În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Tabăra proiectului „Alege şcoala“ la Durău pentru copii din două mitropolii ale Patriarhiei Române
Peste 1.800 de copii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei şi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, care beneficiază de proiectul educaţional "Alege şcoala", se vor bucura în vara aceasta de taberele de la Durău. Tabăra "Licăr de lumină" va fi organizată pe serii de câte cinci zile, cu participarea copiilor din cele două mitropolii amintite. Prima serie de copii a ajuns la Durău duminică, 13 iunie, ultima serie fiind programată în perioada 6-10 septembrie.
Din luna februarie a anului 2010 până în prezent au participat la atelierele de formare ale proiectului "Alege şcoala" 170 de preoţi din şase protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor. Până în luna iulie, activităţile vor fi încheiate şi în Protopopiatele Dorohoi şi Darabani, urmând ca preoţii din judeţul Neamţ să participe în proiect în anul 2011. "Am discutat concret chestiuni legate de prevenirea abandonului şcolar, dificultăţile, motivele abandonului şcolar, dar şi elemente concrete de ajutor pentru preoţi în interacţiunea cu copiii şi tinerii, felul în care Biserica reuşeşte să trezească la viaţă ceea ce societatea adoarme în copii: valorile, dragostea pentru carte, speranţa într-un bun pe care îl dobândeşti prin educaţie. Aceste lucruri creează în Biserică şi în societate oameni de nădejde", a spus pr. Eugen-Sebastian Teacu, inspector pentru cateheză parohială în cadrul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor. "Alege şcoala" se desfăşoară alături de "Hristos împărtăşit copiilor". Aceste proiecte se ajută reciproc, având menirea de a apropia copiii de Biserică, de valori, de a sădi în sufletele lor şi ale părinţilor lucruri care să valorizeze educaţia şi să aducă generaţie după generaţie aproape de ceea ce înseamnă valoarea. Activităţi recreative şi ore de cateheză Proiectul "Alege şcoala" are prevăzute mai multe activităţi. Prima începe în atelierele de formare pentru preoţi. Grupele de copii şi tineri, coordonaţi de preoţii parohi la şcoala de duminică, pe lângă elemente de cateheză, desfăşoară cercuri de literatură, desen, pictură religioasă, limbi străine, muzică etc. Dintre copiii care au participat la ora de cateheză, trei vor fi trimişi în tabără timp de o săptămână la Durău. "Este o tabără tematică la care participă copii cu vârste cuprinse între 6-14 ani, din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei. Beneficiarii taberei vor avea posibilitatea să se cunoască, să facă schimb de experienţă, să vadă cum se trăieşte într-o parte sau alta a României. În tabără vor fi jocuri tematice religioase, îmbinate cu atelierele de pictură, colaj şi cu orele de catehizare. Copiii vor avea program de rugăciune, drumeţie, care au menirea de a scoate din ei lucrurile pe care trebuie să le vadă adulţii, pentru a-i ajuta în creşterea lor bună", a mai adăugat pr. Eugen-Sebastian Teacu. Preoţii care participă la proiectul "Alege şcoala" în mod voluntar şi care au trecut prin atelierul de formare pot trimite gratuit în tabără trei copii din parohia pe care o păstoresc. Ateliere de creaţie Tabăra "Licăr de lumină" din cadrul proiectului "Alege şcoala" se desfăşoară în prezent la Centrul Cultural-Pastoral "Sf. Daniil Sihastru" - Durău, cu participarea, în această săptămână, a 138 de copii. Beneficiarii taberei de creaţie sunt grupaţi pe trei tipuri de ateliere: pictură, creaţie şi literar-religios. În cadrul atelierului de pictură, care se desfăşoară sub îndrumarea a trei asistenţi de tabără care sunt absolvenţi sau masteranzi ai Secţiei Patrimoniu cultural, respectiv Artă sacră de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, au loc activităţi de pictură icoană, pictură portret, pictură de şevalet etc. Al doilea atelier, cel de creaţie, se desfăşoară de asemenea sub îndrumarea a trei asistenţi de tabără. Aici copiii învaţă să facă diverse obiecte de cult cum ar fi cruciuliţe, metanii, brăţări, felicitări, pungi de cadouri, diverse lucruri modelate, ouă încondeiate, ouă cu mărgele. "Copiii sunt receptivi, iar locaţia este superbă" Al treilea atelier este cel literar-religios, care este coordonat de trei absolvenţi ai Secţiei Patrimoniu cultural - master, dintre care doi au absolvit Teologie pastorală. Aici copiii descoperă Sfânta Scriptură, dar şi talente legate de activitatea literară. "Am descoperit copii care compun poezii foarte frumoase, ghicitori. Copiii sunt receptivi, iar locaţia este superbă, Centrul Cultural-Pastoral Durău