Un neprețuit hrisov al neuitării evlaviei monahale românești

Nu mai este pentru nimeni străin lucru că Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, pe lângă multele și trudnicele ascultări împlinite cu desăvârșită dragoste în cei 30 de ani de când a intrat ca frate în obștea Mănăstirii Neamț și până în prezent, ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a cochetat cu scrisul, ajungând recunoscut pentru bogata sa activitate publicistică. Autor a numeroase articole, studii, lucrări şi volume ce oglindesc „pulsația inimii” Bisericii lui Hristos din România, dar îndeosebi viaţa religioasă şi culturală a lumii monahale românești, Preasfinția Sa a devenit unul dintre cei mai prolifici mânuitori ai condeiului din lumea eclesiastică românească și, din 2016, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Consecvent misiunii sale asumate încă din anii noviciatului, Preasfințitul Părinte Timotei a rămas fidel „Betleemului” devenirii sale monahale, Mănăstirea Neamț, acolo unde, pe 17 decembrie 1988, era rasoforit, pentru ca, după un an, pe 1 februarie 1989, să primească îngerescul chip. Încă de atunci, fascinat de viața și petrecerea monahilor din străvechea chinovie nemțeană, vlădicul Timotei a adunat în taina sufletului său, ca într-un sipet încăpător, multe și luminoase chipuri de călugări, profesori, oameni de cultură, cunoscuţi personal, din vechi izvoade sau prin intermediul mărturiilor culese cu grijă de la venerabilii călugări nemțeni întâlniţi. La vremea cuvenită, din acest neprețuit tezaur, neîntrecutul condeier a așternut în paginile cotidianului Patriarhiei Române Ziarul Lumina, dar și în foile altor publicații religioase și culturale, remarcabile „portrete în cuvinte” ale monahilor nemțeni de odinioară sau din prezent, aducând în atenția cititorilor aspecte semnificative din viața și lucrarea lor, care, altfel, s-ar fi risipit. Preasfinția Sa s-a dovedit, aşadar, „pelerin în căutarea luminii”, un descoperitor neobosit de „lumini din viața oamenilor”. Din această perspectivă, dar mai cu seamă de „dincolo de cuvinte”, Preasfințitul Timotei Aioanei se înscrie în rândul marilor cronicari moldoveni de odinioară, prin intermediul cărora națiunea românească a cunoscut fapte și însemnări neprețuite.

File de spiritualitate românească

Printr-o inspirată decizie, autorul a reunit toate articolele și emoționantele evocări despre monahii Lavrei Neamțului, precum și despre cei din schiturile cunoscutei chinovii moldave, în ultima apariție editorială, în două volume, intitulată sugestiv „Pagini vechi și noi din istoria Lavrei Neamțului”, care a văzut lumina tiparului la Editura BASILICA a Patriarhiei Române, în condiții grafice deosebite.

În însuflețitorul prolog, autorul își devoalează motivaţia: „Din dorința ca numele unor monahi nemțeni, aflați în vechile manuscrise, în mărturiile celor care i-au întâlnit de-a lungul anilor și ale celor cunoscuți de mine personal să nu fie date uitării, s-a izvodit această lucrare în două volume ce cuprinde texte mai vechi și mai noi despre actualii sau foștii viețuitori ai ­Lavrei Neamțului, unii dintre ei fiind înconjurați de nimbul sfințeniei”.

Parcurgând cuprinsul celor două volume, ghidat de slovele bine chibzuite ale autorului, coborâtor, parcă, din spița marilor făuritori de limbă și cultură românească, devii contemporan și martor tăcut la istoria tumultuoasă a secularei mănăstiri nemțene prin intermediul celor care au pășit pe „poarta cea strâmtă” a  monahismului, devenind viețuitori în „mănăstirea mănăstirilor”. Astfel, primind informații prețioase de ordin biografic, cititorul este introdus în atmosfera vieții călugărești de zi cu zi a voievodalei cetăți duhov­nicești unde, de peste cinci veacuri, vlădici şi monahi, voievozi şi dregători, alături de mulțime de popor, şi-au unit rugăciunile către Cer, au mulțumit Domnului pentru binefaceri, îngemănându-şi nădejdile de mai bine.

Chipuri ale râvnei monahale de ieri și de azi

Pleiada călugărilor nemțeni aduși în atenție de autor este impresionantă: în primul volum ne reîntâlnim cu viețuitori deja deveniți locatari ai Cereștilor locașuri, unii dintre ei cinstiți de Dumnezeu cu darul sfințeniei: Sfântul Paisie Velicicovschi, Sfântul Ioan Iacob, sfântul al cărui nume încă nu-l cunoaștem. Apoi, ierarhi de seamă ai Bisericii noastre strămoșești, vie­țuitori la Neamț sau care au interacționat în pastorația lor cu viața mănăstirii nemțene. La loc de cinste se află rânduiți stareți din trecut și de astăzi, care au iubit atât de mult chinovia, încât și-au confundat existența lor cu cea a așezării monastice, devenind, printr-o trudnică lucrare, vrednici ctitori, amintind de fericiții de pomenire temeluitori ai acesteia, dar îndeosebi de strălucitul și proslăvitul Voievod Ștefan, ziditorul actualei biserici de la Neamț, cel care a așezat-o sub semnul Înălțării cu trupul la cer a Mântuitorului Hristos, dorindu-i, astfel, Mănăstirii Neamț un rol înălțător în viaţa Bisericii şi a credincioșilor din Moldova şi din cuprinsul întregului pământ românesc. Primul volum mai depozitează informații relevante despre câțiva călugări tipografi ai Neamțului, care, prin a lor importantă ascultare, au contribuit la propășirea cărților bise­ricești, cu precădere în perioada regimului comunist.

Al doilea volum continuă să ne surprindă prin registrul diversificat al chipurilor de călugări nemțeni, „zugrăviți” cu mește­șugite cuvinte de autor, impulsionat de aceeași motivație lăuntrică destăinuită: „Am adunat aceste portrete biografice spre a salva din calea uitării chipuri de monahi iubitori de slujbe, de slove sau de felurite ascultări așezate în folosul obștii, reconstituind în parte pomelnicul uneia din cele mai cunoscute mănăstiri a pământului românesc”.

Din valorosul pomelnic ne rețin atenția, totuși, câteva nume de luminați profesori clerici ai vestitului Seminar „Veniamin Costachi” din proximitatea Mănăstirii Neamț. Decizia vlădicului Timotei de a insera pe lângă monahii nemțeni și câteva nume de clerici mireni nu este defel nefirească, de vreme ce mănăstirea, parohia și școala sunt „mădulare” ale aceluiași „trup tainic al lui Hristos”, Biserica. Dar, peste toate, când afli că acești iluștri profesori au viețuit în vatra Mănăstirii Neamț, unii dintre ei ducând o existență aidoma monahilor, atunci decizia autorului apare cu adevărat inspirată, confirmând încă o dată legătura strânsă dintre cult și cultură, dintre Biserică și școală.

În loc de concluzie, vă îndemn să lecturați prezenta scriere a Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, o veritabilă sinaxă monahală la care autorul ne face părtași. Este minunat că parti­cipanții nu sunt doar simpli monahi, ci și „vorbitori” prin fapte și trăiri. Autorul a grăit cu ei, a preluat de la ei noian de pilduiri frumoase, iar apoi ni le-a dăruit nouă, cititorilor, ca să descoperim „pagini vechi și noi din istoria Lavrei Neamțului”.