Zi de evlavioasă cinstire la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală

Biserica noastră a celebrat sâmbătă, 14 septembrie, primul praznic împărătesc din acest an bisericesc, Înălţarea Sfintei Cruci, sărbătoare care aduce aminte de mai multe evenimente din istorie legate de cinstitul lemn al Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

În această zi de pioasă aducere aminte de Jertfa Mântuitorului, marcată prin post şi prin purtarea veşmintelor de culoare roşie în cadrul rânduielilor liturgice, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti, înconjurat de sobor de preoţi şi diaconi.

După rostirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a amintit despre evenimentele care au condus la statornicirea acestei vechi sărbători din tradiţia Bisericii, vorbind şi despre învăţăturile duhovniceşti care se desprind din acest praznic.

„Înălțarea Sfintei Cruci este o sărbătoare tristă, care ne aduce aminte de nedreapta condamnare a Celui care a făcut atât de mult bine lumii, a Celui care a vorbit despre iubire în locul urii, a Celui care ne‑a arătat prin fapte și cuvinte dăruirea pentru ceilalți. În mod magistral, Părinții Bisericii au reușit să contureze atitudinea noastră față de Jertfa Lui de pe Cruce prin cuvintele «Poporul Meu, poporul Meu, ce am făcut eu vouă? Pe orbii voștri i‑am luminat, pe săraci i‑am miluit, pe leproși i‑am curățit! Dar voi în schimb ce Mi‑ați dat?» În locul iubirii Lui noi L‑am răstignit pe Cruce. De aceea măcar în graba noastră spre nicăieri se cuvine ca ziua Răstignirii Lui și a pomenirii Morții și aflării Cinstitei Cruci din cetatea Ierusalimului să fie prilej de meditație și măcar de schimbare a minții, dacă nu reușim și a inimii și a întregului nostru comportament”, a spus Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Totodată, ierarhul a arătat legătura dintre Crucea Mântuitorului şi purtarea crucii personale. „Ziua Sfintei Cruci ne aduce aminte și despre permanenta purtare a crucii. Și noi, fiecare în parte, cei mai puternici în chip deplin, ceilalți șovăind, încercăm să ne purtăm crucea, fie că aceasta înseamnă suferință, boală, nedreptate, trădare, așteptări neconfirmate, iubiri neîmplinite și atâtea alte forme care înseamnă pentru fiecare dintre noi purtarea crucii. Dar purtarea crucii nu se face nici cu zgomot, nici pentru a fi apreciați, lăudați, vorbiți de bine de alții. Crucea înseamnă așteptarea unei răsplătiri drepte, nu a unor răsplătiri efemere care ne aduc un anumit confort, dar care nu înseamnă nimic. Purtarea crucii este, de fapt, urmarea lui Hristos. Cine reușește să‑și poarte crucea, cine reușește să ajute la purtarea crucii altuia mai mult decât la propria lui cruce va avea bucurie”, a concluzionat Preasfinţia Sa.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Potirul” al mănăstirii bucureştene.