În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Slujire arhierească la praznicul Crăciunului în Parohia „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” din Mănăștur
La praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, sâmbătă, 25 decembrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.
După citirea pericopei evanghelice, preotul paroh Dan Cismaș a dat citire Pastoralei Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, la praznicul Nașterii Domnului, din anul mântuirii 2021, intitulată „Domnul Iisus Hristos ‑ emigrant”, pornind de la tematica anului 2021, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al pastorației românilor din afara României”.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Florin Ardelean.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc, cu prilejul marelui praznic al Crăciunului, vorbindu‑le celor prezenți pe tema „Crăciunul, întoarcerea acasă”.
Preotul paroh Dan Cismaș a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.
Conform tradiției, toți copiii prezenți au primit pachete cu dulciuri.
Scurt istoric
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, s‑a zidit între anii 1990 şi 2018, fiind închinată Eroilor Revoluției din decembrie 1989.
Piatra de temelie a fost pusă în data de 6 mai 1990, de către vrednicii de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu și Arhiepiscopul Justinian Chira, prin implicarea directă a preotului Vasile Raus.
Proiectul bisericii aparține arhitectului Radu Spânu, purtând marca arhitecturii Catedralei Mitropolitane din Cluj‑Napoca, împrumutând, totodată, și unele detalii arhitecturale ale Catedralei „Sfântul Petru” din Roma.
Lăcașul de cult a fost târnosit la data de 20 ianuarie 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Biserica, de dimensiuni impresionante, se află în proces de pictare, în tehnica frescă. Lucrările sunt executate de o echipă de pictori coordonată de pictorul Stanislav Grecu.
Comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții coslujitori Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându‑l alături pe diaconul Adrian Hodoroga. De asemenea, în cadrul parohiei slujește și preotul pensionar Vasile Raus, ctitorul bisericii.