Ce va să fie aceasta?

De curând am avut bucuria să revăd, la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului, foștii elevi de la bilingv italiană cărora le-am fost dirigintă în clasa a XII-a. Au venit aproape toți cei care au rămas în țară, frumoși, plini de viață, aproape neschimbați. Am aflat că s-au realizat aici, lucrează, unii au deja copii, au planuri de viitor și și-au găsit făgașul în București sau prin alte orașe. Despre cei (destui) plecați în străinătate nu am aflat prea multe, doar ce și unde au studiat sau dacă lucrează. Locul lor aici, în țară, a rămas gol, investiția în ei rodește în pământ străin. 

După întâlnirea de la liceu am mers împreună la o grădină de vară din Pia­ța Victoriei, să le ascult poveștile de viață, să îi văd bucurându-se unii de alții ca niște copii, dar și discutând probleme serioase, cu maturitate. În timp ce povesteam, m-a izbit imaginea unora dintre membri personalului localului: o tânără de culoare, foarte slabă, doi tineri asiatici mai îndemânatici, apoi încă un imigrant, vorbind oarecum engleza. De ceva timp am observat tot mai des, prin diverse locuri în București, tineri imigranți mergând pe stradă, lucrând la rețelele de distribuire a unor alimente sau mărfuri. Din ce în ce mai mulți.

O altă lume

Sub ochii noștri apar conse­cin­țele noului tip de imperialism economic, orientat nu numai spre resursele naturale ale țării, multe aflate deja în mâini străine, ci și asupra resurselor umane ale nea­mului nostru. Într-un articol recent privind emigrarea românilor, Cornel Nistorescu recunoștea: „Am publicat materiale de promovare a plecării fără să realizez că îndărăt se ascundea o campanie a racolării de creiere și de forță de muncă. Și asta exact în perioada în care începea o altă etapă de reconstrucție a țării”. Criticând propaganda actuală de părăsire a României, el observa acțiunea celor care au studiat în străinătate și s-au întors ca agenți de „racolare de profe­sioniști și creiere hiperdotate”. Rezultatul acestor ani de export nesăbuit de valori este că a scăzut numărul tinerilor cu potențial rămași în țară. Ei trebuie să ducă acum greul, pentru că prea puțini din cei plecați s-au întors să facă ceva pentru România și multe locuri de muncă cu cerințe înalte sunt ocupate și de persoane cu pregătire mai slabă, iar cele necalificate rămân vacante.

Astfel, calitatea muncii a scăzut, în medie, în toate domeniile. Un articol recent din The Economist arată că din cauza penuriei „forţei de muncă, care îi ameninţă stabilitatea economică, România a început să atragă tot mai mulţi muncitori din Asia”. Conform estimărilor biroului Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie din Bucureşti, până în 2030 „vor fi 600.000 de străini în România - o schimbare rapidă şi de proporţii semnificative”. Prin politicile de emigrare și imigrare, prin ideologia postmodernistă și transumanistă, întreg globul devine un nou și ciudat Babel. Lumea se schimbă.

Educația, cea mai puternică armă

Da, lumea se schimbă, dar „edu­cația este cea mai puternică armă pe care o puteți folosi pentru a schimba lumea!”, spunea Nelson Mandela. Greva recentă a profesorilor a evidențiat criza educației din România - subfinanțare sinu­cigașă și înjosire prin disprețul față de norme și cultură al guvernan­ților și al unor părinți cu bani și reguli laxe. A fost semnalul unei boli mai adânci, de natură morală: lipsa dragostei de Dumnezeu și de neam. Poate că pe negândite, mulți profesori, nemulțumiți de marginalizarea elitei intelectuale sau entuziasmați de perspectivele unor universități de renume din vest, și-au sfătuit la rândul lor copiii sau elevii competenți să emigreze. Efectele pe termen lung sunt incalculabile.

