Discursul lui Yuval Noah Harari de la Davos din acest an amintește unele previziuni, de acum aproape treizeci de ani, privind evoluția tehnologică și impactul ei asupra omului. Ele se găsesc în cartea „La apusul libertății”, a ieromonahului Hristodul Aghioritul, considerată pe alocuri exagerată la vremea ei. Toate presupusele beneficii enumerate în ambele texte, izbitor de asemănătoare, deși din perspective diferite, sunt argumente menite să aburească mintea omului pentru a-l determina să renunțe de bunăvoie la libertate. Ideea că o societate mai controlată ar putea fi mai lipsită de rău este falsă, pentru că răul este de altă natură.
Criză majoră de resurse umane în educaţie
Peste 50% dintre cadrele didactice active la catedră au peste 50 de ani şi mai puţin de zece procente au sub 30 de ani, a atras atenţia Mircea Miclea, fost ministru al educației, psiholog și profesor universitar la Universitatea „Babeș-Bolyai”, în cadrul unei conferinţe organizate de portalul cursdeguvernare.ro şi citat de edupedu.ro.
În aceste condiţii, spune universitarul, „urmează o criză majoră de resurse umane în educație”. Totuşi, statul ar putea interveni prin luarea unor măsuri şi facilităţi fiscale în domeniul educaţional: o salarizare atractivă și bazată pe criterii de performanță, condițiile de muncă și modul în care sunt formați profesorii se numără printre soluţiile prezentate de către prof. univ. Mircea Miclea.
El a afirmat că „în România, pentru educația și formarea continuă sunt implicați circa 4,9% din adulții cu vârste între 25 și 64 de ani. În Uniunea Europeană, media este 11,9%, deci noi suntem sub jumătate din media europeană în participarea la formarea și educația continuă. Asta ce înseamnă? Că ne adaptăm mult mai lent la ce se întâmplă în jurul nostru, cu tehnologiile (…), cu solicitările, cu cerințele, cu ideologiile. (…) Învățarea e un proces mai lent. Sistemele educaționale, nu numai la noi, oriunde în lume, sunt sisteme mai lente. Multă vreme, și realitatea era mai lentă. Altfel spus, eram într-un timp despre care Marin Preda, după cum știm cu toții, spunea că «timpul avea răbdare cu oamenii». Era o lume în care schimbările erau mai lente. Și atunci, în acel tip de lume, educația putea să țină pasul cu realitatea. (...) Din păcate sau din fericire, nu știm din ce cauză, realitatea a luat-o razna. (...) Sistemul educațional nu se va putea mișca atât de repede decât cu o condiție, din punctul meu de vedere, dacă punem accentul pe partea finală a sistemului de educație, adică pe educația și pe formarea continuă. Acolo poți regla ritmurile”. (O. N.)


