„Telegraful român“, apariţie neîntreruptă de 160 de ani

„Telegraful român“ apare neîntrerupt din 1853, la Sibiu, fiind ctitorie de suflet a marelui mitropolit Andrei Şaguna, cel începător întru toate, gazeta având cea mai lungă biografie şi existenţă din istoria presei româneşti şi chiar din această parte a Europei. A fost gândită ca o gazetă politică, industrială, comercială şi literară, care să ajungă la inimile şi minţile românilor din Ardeal şi de dincolo de fruntariile lui, „aducând un licăr de speranţă şi de bucurie, un sentiment de nobleţe şi de dragoste faţă de valorile perene ale culturii române şi ale spiritualităţii ortodoxe“.

Primul număr a a­pă­rut la 3 ianuarie 1853, sub îndruma­rea lui Andrei Şa­gu­­na, episcop, devenit din 1864 mi­tropolit al Transilvaniei, pâ­nă la moartea sa în 1873. De la An­drei Şaguna şi până în pre­zent, toţi mitropoliţii Tran­sil­va­niei au fost îndrumători direcţi ai ziarului, ei i-au desemnat pe re­dactori şi au vegheat la păs­tra­rea specificului acestei pu­bli­­caţii. Alături de ASTRA, a păs­trat aprinsă în permanenţă fă­clia spiritualităţii românilor, ori­unde s-au aflat aceştia şi a mi­litat pentru unitatea lor po­li­ti­că, religioasă şi culturală, fiind oglinda în care se pot ur­mă­ri destinele românilor, fap­te­le şi dăruirea lor către religia, naţia şi cultura lor na­ţio­na­lă, un instrument al asigurării con­tinuităţii româneşti, prin păs­trarea şi cultivarea limbii ro­mâne, a datinilor şi obiceiu­ri­lor ancestrale.

Ziar românesc la Sibiu

La 31 octombrie 1852, epis­co­­pul Andrei Şaguna cerea po­li­ţiei din Sibiu, şi noului guver­na­­tor Karl von Schwarzenberg, a­probarea pentru tipărirea u­nui ziar românesc la Sibiu, sub re­dacţia lui Aaron Florian, care s-a şi primit, la 3/15 decembrie 1852. Peste câteva zile, la 8/20 de­cembrie, a apărut o „Pre­nu­me­­raţiune“ la „Telegraful ro­mân“, gazetă politică, industri­a­lă, comercială şi literară, scri­să de „redactorul respunzător“. Aici, se face cunoscut faptul că va apărea o gazetă începând cu lu­na ianuarie a anului 1853, sub numele de „Telegraful ro­mân“, este descrisă tendinţa a­ces­tei gazete şi coloanele ce vor fi prezente în gazetă, din do­me­ni­ile: politic, al industriei, co­mer­ţului şi literaturii. Aflăm că „Te­legraful român“ va apărea mier­curea şi sâmbăta şi va fi ti­pă­rit cu slove, preţul abona­men­­tului pe un an şi pe jumă­ta­te de an, atât pentru Sibiu şi ce­lelalte părţi ale Tran­sil­va­niei, cât şi pentru toţi cei ce do­resc a avea această gazetă. Se a­răta că „foile periodice (…) sunt nişte izvoare nescurse de în­văţătură, luminare şi binecu­vân­­tare (…)“, căci „prin felu­ri­mea ideilor şi cunoştinţelor ce cu­prind împodobesc mintea, îm­bunătăţesc inima, îndreaptă spi­ritul, prefac năravurile, for­mea­ză caracterul şi per­fec­ţio­nea­ză atât viaţa privată, cât şi cea publică a unui popor“.

Primii redactori

Aaron Florian a redactat doar primele opt numere, până la 28 ianuarie 1853, impri­mând o direcţie naţională ro­mâ­nească. Istoricul, pedago­gul, ziaristul şi patriotul Aaron Flo­rian a făcut parte dintr-o fa­mi­lie preoţească din satul Rod, ju­deţul Sibiu. Pionier al ziaris­ti­­cii române, prin activitatea sa la „România“, „Muzeul Na­ţio­nal“ şi „Telegraful român“, autor al primului manual de Is­to­rie naţională, îndrumător al în­vă­ţământului şi al vieţii cultu­ra­­le în genere, Aaron Florian es­­te o personalitate marcantă a cul­turii româneşti din secolul al XIX-lea.

Al doilea redactor a fost Pa­vel Vasici, publicist şi scriitor ca­re, după studiile primare şi se­cundare la Timişoara, Se­ghe­din şi Oradea, a urmat Fa­cul­ta­tea de medicină din Pesta, fiind u­nul din primii doctori în medi­ci­nă din Ardeal. A avut şi o în­tin­să activitate pedagogică, con­tribuind în calitate de refe­rent şcolar şi sanitar, şi apoi de con­silier al şcolilor ortodoxe, la ri­dicarea nivelului de predare în şcolile româneşti. La „Te­le­gra­ful român“ a fost redactor în­tre 1853 şi 1856. Nota pe care Pa­vel Vasici o va imprima „Te­le­g­rafului român“ va fi aceea a unui organ de presă iluminist, cu aplecare spre popularizarea cu­noştinţelor din economie, co­merţ, ştiinţele naturii, artă, pe­da­gogie, medicină şi literatură.

