„Toţi oamenii au fost creaţi la fel şi trebuie să se considere doar ca nişte oaspeţi pe pământ“

În ediţia de astăzi a "Ziarului Lumina" continuăm prezentarea temei fundamentării scripturistice a drepturilor omului, cu analiza Dreptului străinilor la nediscriminare.

Mai înainte de a ne referi la străini se cuvine a sublinia că Scriptura Primului Testament face o delimitare între străinii toleraţi sau, mai precis, emigranţi şi stabiliţi pe pământul lui Israel, din diverse raţiuni: politice, economice, religioase ori de familie şi călătorii ocazionali, adică cei care tranzitau ţara israeliţilor (Exod 20, 10; Lev., 16, 29; 17, 8; II Samuel 1, 13; Iezechiel 14, 7). Ca unul care era stabilit în comunitatea israelită, întocmai ca şi în cazul emigranţilor din statele moderne, conform legislaţiei mozaice, străinul (ger) trebuia tratat aproape la fel ca şi un cetăţean băştinaş, bucurându-se de multe drepturi când zice: Dacă un străin vine să locuiască împreună cu voi în ţara voastră să nu-l asupriţi. Să vă purtaţi cu străinul care locuieşte între voi ca şi cu un băştinaş din mijlocul vostru. Să-l iubiţi ca pe voi înşivă căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului (Levitic 19, 33-34), dar totuşi nu era scutit de celelalte îndatoriri comunitare. Se subînţelege deci că porunca iubirii aproapelui presupunea şi iubirea celor de alt neam după cum subliniază şi Domnul Hristos în pilda cu samarineanul milostiv (Luca 10, 25-37). Când legiuitorul zice: Să-l iubiţi pe străin căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului (Deut., 10, 19) sau: Să nu chinuieşti pe străin şi să nu-l asupreşti, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului (Exod 22, 21; 23, 9) nu are în vedere doar aspectul negativ în sensul de a nu avea nimic a face cu el, ci impunea şi nişte măsuri concrete de protecţie la îndemâna oricui. Ca să fie şi mai explicit zice: Când vei secera ogorul şi vei uita un snop pe câmp, să nu te întorci ca să-l iei, ci să fie al străinului, al orfanului şi al văduvei (Deut., 24, 19). Mărturia unei bune convieţuiri cu străinii şi, mai ales, neasimilarea lor forţată o dovedeşte recensământul din vremea regelui Solomon (970-930 î.Hr.), dar efectuat de tatăl său David, când se spune că mai convieţuiau cu israeliţii un număr de 153.600 de străini (II Cronici 2, 17).

Dacă prin Convenţia Internaţională Privind Drepturile Omului se subliniază că din punct de vedere ştiinţific nu se justifică în nici un fel diferenţierea oamenilor pe rase şi nici discriminarea rasială, cu atât mai mult Biblia nu poate găsi vreo motivaţie a deosebirii dintre oameni de vreme ce mărturiseşte că toţi oamenii îl au pe Acelaşi Dumnezeu de Tată. Articolul 4 al Convenţiei referindu-se la discriminare o condamnă ferm şi cere să fie pedepsită prin lege orice propagare a unor idei bazate, chipurile, pe superioritate sau ură rasială, incitare la discriminare rasială sau violenţă.¹ După cum subliniam mai sus, prevederea în cauză îşi găşeşte oarecum echivalentul în prevederile legii mozaice vis-à-vis de atitudinea băştinaşilor faţă de străinii care tranzitau ţara fiilor lui Israel ori doreau să aibă aici o reşedinţă permanentă. Străine erau considerate toate neamurile vecine adică: madianiţii, egiptenii (Exod 2, 22), iebusiţii (Jud. 19, 12), filistenii (II Samuel 15, 19), moabiţii, amoniţii, sidonienii şi hitiţii (I Regi 11, 1). Pe de altă parte, se impune sublinierea că nefiind o religie fanatică, religia mozaică a respectat întru totul şi libertatea de conştiinţă întrucât nu a încercat niciodată să se impună cu forţa şi, ca urmare, nici cei străini nu erau constrânşi să îndeplinească în totalitate îndatoririle religioase cerute fiilor lui Israel. În cazul unui om liber, acesta se putea sustrage chiar actului circumciziei şi celebrării Paştilor (Exod 12, 43-46). Ba mai mult, ajutându-l să strângă resturile de recoltă ori strugurii şi fructele din livadă, străinul era asimilat orfanilor, văduvelor şi celor lipsiţi de apărare şi ca atare Dumnezeu Însuşi va interveni să-i ia apărarea şi să-l judece pe cel care l-ar asupri în vreun fel (Ps. 94, 6; 146, 9; Ier., 7, 6; 22, 3; Iez. 22, 7, 29).² Încercând să impună grija faţă de cel străin şi mai ales protecţia acestuia, legiuitorul îşi motivează şi teologic demersul subliniind că, de fapt, nici un om nu are vreun drept cu totul special înaintea lui Dumnezeu întrucât toţi oamenii au fost creaţi la fel şi trebuie să se considere doar ca nişte oaspeţi pe pământ (Ps. 39, 13; I Cronici 29, 15).

1 A se vedea Institutul Român pentru drepturile omului - principalele instrumente internaţionale privind drepturile omului, în vol. I, Instrumente Universale, ediţia a III-a, Bucureşti, 1997, 66.

2 Vezi: Foreigner, în Illustrated Bible Dictionary, Part I, Aaron-Golan, Inter-Varsity-Press, 1998, 520; Étranger, în Vocabulaire de Théologie Biblique, publié sous la direction de Xavier Leon-Dufour et de Jean Duplacy, Augustin George, Pierre Grelot, Jacques Guillet, Marc-François Lacan, Sixième édition, Les Éditions du Cerf, Paris, 1988, 402.