Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Slujire arhierească la parohia ialomițeană „Schimbarea la Față”‑Amara 2
În Duminica Vameșului și a Fariseului, 25 februarie, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia ialomițeană „Schimbarea la Față”-Amara 2. În aceeași zi, ierarhul a vizitat Parohia Amara 1 și Schitul Amara, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, se arată pe sfesc.ro.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Vincențiu le-a explicat credincioșilor prezenți unde a greșit fariseul din pasajul evanghelic rânduit: „Fariseul, cu toate faptele cu care se lăuda, era un mare mincinos. El suferea de un păcat, pe care Sfântul Ioan Gură de Aur îl numește boală a nebuniei. El suferea de un păcat care cuprindea în sine toate celelalte păcate pe care el le vedea în acel vameș: păcatul mândriei deșarte, al slavei deșarte. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Mântuitorul a spus această parabolă pentru cei care se considerau pe ei desăvârșiți, drepți și îi disprețuiau pe ceilalți. Toate cele spuse de acest fariseu, pe care le împlinea, erau laude de sine cu totul umbrite de această boală a slavei deșarte. Este o suferință de care trebuie să ne ferim cu multă îndârjire, mai ales în această perioadă a Triodului, de urcuș spiritual”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de membri ai Corului Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia.



.jpg)
