Educația religioasă ortodoxă în Germania

De multe ori m-am întrebat de ce, periodic, se ridică semne de întrebare cu privire la sensul sau rostul orei de religie în învățământul românesc de stat. Să fie oare frica că vom avea elevi prea buni, prea încrezători, prea liberi, mult prea bogați sufletește? Nu sunt convinsă că oprirea studiului religios în școală poate determina o țară să evolueze mai ușor și mai repede sau că viitorii ei cetățeni vor gândi mai limpede. Cunoscând mai multe sisteme de învățământ, înțelegându-le mecanismele de funcționare și valorile pe care le promovează, nu pot să afirm că ora de religie ar fi o frână în conturarea personalității, ci dimpotrivă.

 Pentru a se înțelege mai bine rolul educației religioase în școală am ales să aduc în atenție situația învățământului religios din Germania. Acesta este foarte bine organizat, corect reglementat prin legi, respectând drepturile tuturor elevilor dornici de un învățământ de calitate și complet din punctul de vedere al transmiterii valorilor religioase. Obiectivul acestuia este de a-i învață pe elevi să acționeze mult mai conștient în viață, să fie deschiși în fața noului și toleranți, de aceea poate fi luat drept model.

Obligativitatea orei de religie creștină

Ca și în celelalte state europene, precum Austria, Grecia, Italia, Spania, Polonia, învățământul religios german are un caracter confesional și este susținut prin lege. În articolul 7, paragraful 3, din Constituția Germaniei se menționează că „ora de religie este parte a trunchiului comun cu statut de disciplină de studiu obligatorie în școlile de stat (populare, reale, gimnaziale, profesionale și altele). Excepție fac școlile non-confesionale, care nu prevăd cursuri destinate orei de religie”. În același articol al Constituției este prevăzut ca „educația religioasă să fie predată de profesori angajați de stat, care au examen de stat (licență), au jurat pe Constituție și au primit acordul (missio canonica, la catolici, și voctio, la evanghelici) comunităților religioase”. Dacă este absolut necesar, statul poate permite și profesori necalificați ce dețin aprobarea cultului, dar de obicei viitoarele cadre didactice optează pentru frecventarea cursurilor universitare din München sau din Münster.

Plecând de la reglementarea legislativă, școlile de stat germane sunt obligate să prevadă ora de religie creștină (romano-catolică, evanghelică și ortodoxă) sau alte ore de religie (islamică și iudaică). Pe lângă aceasta, se mai pot organiza, în cazul în care este necesar, și ore de etică (din 1970 cu statut obligatoriu în unele landuri), ore de religie ecumenică cu abordare creștină (astăzi se fac mai multe demersuri în acest sens) sau ore alternative (pentru cei care nu doresc să participe la ora de religie). Trebuie precizat însă că, pentru cei care nu doresc să studieze religia ca disciplină școlară de învățământ, sunt necesare explicații temeinic argumentate. În funcție de situație, fiecare școală, printr-un program de organizare internă, este direct responsabilă să se ocupe de aceste solicitări și să ofere alternative educaționale corespunzătoare formării caracterului. Acestea sunt însă niște excepții, pentru că în general elevii nu se sustrag acestei sarcini de a participa la oră. Există și categoria, pe de o parte, a școlilor confesionale care prevăd ore de religie obligatorii și, pe de altă parte, a școlilor private care nu prevăd în planul lor de învăță­mânt aceste ore, ele fiind puse la dispoziția elevilor doar dacă sunt solicitate. Așadar, întregul sistem școlar este susținut de stat, prin lege, iar disciplina Religie este parte a trunchiului comun.

Naşterea diasporei ortodoxe în Europa

Dacă vorbim despre învățământul religios ortodox din Germania, ar fi necesar să înțelegem pe scurt cum s-a născut diaspora ortodoxă pe acest teritoriu. Istoric, motivele au fost multiple. Pe de o parte, numeroasele războaie și expulzarea cetățenilor din propria țară, tensiunile politice sau disputele religioase au condus la separări în interiorul creștinismului. Pe de altă parte, con­cepțiile radicale, naționaliste și rasiale au dat naștere la diferite curente de migrație a popu­lațiilor. În sensul mișcărilor care au zguduit raportarea la religie poate fi amintită reforma din secolul al XVI-lea care a forțat Europa creștină să facă cunoscut un creștinism bazat pe existența a trei confesiuni: în sud - catolicismul, în nord - protestantismul și în est - Ortodoxia. Pe lângă toate aceste premise, nu sunt de neglijat nici eve­nimentele istorice, precum Conciliul de la Florența (1438-1439) sau căderea Constantinopolului (1453), care, la rândul lor, au provocat crearea primelor comunități creștin-ortodoxe în Europa de Vest, prin migrația grecilor spre Italia.