Punte între cititori şi lumea civilizată modernă

Ziarul avea o construcţie cla­si­­că, publicând articole de fond, co­mentarii, ştiri din monarhia a­ustriacă, dar şi din Europa, în ge­neral, ca şi din alte teritorii şi cre­ează astfel o punte de le­gă­tu­ră între cititorii revistei şi în­trea­ga lume civilizată moder­nă. Dacă prioritare par a fi şti­ri­­le din Transilvania, nici cele din Ţara Românească şi Mol­do­va nu lipsesc. Găsim materiale des­pre agricultură (numită eco­nomia de câmp), despre căr­ţi­le tipărite la români, despre me­serii, educaţia copiilor şi sta­rea şcolilor, despre „măiestriele ce­le frumoase“ (arte).

Încă din primele numere ale zi­a­rului, editorii socotesc că tre­buie să-şi obişnuiască citito­rii cu subiectul complex al ti­pă­ri­turilor, în serialul „Ce s-a scris şi s-a tipărit până acum pen­tru poporul roman? Şi cum s-a scris şi s-a tipărit?“, unde se în­făţişează condiţiile în care a a­­părut şi s-a dezvoltat cultura scri­să românească, apoi se a­duc argumente istorice şi ling­vis­tice prin care se pledează pen­tru înlocuirea alfabetului chi­rilic cu cel latin şi pentru a­dop­tarea unor principii fonetice în scrierea românească: „Unul din mijloacele cele mai poterni­ce, care înlesneşte, uşiurează şi gră­beşte cultura unui popor, es­te fără îndoeală învăţătura lui prin scrieri şi prin tipariu. Nu e popor în lumea veche seu în cea nouă, care să se fi potut re­dica la o stare înaltă de cul­tu­­ră, făr a fi cunoscut în ve­chi­me întrebuinţarea scrierii, şi în tim­pii maidincoaci şi a tipariului. Aceste măiestrii cereşti au pi­ronit spiritul omenesc şi toate pro­ductele lui, şi afflările, ide­e­le şi cunoştinţele, stringândule în literatură, le au făcut pro­pri­­etate secură a omenirii. Prin trân­­sele se trămbiţă cu înles­ni­re ori ce adevăr până la margi­ne­le pământului, şi se răs­păn­deş­te cu iuţeală lumina cultu­rei la popoarele cele mai de­păr­ta­te. Când învăţaţii vor să îm­păr­­tăşească unui popor idee şi cu­noştinţe, aleargă la gazete, bro­şiure şi cărţi, şi prin mijlocul a­cesta, îi împodobesc mintea, îi îm­bunătăţesc inima, îi nobi­lea­ză neravurile, şi îl poveţiuesc la fe­ricire“.

Dialog cu cititorii

Rubrica „Lădiţa de poştă“ răs­pundea dorinţei de a păstra le­gătura cu cititorii, de al căror des­t­in erau sau se simţeau res­pon­sabili editorii ziarului. Se re­­levă aici nevoia şi datoria de a comunica, în cel mai modern şi eficient mod, cu cititorii, reali ori potenţiali, a-şi confirma sau in­firma propriile lor lucrări. A­ceas­tă dorinţă făcea parte din pro­gramul mai larg al liderilor ro­mâni, inclusiv al gazetarilor de la „Telegraful român“. Mar­când arealul din care veneau co­respondenţii ziarului, a­ceas­tă rubrică justifică necesitatea e­ditării gazetei, localităţile în ca­re ajungea el fiind, adeseori, de­părtate de locul apariţiei pe­ri­­odicului ce ne interesează: A­rad, Eleõpatac (Vâlcele, jud. Co­­vasna), Sinteşti, Ciacova, Iaşi, Urbea Mare, Cluj, Năs­ă­ud, Vingard, Belgrad (Alba Iu­lia), Oradea Mare, Visogna (Oc­na Sibiului) Bocşa montană, Pes­ta, Voitec Braşov, Sanislo-Sat­mare. O altă informaţie ob­ţi­­nută prin „Lădiţa de poştă“ es­te cea despre nivelul şi felul do­rinţelor, aspiraţiilor, trebu­in­ţelor intelectuale ale celor care-l c­i­teau, o formă de a prospecta pia­ţa culturală, preferinţele de lec­tură, orientarea, chiar moda în mediul transilvan, cu­noaş­te­rea subiectelor de interes pentru acesta.