Dobândește pacea și mii de suflete se vor mântui

Mai multe subiecte recente, prezentate în cheie negativă pentru creșterea ratingului, au polarizat atenția publicului. O investigație privind investițiile pentru culte, noua binecuvântare a papei Francisc și săptămâna 18-25 ianuarie au stârnit reacții în media și frământări în rândul elevilor.

Nu sunt de competența noastră validitatea in­ves­tigației, binecuvân­tarea cuplurilor homosexuale sau participarea delegaților ortodocși la săptămâna rugăciunii ecumenice, organizate sub egida Cosiliului Mondial al Bisericilor, din care face parte Biserica Ortodoxă Română. În schimb, este necesar să răspundem elevilor astfel încât aceste subiecte să nu fie pricină de tulburare și sminteală, pentru că, după cuvintele Domnului: „Cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 6-7).

„Nu fă tu!”

Deseori, unii elevi, vocali și neduși la biserică, s-au făcut ecoul discu­țiilor de acasă privind inventarul situației materiale a preo­ților, do­națiile pentru înmormântări, cununii sau botezuri. În locul unei discuții neproductive, în contradictoriu, preferam o abordare practică. Întâi cercetam veridicitatea: îi întrebam de unde știu, dacă au fost chiar ei în cauză sau măcar de față. Răspunsul era, aproape invariabil: nu. Dar erau convinși, pentru că așa au auzit la știri. Apoi le solicitam să aplice testul lui Socrate și să observe dacă ceea ce au spus este bun, folositor și adevărat. De obicei, devenea evidentă reaua intenție a generalizărilor, pe baza unor date punctuale, false sau neconcludente. Învățau astfel să fie mai atenți, să nu vorbească gratuit, într-o lume în care rețelele sociale debordează de știri negative și judecăți pripite. Apoi, discutam o întâmplare din Pateric, în care trei oameni au gândit diferit, în același timp și loc, față de aceeași persoană necunoscută. Elevii descopereau că fiecare din cei trei și-a imaginat ceva legat de conținutul preocupărilor personale. În pasul următor, sesizau că au proiectat asupra preoților propria orientare materialistă și, la fel ca în cazul femeii prinse în adulter, începeau să se vadă pe sine. Discutam eroarea de a expune public unele pre­supuse căderi, pentru că pot ­sminti. Iar dacă cel căzut, fiind în dinamică, se schimbă și se mân­tuiește, cei smintiți sunt greu de întors. Spre amuzamentul, dar și luarea aminte a elevilor, îl ascultam pe părintele Cleopa, povestind despre trei monahi care își îndrep­tățeau părăsirea mănăstirii prin expunerea păcatelor din obște. Sala răsuna cu putere: „Moșul Gheorghe, care niciodată nu se mânia..., a strigat tare de trei ori: Nu fă tu, măăă! Nu fă tu, măăă! Nu fă tu, măăă! Și s-a dus. Toată filosofia era în aceste cuvinte: Nu fă tu! Adică să nu faci tu, dacă nu-ți place ce face acela!” Apoi îi invitam pe elevi, mai ales pe cei mai revoltați, care doreau să schimbe lumea, să treacă din partea celor care se luptă cu Trupul lui Hristos, în partea celor care se luptă pentru El. Să ducă ei înșiși o viață ireproșabilă și să devină preoți vrednici.

Nu sunt noi campaniile de denigrare a Bisericii. În același mod, poate fi abordată și așa-numita investigație, care la o analiză mai atentă pare să conțină întrebări manipulatoare, răspunsuri trunchiate și pasaje scoase din context. La fel ca mai sus, mai degrabă sună a „hoțul strigă: hoțul!”

„De multe ori m-am căit că am vorbit”

Așa spunea Avva Arsenie, „iar că am tăcut, niciodată”. În locul discuțiilor pe marginea săptămânii ecumenice se cade să tăcem și să fim alături de ierarhii noștri, prin rugăciune. Problema păstrării nealterate a dreptei credințe în popor este misiunea lor, dificilă astăzi, în contextul provocărilor privind nu numai relațiile ecumenice, ci și ghiveciul de credințe și practici religioase aruncate de-a valma prin internet în sufletele elevilor. Tinerii aflați la adolescență, neavând o ­identitate complet formată, au idei integratoare printre care și aceea că este un singur Dumnezeu și toate religiile sunt bune, deși iată ce probleme sunt în catolicism, și nu numai. Cu toate că problema ecumenismului și a confesiunilor creștine este cuprinsă în programă, există riscul ca elevii, inspirați de acest eveniment, să urmeze afir­mații de genul: „mai bine mă duc la catolici pentru că e ordine și slujba mai scurtă”, sau „e mai interesant la adunările neoprotestante pentru că au muzică și se întâmplă lucruri speciale”. Sunt și elevi care consideră că rugăciunea cu cei de alte culte periclitează mântuirea, având rezerve și la clasă când, la începutul orei, toți, indiferent de confesiune, rostesc împreună Rugă­ciunea domnească. Soluții practice în astfel de situații găsim la Sfinții Părinți. Sfântul Arsenie cel Mare istorisește o întâmplare cu un stareț care, deși îmbunătățit, nu credea că Sfânta Împărtășanie este cu adevărat Trupul și Sângele Domnului. Deși credința lui era greșită, el nu a fost lepădat de ceilalți doi stareți aflați împreună cu dânsul, ci toți au hotărât ca prin rugăciune și post să caute adevărul. Spre îndreptarea lui și pentru dragostea fraților, slujind Liturghia, Dumnezeu le-a descoperit printr-o mi­nune realitatea prezenței lui Hristos în Sfânta Împărtășanie. Să-i ajutăm pe elevi să înțeleagă ce tărie și dragoste trebuie să aibă postul și rugăciunea, pentru a fi în adevăr și să se roage să avem ierarhi care să deschidă porțile Bisericii, asemenea Sfântului Vasile cel Mare.

„Răul să îl scrii pe apă”

Părintele Teofil Părăian iubea mult și cita des aceste cuvinte ale Sfântului Isidor Pelusiotul. Lucru greu de împlinit, câtă vreme este aprigă satisfacția omului, care, neputându-se înălța pe sine, se hrănește din căderea celuilalt. Dar „tot omul ce judecă pe altcineva se află ca un antihrist al lui Hristos de vreme ce I-a răpit dregătoria și stăpânirea ce I-a dat Tatăl, făcându-se el judecător mai înainte decât Dânsul”, cum aflăm din Patericul egiptean. Problemele de credință nu se rezolvă pe internet sau în piața publică, precum în Grecia antică. Îndemnul părintelui Ghelasie Gheorghe de a nu blama răul, pentru că nu știm cu ce scop bun îl îngăduie Dumnezeu, este propriu Ortodoxiei, care cu dra­goste și răbdare se roagă pentru îndreptare. Iar primii care trebuie să se îndrepte suntem noi.

Revin. Dacă ne preocupă pro­blemele discutate și vrem ca lumea să fie mai bună, să facem partea noastră, după cuvântul Sfântului Serafim de Sarov: „dobândeşte pacea lăuntrică şi mii de suflete se vor mântui în jurul tău”.