oferind toate condiţiile pentru o desfăşurare a unei tabere de o asemenea anvergură a Patriarhiei Române. Ne bucurăm, atât eu, ca şi cadru didactic al acestor masteranzi care lucrează cu copiii, cât şi cei care îi coordonează pe şcolari", a spus prof. dr. Nicoleta Melniciuc de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi şi expert al Taberei "Licăr de lumină". Copiii din prima serie, din această săptămână, provin din parohiile Protoieriei III Capitală şi Protopopiatul Iaşi 1. "Am ales acest specific pentru că acest tip de tabără se încadrează în scopul proiectului, acela de a preveni abandonul şcolar, prin atragerea copiilor în activităţi prin care să le descoperim anumite abilităţi practice şi anumite talente ascunse pe care noi să le punem în valoare. Sunt unii copii cu probleme, dar după prima zi de tabără mi-am dat seama că participanţii devin foarte interesaţi şi foarte receptivi", a adăugat prof. dr. Nicoleta Melniciuc. "Este mai bine aici decât acasă" Copiii şi tinerii care participă la tabara din cadrul proiectului "Alege şcoala" şi-au manifestat bucuria de a se ruga împreună şi desfăşura diferite activităţi în cele trei ateliere de creaţie. "Suntem împărţiţi pe trei grupe. Până în prezent am făcut desene, modelaje din care am obţinut forme. Pentru mine această tabără este un moment din viaţă foarte frumos", a mărturisit Cristian Zaharia, 11 ani, din parohia Horpaz, Protopopiatul Iaşi 1. "Mă simt foarte bine de când sunt aici. Am participat la mai multe activităţi, am mers în drumeţie. Este mai bine aici decât acasă pentru că este aer curat şi pentru că te distrezi între copii", a spus Ştefan Cosmin Dragnea, 13 ani, din Bucureşti. "Acum facem desene în natură statică, peisaje şi icoane. Este frumos pentru că avem activităţi pe parcursul întregii zile, astfel încât nu ne plictisim, chiar ne distrăm. Mă voi întoarce din această tabără cu linişte în suflet şi cu amintiri frumoase", a declarat Iuliana Antonie din parohia "Sf. Ap. Toma" - Alexandru cel Bun din Iaşi. Taberele au în vedere respectarea normelor europene Tabăra proiectului "Alege şcoala", care se desfăşoară în prezent la Durău prin intermediul Patriarhiei Române, este susţinută de obştea Mănăstirii Durău. Maicile de aici au în vedere ca aceste tabere să decurgă foarte bine din punctul de vedere al cazării copiilor, al odihnei lor, cât şi pe linia alimentară, unde se cere o igienă riguroasă. Preparatele sunt consistente şi adaptate pentru vârstele copiilor. Măicuţele au experienţa de a lucra cu cei mici şi din acest motiv se pricep să adapteze programul de odihnă şi cel alimentar astfel încât toată lumea să fie mulţumită. Taberele de la Durău au în vedere respectarea normelor europene şi a celor impuse de Ministerul Sănătăţii sau Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are câteva prescripţii privitoare la modul de desfăşurare a oricăror tabere şcolare din tot cuprinsul României. "Obştea Mănăstirii Durău cunoaşte aceste norme şi le aplică întocmai, nu doar pentru faptul că aşa este legislaţia, ci şi pentru că au convingerea că lucrurile reuşesc şi dau multe foloase din punct de vedere spiritual. Întotdeauna măicuţele de aici, din mănăstire, au ştiut să vină cu ideile potrivite pentru a aduce un folos duhovnicesc pentru ambele părţi", a precizat protos. Hariton Negrea, directorul Centrului Cultural-Pastoral "Sfântul Daniil Sihastru" Durău şi duhovnicul Mănăstirii Durău. "În momentul de faţă, orice tabără începe cu Sfânta Liturghie" Tabăra "Licăr de lumină" din cadrul proiectului "Alege şcoala" al Patriarhiei Române şi Tabăra "Floare de colţ" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei includ în program participarea la Sfânta Liturghie încă din prima zi de activitate. De asemenea, copiii şi tinerii se roagă împreună atât dimineaţa, cât şi seara. "Programul liturgic este de excepţie pentru că, deşi am mai organizat tabere şcolare, rugăciunea prinsese un plan secundar. În momentul de faţă, orice tabără începe cu Sfânta Liturghie şi asta ajută foarte mult la interiorizarea fiecărei persoane de aici. Rugăciunea te apropie de Dumnezeu, ne transformă în persoane cu caractere bune, responsabile pentru ceea ce se face. Taberele şcolare organizate la Durău pun în prim-plan viaţa liturgică, aducând astfel roadele morale şi teologice. Începând activitatea taberei cu Sfânta Liturghie, este imposibil să nu obţinem şi altfel de roade pe linie duhovnicească, profesională sau administrativă. Copiii spun împreună rugăciunile de dimineaţă şi de seară, acest lucru ajutând la zidirea sufletească a fiecăruia", a explicat protos. Hariton Negrea.