Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Vizită arhierească și slujire la Parohia Luciu din județul Buzău
În Duminica a 31-a după Rusalii, 23 ianuarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a poposit în Parohia Luciu, Protoieria Buzău II. În prezența unui mare număr de credincioși din localitate și împrejurimi, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de nouă preoți, ierodiaconi și diaconi, în biserica parohială, aflată sub ocrotirea Sfântului Ioan Botezătorul.
În omilia referitoare la fragmentul evanghelic duminical (Vindecarea orbului din Ierihon - Luca 18, 35-43), Înaltpreasfinția Sa a subliniat valoarea credinței în viața omului: „Mântuitorul Iisus Hristos, bun cunoscător al adâncului ființei umane, știa ce dorește orbul de la El, dar, pentru ca cei prezenți să primească o lecție despre credința și nădejdea unui om marginalizat de societate, umilit și desconsiderat de semenii săi, care-și trăia viața în întuneric, însă în sufletul căruia se aprinsese lumina cunoștinței de Dumnezeu, le-a cerut celor din jur să-l aducă mai aproape de El și, în auzul tuturor, l-a întrebat: «Ce voiești să-ți fac?», iar orbul I-a răspuns: «Doamne, să văd!» (Luca 18, 41). «Vezi!», i-a poruncit Domnul, și, în momentul acela, orbul și-a recăpătat vederea; dar imediat a adăugat cuvintele: «Credința ta te-a mântuit» (Luca 18, 42). Or, tocmai această sintagmă este cheia înțelegerii fragmentului evanghelic citit astăzi, în care Domnul Hristos evidențiază puterea credinței orbului din Ierihon în actul de tămăduire sau de restaurare a vederii sale”.
În cadrul Sfintei Liturghii, ierodiaconul Eftimie Burghiu a fost hirotonit în treapta de ieromonah, pe seama Schitului Poienițele din județul Buzău.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
Biserica Parohiei Luciu a fost ctitorită de Alexandru Cristudor Nicolaescu, în anul 1860, pe locul alteia mai vechi, din lemn. În perioada 2000-2010, s-au realizat ample lucrări de consolidare și restaurare a lăcașului de cult, prin râvna preotului paroh Petre Dinu și cu sprijinul enoriașilor.