Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură O nostimă comedie de situaţii

O nostimă comedie de situaţii

Galerie foto (1) Cultură
Un articol de: Elena Dulgheru - 28 Sep, 2010

Cel de-al doilea lungmetraj al regizorului-scenarist Nap Toader (impus ca Napoleon Helmis prin scurtmetrajele studenţeşti premiate la Dakino şi Costineşti şi prin lungmetrajul de debut "Italiencele") este o comedie de situaţii, ce exploatează diferenţele de mentalitate ale românilor de pe cele două maluri ale Prutului.

O "nuntă cu dar" dintre un "regăţean" şi o basarabeancă devine prilej pentru surprinderea unei panoplii bogate de nuanţe caracterologice, comic ori duios contrastante, ale românilor de Bucureşti şi de Chişinău. Tabloidele le eludează pentru a nu stimula spiritele antiunioniste, presa extremist-naţionalistă le colorează îngroşat şi malign, doar bancurile le surprind adevărata valenţă. Acelaşi registru de notaţii, de gesturi, afecte şi reflexe aparent minore, dar paradigmatice, este folosit şi de Nap Toader, pentru a surprinde, pentru prima dată cu atâta acuitate în cinema, portretele celor două minietnosuri româneşti (sper că antropologii vor permite această formulă) despărţite de istorie.

Construit pe calapodul clasic al nunţii buclucaşe transformate în coşmar, filmul se focalizează nu atât pe confruntarea caracterologică dintre miri şi familiile acestora, ci pe studiul sociologic atent şi echilibrat, realizat în cheie comică, al modurilor de viaţă de la Bucureşti şi Chişinău. O bună cunoaştere a obiceiurilor şi mentalităţilor moldovenilor de dincolo de Prut, ca şi a subtextelor educaţionale şi socio-politice ce le-au dat naştere, îi permite regizorului un portret anecdotic în filigran, simpatetic şi lucid, al celor două felii de Românie.

Dacă, în filmele produse la Bucureşti, basarabeanul e, cel mai adesea, un personaj debusolat, aventurier, pus pe căpătuială sau victimă, exponenţial pentru haosul tranziţiei ("Această lehamite", "3-păzeşte", "Schimb valutar") şi e exploatat parodic pentru inadecvarea lingvistică şi socială, în "Nuntă în Basarabia", perspectivele oarecum se inversează: Nap Toader se întreabă cum sunt văzuţi românii regăţeni de basarabeni şi cum sunt primite mărcile morale ale Bucureştiului la Chişinău. Răspunsurile sunt oferite de spectacolul nunţii, regizate după canoanele stricte ale tradiţionalistului şi sentimentalului Chişinău, în folosul pecuniar al pragmaticului Bucureşti, rudele mirelui şi miresei concurând pentru supremaţia morală, umană şi de civilitate, într-o confruntare în care nimeni nu pierde.

"Când a trădat Bucureştiul pentru prima dată Basarabia?"

Fără a fi defel tezistă, pelicula lui Nap Toader reabilitează într-un fel portretul cinematografic al basarabeanului. Pronunţând fraze provocatoare pentru Bucureşti ("Când a trădat Bucureştiul pentru prima dată Basarabia?") ori pentru Chişinău ("Ce-i cu atâtea reclame ruseşti? Nu sunteţi o ţară liberă?!"), ea întreprinde o recuperare politică şi de imagine a relaţiei dintre cele două state, între care se perpetuează atâtea umori nerostite.

Fără a fi, ad litteram, un film politic, "Nuntă în Basarabia" este o comedie de situaţii, care se hrăneşte nu atât din moravurile protagoniştilor, cât din acelea ale contextelor umane în care aceştia evoluează. Din punct de vedere dramaturgic, relaţiile dintre protagonişti, ca şi cele în care aceştia sunt antrenaţi sunt oarecum neglijate, în favoarea frescei sociale adiacente - acest uşor dezechilibru constituind şi zona de fragilitate a scenariului.

În schimb, scenografia şi coloana sonoră surprind atmosfera unei Basarabii bilingve în curs de occidentalizare, în care monumentele sovietice alternează cu cele româneşti, graiul valah, cu sintagmele slave, în care răbufnirile naţionaliste, rare şi intempestive, nu perturbă îngăduinţa specific moldavă, în care sârbele româneşti se aprind cu votcă rusească, iar drumul spre democratizare este încă în curs de a fi dibuit; al unei Basarabii de la care Bucureştiul ar avea multe de învăţat.