Mănăstirea Pasărea din județul Ilfov a devenit astăzi, 5 iunie, o adevărată grădină duhovnicească împodobită cu flori alese, reunind clerici și pelerini adunați din întreaga țară pentru a cinsti două sfinte care „s‑au întraripat cu dumnezeiescul dor”: Sfânta Cuvioasă Elisabeta și Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. La sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, în biserica mare a mănăstirii a avut loc proclamarea locală a canonizării celor două cuvioase.
Zile de sărbătoare la lăcașuri de rugăciune din Tulcea
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost prilej de rugăciune și bucurie duhovnicească și pentru obștea Mănăstirii Celic Dere din comuna tulceană Frecăței, care și-a cinstit ocrotitoarea. Sfânta Liturghie a fost săvârșită marți de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, pe un podium special amenajat în vecinătatea bisericii mari a așezământului monahal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Mănăstirea Celic Dere, una dintre cele mai vechi așezări monahale din nordul Dobrogei, a fost înființată cu învoirea autorităților otomane ale vremii, în jurul anului 1840, ne-a transmis pr. Felix Neculai, consilier eparhial.
În ajun, ierarhul a săvârșit o slujbă de pomenire în Cimitirul Eroilor din Tulcea pentru eroii marinari tulceni, marcându-se astfel Ziua Marinei, sărbătorită în fiecare an la data de 15 august. A urmat apoi un ceremonial militar-religios, cu depunere de flori, la care au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, precum și ai structurilor MAI.
Duminică, 13 august, Preasfințitul Părinte Visarion a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Schimbarea la Față” din orașul Tulcea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a spus celor prezenți că cele mai importante arme în viața creștină sunt postul și rugăciunea.



.jpg)