Segmentele alogene se vor în­mulți prin imigrație și odată cu aceasta problemele. Se vor reclama tot mai multe drepturi, inclusiv de natură spirituală, uneori stimulate din exterior, din țara de origine, în detrimentul populației majoritare. Că este așa o arată un studiu recent privind riscurile la adresa securității prin prisma diferendelor etnice al Centrului de Studii Strategice de Apărare şi Securitate din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, care ia în calcul impactul acțiunilor minorităților existente. În unele zone din Transilvania „se face efectiv, în forme noi, elogiul hungarismului şi, complementar, al civilizaţiei vestice, în defavoarea românismului, considerat din ce în ce mai mult ca o doctrină naţionalistă primitivă, acaparatoare, violentă şi periculoasă”. În studiu se afirmă că bisericile ortodoxe ale unităților militare din aceste zone „contribuie la afirmarea sistemului de valori ale statului român, ale românilor, la echilibrarea raporturilor între localnici şi instituţiile statului”.

De aceea, profesorii de religie și chiar întreg corpul profesoral ar trebui să se implice alături de Bise­rică pentru a ajuta tinerii să își asu­­me valorile ortodoxe ale poporului român. Sistemul educațional din țară trebuie recentrat, schimbând temelia secular-umanistă a acestuia cu piatra cea din capul unghiu­lui. Așa se va putea ridica o elită axată pe valorile fundamentale ale Ortodoxiei, capabilă să facă față situației de după 2030, când peste 600.000 de imigranți, cu precădere non-UE, exponenți ai religiilor orientale, vor avea, poate, inițiative asemănătoare. Sau poate nu, cu mila lui Dumnezeu.

Pogorârea Sfântului Duh

„Nimic nu este întâmplător, totul este proniator“, spunea părintele Galeriu. Vedem că, prin voia sau îngăduința lui Dumnezeu, neamurile despărțite în Babilon se amestecă din nou. Și știm că Dumnezeu întoarce tot răul spre bine, de aceea această mișcare de emigrare și imi­grare are poate un sens mai înalt și ridică o provocare în fața uma­nității. Până la urmă, după cuvântul regelui Mihai, „Istoria se află în mâna lui Dumnezeu, nu în mâna muritorilor”.

Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuia că „Duhul Sfânt de aceea a venit în chip de limbi, ca să amintească de o întâmplare de demult a Vechiului Testament. Adică, atunci când odinioară, oamenii, umflați de mândrie, voiau să zidească un turn, care să ajungă până la cer, a despărțit Dumnezeu prin amestecarea limbilor această păcătoasă unire a popoarelor”. Dacă atunci Dumnezeu a smerit popoarele prin despărțire, poate acum le smerește prin unire, ofilind complexele de superioritate ale unor popoare care se consideră alese. „Căci cine te deosebeşte pe tine? Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4, 7).

Suntem tot mai amestecați. Da, dar și în Ierusalim, când Duhul Sfânt S-a pogorât asupra apostolilor, erau: „Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta?” (Fapte 2, 9-12). Și s-au botezat în ziua aceea ca la trei mii de suflete, din toate neamurile. În final, miza nu este unde și lângă cine trăiești, ci dacă acolo unde ești dobândești Duhul Sfânt și te mântuiești.

Lunea de după Rusalii este liberă, peste tot se vorbește de o nouă minivacanță. În fiecare an avem prilejul să mergem și să ne plimbăm. Nu în pelerinaj, ar fi bine, dar altele sunt ofertele. Să facem noi o schimbare. Să folosim bine rețelele de socializare și să chemăm tinerii noștri de aici și din toată lumea să umple bisericile, slăvind Dumnezeul iubirii, Sfânta Treime. Să începem, măcar informal, educația adevărată, care are ca scop să facă din viața fiecăruia dintre noi o propovăduire vie a credin­ței menite să îndrepte spre mântuire o lume întreagă. Să strălucească tinerii noștri în bisericile din toată lumea, asemenea apostolilor după Pogorârea Duhului Sfânt și, poate, nepalezii, pakistanezii, vietnamezii și alți imigranți, de aici și de oriunde, vor porni spre botez, minunându-se: „Ce va să fie aceasta?”