De asemenea, în secolele XVI-XVII, s-a resimțit expansiunea imperiului otoman asupra Europei Centrale. Mulți sârbi au fost nevoiți să migreze și peste 70.000 au fost primiți de monarhia habsburgică. Împăratul Leopold I nu doar că i-a acceptat, dar le-a permis să-și manifeste și religia și, la mijlocul secolului al XIX-lea, s-a întemeiat, la Viena, o parohie sârbă. Dar această mică comunitate nu era singura. Grecii aveau și ei o parohie în Viena, încă din secolul al XVIII-lea (Georgskapelle), și urmau să întemeieze, în secolul al XIX-lea, încă o comunitate grecească și în Europa Centrală, mai exact la München, Leipzig și Berlin. Biserica Ortodoxă Rusă nu a fost nici ea mai prejos și tot din secolul al XVIII-lea a construit o serie de capele și de biserici în Europa Centrală și de Vest (spre exemplu, capele construite la curtea principelui german, care era căsătorit cu o prințesă rusoaică), pentru ca în anii secolului XX cultura rusă să se impună la Berlin, Praga și Paris.

În ceea ce ne privește pe noi, Biserica Ortodoxă Română organizează și ea în Europa de Vest o comunitate ortodoxă încă din secolul al XVIII-lea. Principele Mihail Sturdza ctitorește o capelă românească în Baden-Baden, cu intenția de a fi destinată tuturor românilor care trăiau în Germania și Franța. Astfel, situația diasporei ortodoxe are o istorie dinamică. Ei i se alătură și povestea bisericilor ortodoxe autocefale din Polonia, Albania, Cehia și Slovacia, dar și a bisericilor ortodoxe autonome din Finlanda și Estonia. Prin urmare, în secolele XIX și XX se puneau bazele unei structuri bisericești a diasporei ortodoxe în Europa, care astăzi este organizată în juris­dicții paralele. Fenomenul de migrație și de organizare al bisericilor a dat naștere la o altă problematică legată de transmiterea credinței creștin-ortodoxe. Aceasta s-a realizat și este posibilă și astăzi prin catehezele realizate de către preot în biserică, prin existența unei legislații clare, prin ora de religie din școală (programe școlare, manuale de religie, corp profesoral calificat etc.) sau prin alte forme de activitate extrașcolară.

Fără crearea acestor premise, probabil că predarea religiei ortodoxe nu ar fi fost posibilă. În prezent, această disciplină este predată în următoarele landuri: Nordrhein-Westfalen, Hessen, Niedersachsen și Bayern. Ea are un statut bine definit: sunt prevăzute 2 ore/săptămână pe ciclu de învățământ (clasele I-IV, respectiv clasele V-XII); numărul minim de participanți la oră este de 5 elevi; elevii sunt notați și aceste rezultate sunt relevante pentru media anuală; în ciclul superior (clasele a XI-a și a XII-a) punctele obți­nute în urma evaluărilor se cumulează pentru media finală a examenului de bacalaureat; disciplina face parte din categoria materiilor școlare ce poate fi susținută la bacalaureat.

La fel ca în cazul orelor de religie catolică și evanghelică, predarea învățăturii creștin-ortodoxe nu trebuie să intre în contradicție cu obiectivele educaționale ale școlii. Aceasta se realizează conform programelor școlare care au fost elaborate pentru prima dată pentru copiii greci din landul Nordrhein-Westfalen. Inițiativa și contribuția ma­joră în declanșarea acestui proces de organizare și de elaborare a documentelor, care atesta dreptul elevilor de a studia religia ortodoxă, au aparținut renumitului teolog grec Anastasios Kallis. Așadar, existența învăță­mântului religios ortodox în școlile germane se datorează în mod special implicării Mitropoliei Grecești a Patriarhiei Ecumenice, care încă din anul 1985 avea statutul de Corporație de drept public (Körperschaft des öffentlichen Rechtes). Treptat, dreptul de a studia religia ortodoxă la școală s-a extins la toți elevii ortodocși, indiferent de limba maternă și independent de activitățile organizate și desfășurate în comunitatea ortodoxă din care aceștia făceau parte, limba de predare fiind germana.

În prezent, Comisia OBKD (Conferința Episcopilor Ortodocși din Germania) îl are, din anul 2003, ca președinte pe Mitropolitul Augoustinos, Exarh al Europei Centrale. Această comisie este reprezentanta Bisericii Ortodoxe în parteneriatul Stat-Biserică și este preocupată de structurarea nevoilor învățământului religios ortodox din Germania. Grija pentru o bună organizare este una permanentă, pentru că numărul credincio­șilor ortodocși este în continuă creștere. Un impact semnificativ al noului val de migrație a fost înregistrat după anul 1990, odată cu dispariția blocului comunist, sau mai târziu ca efect al acceptării în Uniunea Europeană a unor noi state. Comisia propune strategii de îmbunătățire a programelor școlare, a metodologiei de predare și a pregătirii personalului didactic.

În concluzie, învățământul religios german este centrat pe elevi și ei sunt invitați să se bucure de ore de religie care îi ajută să fie ancorați în viața reală. Cunoașterea învățăturii creștine le deschide acestora poarta spre noi orizonturi: comuniunea cu Dumnezeu, cunoașterea de sine și descoperirea valorilor indispensabile vieții. Nu există îndoiala că ceva este fără sens și de aceea șansa de a studia este mereu reconsiderată.