Creşele ar putea să se ocupe de educaţia timpurie a copiilor

▲ O parte dintre propunerile făcute de membrii comisiei prezidenţiale de educaţie şi cercetare se regăseşte şi în pachetul legislativ al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului ▲ Importanţa educaţiei timpurii se numără printre priorităţile Ministerului Educaţiei, care propune începerea grădiniţei de la vârsta de trei ani, în timp ce specialiştii din comisia prezidenţială de educaţie propun începerea educaţiei instituţionalizate chiar mai devreme ▲ „O calitate bună a educaţiei timpurii favorizează valorificarea optimă a oportunităţilor de învăţare create mai târziu“ ▲ Raportul realizat de comisia prezidenţială propune ca educaţia timpurie să se declare bun public şi „stabilirea responsabilităţii unui minister sau a unei agenţii naţionale pentru implementarea şi coordonarea tuturor programelor de educaţie timpurie“ ▲

Comisia prezindenţială condusă de Mircea Miclea a dat publicităţii un raport referitor la starea învăţământului românesc, raport pe baza căruia a fost organizată o dezbatere la Palatul Cotroceni. Documentul atrage atenţia că menţinerea actualului sistem de învăţământ din România pune în pericol competitivitatea şi prosperitatea ţării, iar sistemul de învăţământ are patru mari probleme: este ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate. Dezbaterea raportului se suprapune cu pregătirea, de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), a pachetului legislativ al învăţământului care va fi discutat în Parlament în luna septembrie. Alături de pachetul legislativ, care conţine legea învăţământului preuniversitar, legea învăţământului universitar şi legea personalului din învăţământ şi care este intens dezbătut în această perioadă, un alt document este suspus dezbaterii. Este vorba despre raportul comisiei prezidenţiale, care este complementar propunerilor legislative. Raportul face o diagnoză a stării învăţământului românesc, care a fost apoi dezbătut în medii academice şi aminteşte de încercările de reformă din învăţământul românesc de după 1990: „Din 1990 până în prezent, orice început de reformă a fost suprimat de alt început de reformă a următorului ministru al educaţiei. Sistemul a acumulat tensiuni inutile, care s-au repercutat profund negativ asupra elevilor şi părinţilor; însăşi ideea de reformă s-a compromis“. O parte din soluţiile oferite de raportul comisiei prezidenţiale se regăsesc în propunerile făcute de Ministerul Educaţiei în pachetul legislativ. Ziarul „Lumina“, publică, în serial, raportul comisiei prezidenţiale de educaţie şi cercetare, condusă de fostul ministru Mircea Miclea.

Raportul Comisiei prezidenţiale

2. Educaţia timpurie devine bun public şi necesită o atenţie specială

Situaţia actuală.

Statul a subevaluat şi marginalizat sistematic cea mai importantă perioadă a educaţiei: educaţia timpurie, adică totalitatea activităţilor educative pe perioada 0-6/7 ani. O calitate bună a educaţiei timpurii favorizează valorificarea optimă a oportunităţilor de învăţare create mai târziu. Deprinderile şi cunoştinţele dobândite devreme favorizează dezvoltarea altor cunoştinţe şi deprinderi. Dimpotrivă, deficienţele neremediate la această vârstă produc, mai târziu, deficienţe şi mai mari, oportunităţi de învăţare ratate sau mai slab valorificate. Investiţia în educaţia timpurie este cea mai rentabilă investiţie din educaţie, cu beneficiile individuale şi sociale cele mai mari şi cu costurile de oportunitate cele mai reduse. Actualmente statul consideră că nu are nici o îndatorire privind educaţia copiilor până la 3 ani. Puţinele creşe care au mai rămas sunt reglementate de decizii din 1970 ale Ministerului Sănătăţii şi sunt concepute doar ca instituţii care trebuie să asigure hrană şi îngrijire, nu şi educaţie. Intervenţia timpurie pentru prevenirea sau corectarea unor deficienţe este aproape inexistentă. Grupurile dezavantajate nu fac obiectul nici unui program naţional. Educaţia timpurie a fost segmentul ocolit de reformă din 1990 până în prezent.

Modalităţi de soluţionare.

