Cuvântul elevului: Familia, stânca din mijlocul valurilor

Instituția familiei, ultimul bastion al norma­li­tății și un nucleu de propagare a valorilor mora­le, cunoaște astăzi un adevărat declin, ce pare să fie generat de frivolitatea și ignoranța multora dintre noi în ceea ce privește viața în cadrul societății. În contextul unei lumi tot mai unite prin intermediul rețelelor media și al tehnologiei, oamenii se îndepărtează unii de alții, ascunzân­du-se în spatele unor măști de perpetuă fericire și echilibru interior. Iluzia aceasta, răspândită constant în cadrul familiei și al vieții sociale, poate duce la o fragmentare a relațiilor familiale, recunoscute în trecut mai ales pentru consistența lor proverbială. Între descendenți și înaintași, între frați și surori, această plagă intervine în cadența familiei, înstrăinând-o de conotația ei inițială.

Observăm că generația tânără este atrasă spre tot ceea ce e nou, surprinzător și opus tradiționalului, văzut mai mult din perspectiva întunecată a „învechitului”. Cotidianul, lipsit de rădăcinile trainice ale valorilor absolute, se scufundă încet într-o somnolență etică aproape patologică: actualul nu se vrea recunoscut în trecut și privește mereu visător spre viitor, uitând adeseori să-i pună bazele, instalându-se într-o așteptare fără sfârșit. După cum spunea și Ernest Bernea, actualul își are originile în clipa ce și-a consumat existența înainte de a o fi conștientizat (Ernest Bernea, „Meditații filosofice”, Editura Predania, București, p. 100).

Cum poate o astfel de stare fundamental efemeră să poarte masca eternității, ce amăgește generații întregi să-și uite elementele pe fundația cărora și-au construit personalitatea?
Oceanul tulbure al societății, încărcat de numeroase rătăciri ale gândirii moderne, se lovește de stânca familiei, reușind să o erodeze treptat în detrimentul sensului creștin pe care-l deținuse în trecut. În acest sens, găsim fractura tot mai evidentă ce-și deschide abisul între generațiile succesive: conform scenariului celui mai sumbru, familia și momentele de reuniune (atât de rare însă!) apar drept o corvoadă, un eveniment lipsit de emoții originale și de dragoste. Astfel se dizolvă în neant legăturile tinerilor cu trecutul și rădăcinile lor etnice, a căror veritabilă păstrătoare este familia.

Pentru a împiedica această degradare a familiei este necesară o atenție sporită acordată relațiilor pe care le legăm între membrii familiei și cu cei din jur. Încă din fragedă pruncie, copilul trebuie îndrumat pe calea Adevărului, prezentându-i-se importanța ce i se cuvine în cadrul familiei. Pe măsură ce copilul se dezvoltă, îndemnul hristic la iubire necondiționată trebuie să i se imprime în suflet viitorului adult pentru ca sentimentul acesta nobil să-i lumineze sufletul într-o manieră pură, naturală.

Exemplul iubirii dintre Apostoli ar trebui să se regăsească în mijlocul familiei, inspirând în continuare virtutea toleranței și empatia. Prin cultivarea la timpul potrivit a sentimentelor celor mai bune - valorile absolute - vor răsări mereu plante cu roade benefice pentru întreaga societate. Înțelepciunea și sfaturile cuprinse în Biblie, alături de scrierile Sfinților Părinți, oferă calea spre ieșirea din acest scenariu îngrozitor, picurând în mijlocul spectacolului existenței apa lui Hristos ce se va face în cel ce o primește „izvor de apă curgătoare spre viață veșnică” (Ioan 4, 14).
Deși puține, legile pe care divinitatea ni le propune spre atingerea mântuirii sunt fundamentale pentru conservarea adevărului în perimetrul vieții actuale de familie. Fără nici o îndoială, letargia în care se pare că toată suflarea a imersat va duce la consecințe pe care nu le vom mai putea schimba. Echilibrul spiritual pe care familia tradițională se bazează (și prin extinderea sentimentelor specifice acesteia) trebuie păstrat în forma sa inițială, prin credință, nădejde, iubire și trezvia inimii.

Victor-Ioan Popa (elev în clasa a IX-a A, Colegiul Național „Sfântul Sava”, București)