„Un păstor harnic şi un luptător înţelept”

▲ La un an de la trecerea sa la cele veşnice, sâmbătă, 26 iulie, cel de-al cincilea întâistătător al Bisericii noastre a fost pomenit la Patriarhie ▲ Au participat ierarhi, preoţi, membri ai familiei Arăpaşu ▲ Oameni simpli, unii cu lacrimi în ochi, au urcat Dealul Patriarhiei, aducând rugăciunea lor pentru cel care le-a fost părinte sufletesc ▲

Ierarhi, preoţi şi credincioşi, împreună cu membri ai familiei vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, la un an de la trecerea sa la cele veşnice, au adus, sâmbătă, omagiu şi prinos de recunoştinţă memoriei sale, prin rugăciuni, colivă, colac, vin, lumânări şi flori, pentru că - după cum a spus PF Patriarh Daniel, în cuvântul ţinut cu acest prilej - „a fost un om total dăruit lui Hristos şi Bisericii Sale, un martor şi mărturisitor al Crucii şi Învierii lui Hristos în viaţa Bisericii şi a poporului român, un păstor harnic şi un luptător înţelept, un slujitor al unităţii creştine şi al apropierii dintre oameni şi o lumină pentru lucrarea misionară a Bisericii”. Momentul comemorativ a avut loc după Sfânta Liturghie, săvârşită în Catedrala „Sfântul Spiridon” Nou din Bucureşti, în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei. Slujba de pomenire a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Preasfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Gherasim, Episcopul Râmnicului, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului şi Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Au fost prezente oficialităţi, membri ai familiei Părintelui Patriarh Teoctist, numeroşi credincioşi din Bucureşti şi din ţară.

Legătura dintre binecuvântarea primită şi lucrarea moştenită

La finalul slujbei, PF Părinte Daniel a evocat personalitatea Patriarhului Teoctist care, acum, la un an de la trecerea sa la Domnul, rămâne aproape de noi şi, duhovniceşte, prezent, printre noi, prin toată lucrarea pe care a săvârşit-o spre binele Bisericii Ortodoxe Române şi al poporului român.

În continuare, Preafericirea Sa s-a referit la ce a lăsat Bisericii noastre cel de-al cincilea patriarh al ei, la pacea şi bucuria binecuvântării rugăciunilor sale din ceruri: „Personal, simţim pace şi bucurie în suflet când preţuim moştenirea lăsată Bisericii noastre de Părintele nostru Patriarh Teoctist şi continuăm lucrarea sa atât la nivel naţional, cât şi internaţional. În mod deosebit, am primit pacea şi bucuria binecuvântării şi rugăciunilor sale din ceruri, de când am început să realizăm ceea ce a dorit să facă, dacă ar fi trăit mai mult, şi anume, să restaureze actuala Catedrală patriarhală, care împlineşte, anul acesta, 350 de ani de la sfinţire, şi, dacă se poate, chiar să fie repictate firidele de pe frontispiciul ei. Şi iată că ne aflăm în plin şantier de restaurare. De asemenea, a iniţiat şi a aprobat proiectul de restaurare şi acoperire a scărilor principale ale Reşedinţei Patriarhale, precum şi proiectul de restaurare a cupolei Palatului Patriarhiei şi a Aulei, care acum îi poartă numele (Aula Mare «Teoctist Patriarhul»), întrucât a stăruit personal ca această clădire să fie dată în folosinţa Bisericii, fiind construită pe terenul care a aparţinut acesteia. Şi iată, acum, ne aflăm şi aici în şantier de lucrări pe care le-a dorit. De asemenea, în demersurile noastre pentru a împlini o mare dorinţă a sa, şi anume, construirea noii Catedrale Patriarhale, simţim bucurie şi ajutor prin rugăciunile sale”.

Menţionând că exemplele ar putea continua în privinţa „legăturii dintre binecuvântarea primită şi lucrarea moştenită de la vrednicul de pomenire Părintele nostru Patriarh Teoctist”, Patriarhul Daniel a subliniat că cel ce s-a rugat mult şi a lucrat mult spre binele Bisericii, cât a trăit pe pământ, va continua să se roage şi să ajute spiritual lucrarea sfântă a Bisericii şi în viaţa lui din ceruri.

Astfel, Părintele Patriarh Daniel a arătat că pomenirea în rugăciune a celor trecuţi la Domnul nu este doar bucurie şi binefacere pentru ei, ci şi o binecuvântare pentru noi.

