Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Societatea Femeilor Ortodoxe din Alba Iulia a fost inaugurată
Ceremonia de inaugurare a filialei din Alba Iulia a Societăţii Femeilor Ortodoxe a avut loc miercuri, 10 decembrie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, şi cu participarea onorantă a doamnelor din mai multe parohii din Alba Iulia, Blaj şi Sebeş. Filiala din Arhiepiscopia Alba Iuliei va organiza activităţi misionare şi filantropice în comunităţile eparhiei.
Cu această ocazie, IPS Arhiepiscop Irineu, în cuvântul adresat celor 60 persoane prezente la eveniment, a recapitulat chipuri luminoase de femei care au marcat istoria Bisericii şi a subliniat importanţa lucrării femeilor din zilele noastre în cadrul comunităţilor parohiale. Puterea şi autoritatea femeii creştine, a spus ierarhul, este cea a exemplului personal şi a faptei, atât de necesare în zilele noastre. De altfel, Biserica încurajează deschis participarea şi implicarea femeilor în viaţa parohiilor şi recunoaşte meritul deosebit pe care acestea îl au în păstrarea credinţei strămoşeşti şi în misiunea contemporană.
Faptele şi pedagogia femeilor creştine vin din învăţătura Domnului Iisus Hristos şi din credinţă. Ele nu se bazează pe manuale sau pe cursuri, ci pe cuvântul lui Dumnezeu, care cuprinde cea mai înaltă ştiinţă a vieţuirii pe acest pământ şi premisele formării noastre ca oameni demni, curaţi, sinceri, curajoşi şi oneşti. De aceea, putem spune că schimbarea în bine în societate nu se poate face în abstract, de la catedră sau din alte instituţii, ci se face de către oameni pentru oameni, se face de la suflet la suflet, mai ales prin întâlnirea sufletului de mamă cu Evanghelia, prin fuziunea iubirii umane cu iubirea divină în inimile celor mai sensibile fiinţe de pe acest pământ. Cu o credinţă vie şi cu sentimente nobile, femeile creştine au putut să facă mult bine în lume, să vindece rănile atâtor războaie, să ridice catedrale sufleteşti, dar şi materiale, şi să mărturisească cu viaţa lor pe Dumnezeu.
Promovarea credinţei şi tradiţiilor
Societatea Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei îşi propune, ca scop principal, promovarea şi valorificarea virtuţilor creştine în familie, şcoală şi societate. Obiectivele generale asumate sunt: întărirea credinţei creştin-ortodoxe în familie şi societate, iniţierea şi desfăşurarea de programe care să vizeze cu prioritate copii şi persoane vârstnice aflate în situaţii de risc social sau în situaţii de dependenţă şi stimularea formării tinerilor în spiritul tradiţiei creştine prin promovarea culturii şi a tradiţiilor naţionale.
Acest eveniment marchează concretizarea unui nou proiect misionar al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, menit să aducă un plus de entuziasm la nivel parohial şi să genereze o emulaţie necesară în societatea contemporană. El este binevenit pentru întărirea credinţei şi a iubirii milostive în eparhie, într-o societate care are tot mai mult nevoie de cooperare şi implicare în promovarea modelelor capabile să producă o schimbare în bine. Acestea pot, totodată, să infuzeze în lumea în care trăim o parte din bucuria noastră de a fi creştini şi parfumul comuniunii duminicale cu Dumnezeu, în vederea redescoperirii tainei fratelui.