Evtuşenko: „Îmi displace orice ideologie care îi obligă pe oameni să creadă în ea“

Cunoscutul poet şi scriitor rus Evgheni Evtuşenko, prezent la Neptun la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului „Zile şi nopţi de literatură“, fiind distins cu Marele Premiu „Ovidius“ al Uniunii Scriitorilor din România (USR), a acordat agenţiei Rompres un interviu în care a vorbit despre rolul pe care îl atribuie poeziei în societatea actuală, despre modul în care ar trebui promovată literatura de calitate, dar şi despre proiectele sale actuale.

În seria lecturilor de poezie din festival, poetul a recitat două dintre poeziile sale, în limba rusă, într-o manieră extrem de personală, stârnind emoţii puternice celor prezenţi în sală: zâmbete, râsete şi chiar lacrimi. Versiunile în limba română ale celor două creaţii („Dormi iubito“ şi „Două oraşe“) au fost citite de poeta Ioana Crăciunescu şi de Ştefan Dimitriu (cel care, de altfel, a tradus poeziile incluse în antologia „Mierea târzie“).

În condiţiile în care tinerii sunt din ce în ce mai interesaţi de internet, de televiziune, de muzica pop, care credeţi că sunt şansele poeziei de calitate de a supravieţui în societatea actuală?

Cred că televiziunea corupe gustul publicului pentru poezie, deoarece mulţi interpreţi contemporani de muzică pop îşi imaginează că ar fi ei înşişi poeţi. Îşi scriu versurile uneori într-o manieră foarte amatoristă sau chiar vulgară. În acest fel promovează o poezie de foarte proastă calitate şi distrug gustul publicului.

Sunt împotriva cenzurii în televiziune, dar ar trebui să fie mai selectivi, să aibă editori. Mi se pare că editorii profesionişti au devenit un fel de ultimi mohicani în domeniul televiziunii.

Nici chiar în edituri nu prea mai întâlneşti editori profesionişti. Dar, de altfel, această deficienţă se observă chiar şi în rândul corectorilor de texte. În Rusia, cel puţin, apar foarte multe erori în cărţi. Am avut şi eu parte de editori foarte buni, dar acum publicul trebuie să se bazeze mai degrabă pe gustul propriu, din cauza acestei lipse de profesionalism.

Din păcate, în multe edituri cei care decid sunt oamenii de marketing - ei sunt cei care spun dacă o carte se va vinde bine sau nu -, iar aceasta este o practică ce trebuie schimbată. Televiziunile ar trebui să promoveze mai mult arta de bună calitate. În Franţa, de exemplu, există programe televizate care încurajează consumul de literatură bună, în Statele Unite ale Americii însă nu prea există emisiuni de un înalt nivel intelectual care să recomande oamenilor ce să cumpere în materie de literatură.

Ce părere aveţi despre rolul pe care îl are în societatea de astăzi poezia implicată, cea care transmite un mesaj social sau politic?

Cred că poate să existe poezie minimalistă, fără mesaj, poate să existe aşa ceva. Dar cred că marea poezie nu ar putea exista fără un mesaj.

Un poet mare are mereu ceva de transmis - nu neapărat din punct de vedere politic, poate să fie din punct de vedere moral -, chiar dacă uneori acest lucru se poate dovedi a fi o politică proastă.

Dar, la marii poeţi, la marii autori găseşti mereu ceea ce s-ar putea numi un fel de protecţie socială, o preocupare pentru ceea ce li se întâmplă oamenilor.

Sunt poeţi care spun că nu sunt interesaţi de politică, deoarece ar fi umilitor pentru un artist să aibă astfel de preocupări.

Aceasta este o minciună. Dacă un scriitor nu este interesat de politică înseamnă că nu este interesat de alţi oameni. Este adevărat că politica manipulează oamenii, îi dezamăgeşte, creează iluzii sau decepţii. La umbra unor astfel de iluzii se pot nărui oameni, naţiuni, importante sisteme sociale. Nu îmi pare rău când se năruie o ideologie oficială. Îmi displace orice ideologie care îi obligă pe oameni să creadă în ea. Ideologii sunt cei care ucid idealurile, iar fără idealuri nu am putea supravieţui. Am putea trăi fără ideologi, dar nu fără idealuri. Iar poeţii mari trebuie să aibă grijă de aceste lucruri. Acesta este rolul lor: să salveze idealurile.

Poate fi vorba despre idealuri simple, precum conştiinţa civică sau responsabilitatea faţă de alţii. Cei care spun că nu sunt interesaţi de politică - dacă într-adevăr este aşa - înseamnă că sunt laşi, că nu vor să fie implicaţi în politică pentru că se tem. Sunt mincinoşi şi indiferenţi, iar indiferenţa este o formă de agresiune ascunsă.

În poezia pe care aţi recitat-o în festival era un vers în care spuneaţi că vă displace ipocrizia. Ce alte trăsături de caracter vă deranjează?

Îmi displac ipocrizia, cruzimea şi indiferenţa. Aceasta din urmă, de altfel, v-am spus că nu este decât o formă de agresiune.

Există români cu care aveţi o relaţie specială? Ce părere aveţi despre România?

