Sfinții Trei Ierarhi sunt magiștrii harismatici care ne învață cine este Dumnezeu și care este rațiunea creației Lui. Sunt clasici ai teologiei ortodoxe de limbă greacă, care au scris despre Sfânta Treime, au explicat natura umană și au investigat în smerenie creația văzută și nevăzută. Sfinţii Trei Ierarhi sunt educatori pentru toate vârstele.
Ce învăţăm astăzi de la Sfinţii Trei Ierarhi? Scrierile lor, hagiografiile şi relatările istoricilor bisericeşti despre ei sunt mărturii ale valorii lor. Sfinţii Trei Ierarhi sunt, în primul rând, teologhisitori inspiraţi despre Sfânta Treime, comentatori ai revelaţiei dumnezeieşti şi icoane vii ale vieţuirii în Dumnezeu.
Sfinţii Trei Ierarhi ne învaţă să preţuim cunoaşterea şi să asimilăm selectiv ştiinţa, având ca reper revelaţia dumnezeiască. Ne arată cine suntem şi cum putem fi în relaţie cu Dumnezeu şi cu semenii, în creaţia înţeleasă ca spaţiu al înduhovnicirii umane. Ne educă mintea şi simţirea ca să-L vedem pe Dumnezeu în creaţia Sa, să ne cunoaştem menirea spirituală şi să trăim în Hristos. Ne ajută să înţelegem raţiunile spirituale ale creaţiei şi ale omului, în particular. Ei pun în lumină armonia şi frumuseţea lumii create de Dumnezeu, prin care omul urcă cu înţelegerea la cunoaşterea Lui (Sfântul Vasile cel Mare, Hexaemeron, PSB 17; Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea 28; Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, PSB 21-22). Explică originea, raţiunea şi scopul ultim al omului în relaţie cu Dumnezeu, ca urmare a creării lui de către Dumnezeu Tripersonal şi veşnic. Toţi au fost fascinaţi de alcătuirea omului, scriind pagini memorabile despre înţelesurile spirituale ale anatomiei şi fiziologiei umane. Sfântul Vasile cel Mare numeşte istorisirea din Cartea Facerii „o şcoală a vieţii omeneşti”, iar creştinismul, definit din perspectiva spiritualităţii, este „asemănarea cu Dumnezeu, atât cât îi este cu putinţă firii omeneşti”. Din acest motiv îndeamnă: „Dacă ai primit [darul] de a fi creştin, zoreşte-te să devii asemănător cu Dumnezeu, îmbracă-te în Hristos” (Despre originea omului I. 17, PSB 4, s.n.).
Sfinţii Trei Ierarhi insistă asupra capacităţii omului de a dobândi asemănarea cu Dumnezeu, datorită „chipului” imprimat în el de la creaţie, prin care Dumnezeu este prezent în el şi-l susţine în creşterea lui spirituală. Această formare spirituală a omului este paideea dumnezeiască prin care este tainic călăuzit în vederea împreunei lui vieţuiri, în veşnicie, cu Sfânta Treime.
Sfântul Grigorie Teologul ne învaţă că întruparea Fiului Domnului înseamnă înnoirea firii umane (Cuvântul 39, 13). Ne îndeamnă să nu strâmtorăm lumina spirituală din noi prin păcat (Cuvântul 39, 1), ci să fim primitori ai Cuvântului, Care ne luminează şi ne învaţă tainele existenţei. Îndeamnă la trăirea în Hristos prin trecerea cu mulţumire „prin toate vârstele şi puterile” Lui, „ca un ucenic” al Lui (Cuvântul 30, 18). O inedită formulă găseşte pentru a evidenţia modul în care Domnul Hristos luminează lumea. El „a aprins candelă însuşi trupul Său şi a măturat casa (curăţind păcatul lumii), şi a căutat drahma, chipul împărătesc împreună-amestecat cu patimile, şi a chemat puterile prietene Lui pentru drahma cea găsită, şi părtaşe le face bucuriei Sale” introducându-le în taina iconomiei Sale (Cuvântul 45, 26).
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă, în epistolele şi omiliile lui, arta ridicării sufletelor slăbite, iubirea curată izvorâtă din rugăciune şi încrederea în minunata manifestare a proniei dumnezeieşti în viaţa umană. Ne aminteşte că sufletul are nevoie de Dumnezeu de la cea mai fragedă vârstă, îndemnând la responsabilitate în creşterea copiilor (Despre slava deşartă şi despre creşterea copiilor).
Îndrumare pentru mântuire
La Sfinţii Trei Ierarhi educaţia religioasă este sinonimă cu îndrumarea pentru mântuire. Din acest motiv acest concept este extins pe întreaga durată a vieţii. Educaţia în Biserică, prin cultură, în viaţa socială şi în viaţa monahală (Sfântul Vasile cel Mare, Asceticele, PSB 18; Cuvântarea 22; Sfântul Ioan Gură de Aur, Apologia vieţii monahale), este centrată pe cultivarea frumuseţii spirituale, a contemplării lui Dumnezeu în creaţie, a trăirii în adevăr şi în bucuria venită din virtute. Căile curăţirii şi luminării lăuntrice, cunoaşterea voii sfinţitoare a lui Dumnezeu, filantropia sunt valori în care Sfinţii Trei Ierarhi au crezut şi le-au transmis mai departe. Prietenia sinceră a Sfinţilor Vasile cel Mare şi Grigorie Teologul a rămas emblematică datorită scopului comun pe care l-au avut, urmându-l cu sfinţenie, la studii, la Atena, în retragerea isihastă, când au alcătuit Filocalia, în lupta lor de apărare a Bisericii de erezii şi în slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor (Epistola a II-a, PSB 3, s.n.; Cuvântarea 43).
Sfinţii Trei Ierarhi sunt pagini deschise pe care Duhul lui Dumnezeu a scris cu lumină şi har. Sunt oameni ai lui Dumnezeu care, odată ce L-au cunoscut, n-au mai putut trăi decât pentru El. Sunt vii şi ne cheamă la cunoaşterea Celui ce dă viaţă, la înţelegerea raţiunii noastre de a fi şi la împlinirea sensului spiritual imprimat în noi de la creaţie. Moştenirea bogată pe care ne-au lăsat-o ne obligă la cunoaşterea şi transmiterea ei. E darul lor pentru noi, ca o mână întinsă de dincolo de timp!
