Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Educaţie De la performanță la eșec – mersul pe sârmă

De la performanță la eșec – mersul pe sârmă

Un articol de: Roxana Dana Mihăilescu - 19 August 2017

Venim pe lume cu o unicitate care ne conține destinul. Modul în care valorificăm sau nu această unicitate determină calitatea vieţii pe care o trăim. Cu toţii îi admirăm pe cei care ajung în vârf, fie el un vârf de munte sau un vârf de carieră. Cei care fac performanță sunt „modele de urmat”. Părinții le folosesc pentru a-şi motiva copiii, şi este corect.
Modul în care părinții îşi îndrumă copiii este de multe ori ca „mersul pe sârmă~. Orice pas înainte făcut cu grijă şi atenție duce la performanță, orice pas greșit te aruncă în hăul eșecului. Imaginați-vă o sârmă întinsă în aer. La un capăt vă aflați dumneavoastră şi copilul dumneavoastră, la celălalt se află țelul propus. Cum procedați? Îl obligați să pășească pe sârmă, deși știți că el nu vrea? Îi strigați să se grăbească, în timp ce tremură de frică? Îi spuneți că ieri colegul lui a mers pe o sârmă mai lungă, la o înălțime mai mare? Strigați în gura mare, că, dacă nu va reuşi, face de râs tot neamul? Ați continua astfel, opac la ce se petrece cu el, cu riscul de a-l vedea prăbușindu-se?

Evident că NU. Nici un părinte normal nu ar face asta.

Dumneavoastră doriți să îi oferiți tot ce vă stă în putință, tot ceea ce nu aţi avut sau v-a lipsit. Copilul dumneavoastră nu va ști niciodată cum este să nu ai, pentru că el are, aţi făcut totul pentru a vă asigura că nu va suferi cum ați suferit. Acest copil ar trebui să fie foarte recunoscător! Pentru că are „totul la nas”, vă așteptați să facă mai mult decât ați făcut dumneavoastră, să ajungă mai sus, să atingă stelele la care dumneavoastră ați visat. Nu ați fost niciodată premiant - copilul dumneavoastră va fi olimpic. V-ar fi plăcut să cântați la pian - el va deveni pianist de excepție. Ați vrut să deveniți avocat – aceasta va fi viitoarea lui profesie.

Pentru că îi oferiți tot ce nu ați avut, aveți așteptări, doriți să fiți recompensat prin realizările lui. Îl conduceți cu hotărâre pe drumul pe care i l-ați ales, deoarece numai dumneavoastră știți ce e mai bine pentru el. Îl încurajați, rugați, șantajați, amenințați la nevoie ca să îl mențineți pe drum. Dacă rezultatele nu sunt cele pe care le-ați dorit, sunteți nemulțumit, supărat, dezamăgit şi nu vă feriți să îi faceți reproșuri copilului nerecunoscător.

Uneori lucrurile ajung foarte departe de ceea ce v-ați propus inițial şi copiii „premianți” devin „repetenții vieţii”. Nu mai luptă, nu mai au dorințe, țeluri, năzuințe. Sunt obosiți, complexați, cu o stimă de sine scăzută, ajung în anturaje nepotrivite, capătă dependențe nesănătoase (droguri, alcool), se îmbolnăvesc.

Seamănă acest parcurs cu mersul pe sârmă descris anterior? Eu cred că da.

Știți de ce se întâmplă acest lucru? Pentru că realitatea copilului este diferită, istoricul lui de viață este altul, nevoile sale sunt altele. El este un altul. Chiar dacă are ochii, gesturile, statura şi v-a moștenit firea blândă, vocea frumoasă, sau îndemânările, el este altcineva. Nu este vorba despre dumneavoastră şi este bine să fiți sau să deveniți conștient de acest lucru. În loc de a-i atrage atenția că are ceea ce nu i-a lipsit niciodată şi nu a avut ocazia să îşi dorească, ați face mai bine să aflați ce anume îi lipsește, ce îşi dorește, ce i se potrivește.

Copiii nu ajung la terapie pentru că nu au ultimul tip de tabletă sau hainele lor nu sunt de la firma corespunzătoare. Copiii ajung în terapie deoarece le lipsesc tandrețea, afecțiunea, înțelegerea, prezența, atenția părinților lor. Ajung în terapie pentru că se simt ignorați, desconsiderați, culpabilizați şi neputincioși în faţa adulților care le ghidează şi le marchează viaţa fără să țină cont de nevoile lor reale.

Revenind la mersul pe sârmă, cum ar proceda un părinte iubitor? Mai întâi inițiativa ar fi a copilului. El ar decide să facă asta, pentru că la celălalt capăt al acestui parcurs se află ceva ce îşi dorește cu adevărat să obțină. Părintele s-ar arăta interesat, punându-i întrebări care să îl ajute să realizeze cât de mare îi este dorința, cât de serioasă motivația, care sunt resursele pe care se poate baza în acest demers. Apoi, îl va lăuda pentru decizia şi determinarea lui. Îl va însoți şi îl va asista, fiind gata să ajute când şi dacă i se va cere. Va fi un martor atent şi empatic al fiecărui pas înainte făcut de copil. Va întinde plasa care îl va securiza în cazul unei căderi: copilul va ști că, indiferent de rezultat, va fi primit cu zâmbetul pe buze, cu dragoste şi îmbrățișări şi va fi felicitat pentru că a încercat. Un părinte iubitor i-ar explica copilului că nu există eșec, ci doar încercări, experiențe din care putem învăța cum să facem pentru a ajunge la performanță.

Dacă vă doriți un copil performant, ajutați-l să se cunoască în unicitatea lui, să se accepte şi să se iubească. Nu trasați drumul dinainte, nu îl siliți să facă mai mult decât poate şi decât îşi dorește. Lăudați-l pentru calitățile şi reușitele lui. Nu îl comparați cu alții şi, mai mult decât orice, nu vă identificați cu el.

Copilul dumneavoastră este diferit şi merită să aibă libertatea de a-şi alege propriul drum şi de a trăi propriile experiențe.