Am cunoscut câţiva români în tinereţe, la Institutul Literaturii, iar când am fost anul trecut în România m-am întâlnit din nou cu ei. Suntem şi acum prieteni foarte buni. Cred că românii sunt foarte ospitalieri şi talentaţi. Am observat că vă place când oamenii vă vorbesc sincer. Atunci când vi se adresează într-o manieră onestă, vă deschideţi inima foarte uşor.

▲ După revoluţie, literatura română a trăit „disperarea inamicului dispărut“

Occidentul nu poate fi surprins de către scriitorii români printr-o reiterare a experienţelor sale, vestul fiind interesat mai degrabă de marca tradiţională, de „mult hulitul specific naţional“, a apreciat, luni, criticul literar Dan C. Mihăilescu, prezent la cea de-a şasea ediţie a Festivalului „Zile şi nopţi de literatură“ organizat de Uniunea Scriitorilor din România, în perioada 8-12 iunie la Neptun.

În cadrul colocviului „Aşteptările europene faţă de literatura ţărilor recent aderate la UE“, criticul a subliniat că autorii români nu pot atrage prin mimetism, ci mai degrabă prin „electro-estetică-şocuri“.

„Nu prin trainspotting bucureştean poţi deveni marfă vandabilă la export“, a declarat Dan C. Mihăilescu. El a adăugat că mulţi autori, mai ales tineri, „trăiesc obsesia exportului“, dorindu-şi să fie traduşi cât mai mult în străinătate.

Dan C. Mihăilescu a mai spus că după revoluţie, când literatura română trăia „disperarea inamicului dispărut“, s-a remarcat lipsa literaturii de sertar şi a unor sinteze de istorie literară. El a apreciat în schimb faptul că au fost publicate numeroase volume de memorialistică, dar şi apariţia unor autori originali, nominalizându-i în acest sens, printre alţii, pe Ioan Es. Pop şi pe Horia Roman Patapievici.

Traducătorul norvegian Lone Steinar a subliniat că „Nostalgia“ lui Mircea Cărtărescu, deşi nu a fost un succes de piaţă în Norvegia, a fost extrem de apreciată de către specialişti. El a adăugat că, în opinia sa, românii suferă de o lipsă de încredere de sine.

În ţările din Europa de Est nu se observă o formă de nostalgie după comunism, ci după un lider care ar putea fi un şerif sau un ţar drept, care să ţină în mână problemele statului şi să le soluţioneze, a declarat, sâmbătă, eseistul polonez Adam Michnik, prezent la festivalul internaţional „Zile şi nopţi de literatură“ desfăşurat în perioada 8-12 iunie la Neptun. Analizând efectele introducerii Legii lustraţiei, Adam Michnik a remarcat că definirea colaborării cu fostele structuri comuniste nu este facilă, în condiţiile în care milioane de persoane au avut, sub o formă sau alta, de a face cu forţele de ordine din perioada respectivă. „Pentru mine e de neînchipuit ca după toate lecţiile fascismului şi comunismului, intelectualii să poată accepta legile lustraţiei în Polonia“, a declarat el. Adam Michnik este redactor-şef la „Gazeta Wyborcza“, cel mai important cotidian şi, totodată, primul ziar independent din această ţară. El a fost reţinut de autorităţi de mai multe ori în perioada 1965-1980 şi a devenit un important activist al Solidarităţii în perioada anilor â80. Adam Michnik a petrecut, în total, şase ani în închisorile poloneze, din cauza opoziţiei exprimate faţă de regimul comunist.

Despre scriitorii europeni şi est-europeni se vorbeşte ca rezultat al unei „inerţii culturale“, a arătat sâmbătă, eseistul şi criticul literar Mircea Iorgulescu, prezent la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului „Zile şi nopţi de literatură“, organizat în perioada 8-12 iunie la Neptun, eveniment la care participă peste 60 de poeţi, scriitori, eseişti şi traducători din ţară şi de peste hotare.

„Cele două părţi ale Europei au fost împărţite de o cortină de fier. Însă este o ficţiune reprezentarea Europei de Est ca realitate culturală“, a apreciat Mircea Iorgulescu în cadrul lucrărilor Colocviului internaţional „Aşteptările europene faţă de literatura ţărilor recent aderate la UE“.

▲ Primul poet rus care a spart cortina de fier

Poet, romancier, profesor şi realizator de filme ruse, Evgheni Evtuşenko s-a născut în 1933, în Siberia.

A fost exmatriculat din şcoală (1948) şi din Institutul pentru Literatură (1957), fiind acuzat de „nesupunere“ şi „individualism“. A publicat prima sa poezie în 1948 şi prima sa carte în 1952. În 1960 a devenit primul rus care,

practic, a rupt cortina de fier, recitând câteva din poeziile sale în străinătate. De atunci a vizitat mai mult de 90 de ţări, devenind prietenul câtorva dintre cei mai importanţi artişti şi scriitori ai secolului XX.

A scris şi regizat două filme („Kindergarten“, 1982, şi „Funeraliile lui Stalin“, 1990).

Lucrările sale poetice au fost traduse în 72 de limbi.

Evtuşenko a protestat împotriva invaziei Cehoslovaciei, împotriva războiului din Cecenia, dar şi a încercării de înlăturare a democraţiei din Rusia, împotriva corupţiei şi a cenzurii.