnului. În acelaşi timp, nu poate fi creştin ortodox adevărat decât cel care are iubire faţă de cel sărac, cel care încearcă să participe în fiecare duminică şi în fiecare sărbătoare la Sfânta Liturghie şi cel care respectă memoria şi credinţa strămoşilor săi, care preferau să renunţe la viaţa lor decât la mărturisirea credinţei strămoşeşti. Sfânta noastră Biserică Ortodoxă este fântâna care izvorăşte Apa cea Vie, lanul de grău care hrăneşte în adâncime şi în mod real pe cel care-L caută pe Dumnezeu şi care doreşte ca viaţa lui să fie o permanentă pregătire pentru împărăţia cerurilor", a spus IPS Teofan.
În încheiere, pr. paroh Vasile Brânzei i-a mulţumit Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei pentru arhiereasca binecuvântare şi credincioşilor prezenţi pentru împreuna- rugăciune. După Sfânta Liturghie, IPS Teofan, alături de preoţii slujitori, a vizitat Conacul Carp din Ţibăneşti, ansamblu ce conţine trei monumente: capela, Conacul "Petre P. Carp" şi mausoleul familiei Petre P. Carp. În cadrul vizitei, IPS Teofan a rostit câteva rugăciuni de pomenire pentru ctitorii conacului, boierii familiei Carp.