Mărturii despre Eminescu

Editura Humanitas, prin meritele eminentului cercetător Cătălin Cioabă, a avut buna inspiraţie de-a publica un volum dedicat lui Mihai Eminescu, dar un  volum neconvenţional, în care poetul naţional ni se înfăţişează aşa cum a fost el văzut de contemporanii săi. Cu alte cuvinte, graţie unei asemenea cărţi, cei interesaţi - şi ar trebui să fie cam toată lumea - vor avea ocazia să termine odată pentru totdeauna cu legendele ţesute în jurul poetului, cu nimbul său hagiografic, cu viziunea despre un Eminescu supraom. Eminescu a fost doar om, dar care a făcut din condiţia umană o adevărată sărbătoare a bucuriei şi a fericirii de-a trăi. Din mărturiile obiective, chiar brute ale celor care l-au cunoscut pe poet, redate nouă fără nici o înfrumuseţare, înţelegem că Eminescu era o fire independentă, care nu prea se îngrijea pe sine, dar care exprima prin ochii săi mari şi vii o nobleţe a firii ieşită din comun. În urmă cu mai bine de un deceniu, revista „Dilema” a realizat un număr controversat dedicat lui Eminescu. Acolo poetul era coborât de pe soclu şi văzut cu o anumită cruzime a autenticităţii. Numărul revistei a fost aspru criticat la vremea respectivă de admiratorii necondiţionaţi ai poetului. De fapt, era vorba de două tendinţe venite dinspre extreme opuse, care nu aveau cum să nu producă război. Acum însă, Eminescu ni se oferă pur şi simplu, în simplitatea şi distincţia sa. Nimeni nu vrea să-l denigreze, tot aşa cum nimeni nu vrea să-l idealizeze. Poetul românilor este, înainte de orice, poet. Nu aparţine de fapt nimănui decât îngerului care i-a condus mintea şi inima. Propagandiştii ar face bine să tacă, de pe orice versant s-ar manifesta. Paginile cele mai sugestive sunt acelea despre tinereţea sa diamantină, când a călătorit la Blaj pentru a vedea „inima” românismului”, când a plecat la Viena pentru studii, întoarcerea în ţară, munca la „Timpul”. Spirit de dreapta, lui Eminescu îi era silă de demagogi şi guralivi. Aceştia nu l-au suferit la rândul lor. Puţini din jurul său intuiau pe atunci că bărbatul fizic bine legat, dar cu un freamăt interior care-l făcea vulnerabil, va deveni un mit al României. Destinul postum al lui Eminescu ţine de ceva mai presus de talentul său. Contemporanii au depus mărturie, ceea ce nu are legătură cu aceasta intră în lumea misterului. Dincolo de persoana poetului aşadar se află un mister care-l aşază pe Eminescu în categoria celor misionaţi să aducă puţin cer pe pământ.