Statul trebuie să întreprindă de urgenţă următoarele măsuri:

1. Educaţia timpurie se declară bun public. Ea produce, conform cercetărilor actuale, externalităţi cu impact social masiv: reduce rata abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, reduce delicvenţa, duce la creşterea şanselor pentru un status socio-economic mai bun, ridică starea de sănătate a populaţiei. În consecinţă, statul trebuie să acopere toate (sau majoritatea) costurilor legate de educaţia timpurie. În plan personal, primii ani de viaţă sunt cei mai propice pentru asimilarea instrumentelor de bază ale inteligenţei şi caracterului: limbaje naturale, cunoştinţe şi deprinderi fundamentale ale unei vieţi civilizate şi reflexive, norme şi criterii de raportare la propriul sine şi la altul, de trecere de la heteronomie la autonomie şi relaţionare socială. Familia, instituţiile publice şi congenerii trebuie să-şi asume responsabilităţi convergente şi să contribuie prin educaţia timpurie la dezvoltarea personală a fiecărui copil.

2. E imperios necesară stabilirea responsabilitãţii unui minister sau a unei agenţii naţionale, pentru implementarea şi coordonarea tuturor programelor de educaţie timpurie. Actualmente, creşele se află în subordinea Ministerului Sănătăţii, grădiniţele depind de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, subordonarea financiară fiind îndreptată către autorităţile locale. Nu există nici o coordonare între factorii implicaţi. Agenţia sau ministerul responsabil va asigura coordonarea factorilor locali şi a celor centrali implicaţi în educaţia timpurie. La nivel central trebuie păstrate deciziile privitoare la standardele de calitate şi rezultatele învăţării.

3. Instituţiile responsabile cu educaţia pe perioada 0-3 ani trebuie să aibă explicit o misiune educativã. Educaţia şi intervenţia timpurii sunt esenţiale. Actualmente, creşele sau alte instituţii implicate consideră că scopul lor se rezumă la a asigura protecţie şi o bună stare de sănătate copiilor. Nu există nici un cadru curricular, nici un reper educaţional stabilit, iar structura şi calificarea personalului acoperă doar nevoile de sănătate şi de protecţie.

4. Toate instituţiile implicate în educaţia timpurie (inclusiv creşele) trebuie supuse procesului de acreditare şi asigurare a calităţii după criterii educaţionale.

5. Parteneriatul public - privat trebuie puternic încurajat în ofertarea de servicii pentru educaţia timpurie. Statul va acorda vouchere (demand-based financing) pentru educaţia timpurie pe care copiii, prin intermediul familiei sau al tutorelui autorizat, le pot utiliza la toate instituţiile de educaţie timpurie acreditate, indiferent că sunt publice sau private. În acest fel, vor fi stimulate şi firmele private să se implice în educaţie timpurie, în baza unor standarde şi criterii de calitate.

6. Instituţiile furnizoare de educaţie timpurie îşi vor realiza activităţile atât în cadrul instituţiei, cât şi în comunitate, inclusiv educaţia pãrinţilor.

7. Grupa pregătitoare devine clasă pregătitoare şi intră în regimul învăţământului obligatoriu. Ea are funcţia de a pregăti copilul pentru cerinţele mediului şcolar şi de a contribui la realizarea echităţii şi a egalităţii de şanse în educaţie.

8. Trebuie dezvoltate programe de studii universitare pentru pregătirea personalului didactic pentru copiii între 0-3 ani. În prezent, nici o universitate nu oferă un astfel de program. E nevoie de manageri profesionişti în educaţia timpurie, altfel orice reformă se blochează.

9. Între cele două paradigme pedagogice moderne privind educaţia timpurie – paradigma pedagogiei sociale şi paradigma pregătirii pentru şcoală (school readiness) - se recomandă opţiunea pentru cea din urmă.

10. Trebuie elaborat un sistem unitar de criterii şi indicatori, precum şi o procedură riguroasă de colectare a datelor, astfel încât sistemul educaţiei timpurii să fie transparent, iar măsurile de corijare să fie optimizate.

Nu se pot realiza o educaţie performantă, o dezvoltare personală armonioasă, un climat social civilizat şi o cultură naţională bogată şi competitivă în absenţa acelei educaţii timpurii care să cuprindă toţi copiii în instituţii responsabile şi competente, finanţate adecvat de către stat. Investiţia în educaţia timpurie este concepută şi de UE ca măsură prioritară pentru creşterea eficienţei şi echităţii sistemelor de educaţie.