În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Viaţa parohiilor: La Biserica „Sf. Haralambie” din Târgu Neamţ, vinerea se citeşte Psaltirea
▲ Slujbele de la biserică sunt înfrumuseţate de un cor de copii ▲ Corul „Angeli” al parohiei activează din anul 1998 ▲ Tot în perioada anilor 1998-2004, în parohia „Sfântul Haralambie” a funcţionat şi un atelier de pictură pe sticlă ▲
După slujba Sfântului Maslu, începând cu ora 10.00 şi până la orele 20.00, credincioşii parohiei „Sfântul Haralambie”, din oraşul Târgu Neamţ, se adună la biserică şi citesc psalmi, fiecare câte o oră. „Avem o obşte rugătoare, iubitoare de slujbe, care ţine cu dinadinsul să se mântuiască şi lucrează cu atenţie la viaţa ei spirituală”, ne-a mărturisit părintele Caia. Programările de citire a Psaltirii pentru toată săptămâna se fac duminica, după Sfânta Liturghie. De trei ani, credincioşii parohiei „Sfântul Haralambie” sunt pelerini la locurile sfinte ale Ucrainei, iar vara aceasta au vizitat şi Rusia. „Oamenii se zidesc şi se întorc sănătoşi”, ne-a mai spus părintele paroh.
„Un cor predispune la rugăciune”
Şi copiii sunt prezenţi în număr mare la biserică. Astfel, răspunsurile la Sfânta Liturghie sunt date de un cor format din 10-12 copii din parohie. Corul „Angeli” al parohiei activează din anul 1998, când a fost înfiinţat de actualul paroh, părintele Teoctist Caia. „Prima grijă la venirea în parohie a fost formarea unui cor. Pentru că o liturghie fără cor este ca o pasăre numai cu o aripă. Un cor bine pregătit schimbă atmosfera în biserică şi predispune la rugăciune”, a declarat părintele Caia. Corul „Angeli” a participat, timp de 7 ani, la concursul naţional „Colinda din sufletul copilului”, care se desfăşura în fiecare an, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, iar în anul 2000, corul de copii al parohiei a cântat în Basarabia. „Toţi cei care au cântat în casa Domnului au fost admişi cu brio la şcoli înalte, Dumnezeu le-a răsplătit osteneala”, a mai adăugat părintele paroh. În prezent, corul este condus de Maria Buraga, elevă în clasa a IX-a.
Tot în perioada anilor 1998-2004, în parohia „Sfântul Haralambie” a funcţionat şi un atelier de pictură pe sticlă. Cei aproximativ 10 pictori mici au participat în fiecare an la concursul naţional „Icoana din sufletul copilului”, care se desfăşura în acelaşi Palat al Parlamentului din Bucureşti, fiind premiaţi de fiecare dată. În mai 2002 au câştigat premiul de excelenţă pentru seria de icoane ale catapetesmei.
▲ „Omul nu trebuie să piardă legătura cu cartea”
Părintele Teoctist Caia (foto), paroh la biserica „Sfântul Haralambie”, Protopopiatul Târgu Neamţ, a predat Vechiul Testament, limba rusă, franceza şi greaca timp de 20 de ani, la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” Neamţ. Începând cu anul 1995, a tradus aproximativ 10 cărţi din rusă şi din slava bisericească veche. Printre lucrările traduse din limba rusă, se numără: „Despre rugăciune” - Sf. Sofronie Saharov, „Viaţa şi învăţătura Sf. Siluan Athonitul”, „Despre rugăciunea lui Iisus”, „Viaţa Sf. Ambrozie de la Optina”, „Viaţa Sf. Nectarie de la Optina”, „Viaţa Sf. Nicon”. În prezent, la tipar se află „Asasinarea familiei imperiale a Rusiei”. Acum are pe masa de lucru „Noi mucenici ai Teodosiei”. A dat la lumină pentru prima dată, din slava veche, 9 dintre acatistele celor 12 praznice împărăteşti: „Acatistul Botezului”, „Acatistul Naşterii Domnului”, „Acatistul Înălţării Domnului”, „Acatistul Naşterii Maicii Domnului”, „Acatistul intrării în biserică al Maicii Domnului”, „Acatistul Întâmpinării Domnului”, „Acatistul învierii lui Lazăr”, „Acatistul Floriilor” şi „Acatistul Schimbării la faţă a Domnului”. „Omul nu trebuie să piardă legătura cu cartea, să nu se desprindă de învăţătura bisericii şi să iubească cu iubire cerească, cum au iubit mucenicii”, ne-a îndemnat pr. Caia, un cărturar al zilelor noastre, în ajunul sărbătorii Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de mir.