Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Slujiri și evenimente culturale în Franța
Credincioșii ortodocși români din Franța au participat zilele acestea la evenimente liturgice și culturale deosebite. La Strasbourg și Mulhouse au avut loc slujbe de pomenire și evenimente de comemorare a eroilor din Primul Război Mondial, la Grenoble a fost sfințită biserica achiziționată în luna octombrie a anului trecut, iar la Nisa a fost sărbătorit hramul bisericii. Mâine, 26 mai, ostașii români înmormântați în cimitirul militar din Soultzmatt vor fi pomeniți cu recunoștință în locul unde odihnesc în așteptarea învierii de obște.
Parohia Ortodoxă Română de la Nisa (Franța) și-a sărbătorit luni, 21 mai, ocrotitorii spirituali, pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită de IPS Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale. În cadrul slujbei, teologul Adrian Malishevski a fost hirotonit diacon, iar diaconul Cornel Andrușca a fost hirotonit preot.
„Bucuria noastră duhovnicească a fost împărtășită de un mare număr de credincioși prin care comunitatea ortodoxă română crește și sporește în rugăciune pentru a duce la bun sfârșit lucrarea începută: construirea propriei biserici la Nisa. În curând se va încheia o etapă dificilă prin implicațiile tehnice și financiare. După Sfânta Liturghie a urmat o agapă în curtea bisericii, urmată de o sărbătoare românească organizată seara. Programul artistic a avut două părți: copiii au prezentat jocuri populare din diferite zone ale României, pregătite de Maricela Romaniuc și Elena Fecioru; piese clasice de George Enescu, Nicolae Brediceanu și Bela Bartok au fost interpretate de mezzosoprana Simona Totelecan, baritonul preot Ioan Hotenski și pianista Nelly Fourcade. IPS Părinte Mitropolit Iosif a subliniat importanța moștenirii pe care cei de astăzi o lasă copiilor, arătând că tinerii, prin prezența activă în sânul comunității, sunt cei care vor contribui în continuare la zidirea noii biserici”, ne-a declarat părintele Radu Totelecan, parohul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Nisa.
Sfințire de biserică la Grenoble
Biserica închinată Duminicii Tuturor Sfinților și Sfântului Mucenic Mavrichie din Grenoble, Franța, a fost sfințită sâmbătă, 19 mai, de IPS Părinte Mitropolit Iosif, împreună cu PS Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, înconjurați de un sobor de slujitori.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif a oferit Gramata Mitropolitană tuturor celor care au contribuit la finalizarea procesului de renovare, iar preotul paroh Ioan Nicolae Căpuțan a primit Crucea Mitropolitană.
Evenimente comemorative la Strasbourg și Mulhouse
Sâmbătă, 19 mai, Parohia Ortodoxă Română din Strasbourg a găzduit cercul pastoral al preoților din estul Franței, condus de PS Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.
Părintele Emil Tanca, parohul Bisericii „Sfinții Cosma și Damian” din Mulhouse, a susținut o conferință cu titlul „Contribuția Bisericii Ortodoxe Române la Marea Unire”.
Duminică, 20 mai, după Sfânta Liturghie săvârșită în biserica din Mulhouse, părintele paroh Emil Tanca a expus într-o prezentare powerpoint „Lucrarea majoră a Bisericii Ortodoxe Române la Unirea din 1918”. „După conferință, credincioșii și-au manifestat mulțumirea către Dumnezeu pentru marele dar al libertății și unității naționale prin rugăciunea de pomenire la Monumentul Ostașilor Români din localitatea Ruelisheim. Conform actelor păstrate de către Primărie, în mina de potasiu de la Wittenheim au murit mai mulți soldați români prizonieri, dintre care doar 21 au fost înregistrați și doar pentru 20 s-a reținut numele. Deși ortografiate cu greșeli, deslușim cu ușurință că numele sunt românești. Prezența lor pe aceste meleaguri, la mii de kilometri de țară, frapează pe oricine le citește pe panoul cu explicații, alături de monument”, ne-a declarat părintele paroh Emil Tanca.