„A privit spre credincioşi ca pentru ultima oară”

Atmosfera a fost foarte caldă. Oameni simpli, unii, cu lacrimi în ochi, urcau Dealul Patriarhiei, pentru a aduce rugăciunea lor pentru cel care le-a fost părinte sufletesc.

Patriarhul Teoctist, după cum ne-a spus doamna Olga, în vârstă de 61 de ani, venită la parastas, era un om deschis, o persoană luminoasă, apropiată de oameni. „L-am apreciat foarte mult. Am venit deseori la slujbe, la Catedrală, atunci când slujea. Îmi amintesc ultima slujbă ca astăzi. Înainte cu două săptămâni de a se interna, l-am văzut la racla Sfântului Dumitru. A urcat singur treptele şi, după ce a sărutat moaştele Sfântului, s-a închinat, s-a oprit şi a privit spre credincioşii din biserică, aşa, ca pentru ultima oară. Imaginea aceasta nu o pot uita toată viaţa. Privirea lui a fost ca un rămas bun. Cu atâta milă şi dragoste s-a uitat spre oameni… Eu eram la doi metri de raclă. L-am observat foarte bine. Şi mi-am zis: Doamne, cred că este un semn… Şi aşa a fost….” Lacrimile au năpădit-o pe doamna Olga.

„A fost, pentru mine, bunic, tată...”

Una dintre nepoatele Părintelui Patriarh Teoctist, Maricica Popescu, are amintiri luminoase despre cel care, mărturiseşte dumneaei, a fost nu unchi, ci tată. „Preafericitul Teoctist are mulţi nepoţi. Dar pe noi ne-a iubit cel mai mult. Pentru că noi am fost mereu în preajma lui. Am fost ca fiica lui. Sunt nepoată de soră. Mama mea, care se numea Maria, a fost sora Părintelui Patriarh. Ea a murit la vârsta de 54 de ani. Eu am rămas văduvă la vârsta de 35 de ani, atunci când părintele Teoctist a fost întronizat la Craiova. Preafericitul a fost, pentru mine, bunic, tată, a fost, bunătate, mângâierea lui Dumnezeu. A fost totul. Pe tatăl meu natural, care trăieşte şi astăzi, având 95 de ani, îl iubesc nespus de mult. Dar dacă cineva mă întreba pe cine iubesc mai mult, răspunsul era unul singur: pe Preafericitul. Nu cred că voi putea suferi după tatăl meu cât am suferit după Părintele Patriarh. Suferim în continuare. Pe măsură ce timpul trece, ne este tot mai greu. Preafericitul Teoctist era un om blând, bun. Era un om care ştia să facă daruri, chiar dacă ele nu erau consistente. Numai faptul că venea la tine atunci când aveai nevoie şi era de-ajuns.”

Pentru a întări această din urmă afirmaţie, dna Maricica ne-a povestit: „Atunci când, acum şapte ani, a murit Emilia, sora mea cea mare, era o iarnă geroasă, grea. Ca să fie lăsat de maica de la Palat, a plecat numai în dulama subţire, împreună cu şoferul, şi, luând cu sine toate cele necesare pentru slujbă, a venit la ora 22:00, la nepoata lui. Casa era departe de Palatul patriarhal, undeva în zona Lujerului, dar el a mers şi a slujit acolo, în noaptea aceea. Pentru un om de vârsta lui, care se apropia de 90 de ani, a pleca la acea oră era foarte mult. Şi totuşi a făcut-o”.

Botezată de Părintele Patriarh, doamna Popescu mărturiseşte, în continuare: „Pentru mine a fost ca tatăl meu. Mesajul pe care îl lasă oamenilor din biserică este acela de a fi buni, să nu se urască. Nu era nimic egoist în el. Privind la cei care au venit la parastas, poţi observa că oamenii simpli l-au preţuit cel mai mult. Noi venim des la mormântul aflat în Catedrală. Aici găsim mereu lumânări şi flori. Nu sunt flori pompoase, ci flori smerite. Sunt florile săracului, pe care omul le aduce cu drag, cu dor pentru Părintele Patriarh. De multe ori, întâlnim oameni care se roagă, înaintea mormântului, lăcrimând”.

Patriarhul Teoctist a plecat din lumea aceasta în ziua de 30 iulie 2007, la 92 de ani, după ce a slujit 57 de ani ca arhiereu, din care 21 de ani - ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1986-2007).