Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Elevii din România vor şcoală în aer liber
Lecţiile desfăşurate în curtea şcolii, în parc sau grădină i-ar face pe elevi să vină cu plăcere la şcoală, arată o cercetare realizată în cadrul campaniei naţionale de promovare a educaţiei în aer liber ,,Şcoala în natură”. Educaţia în aer liber este preferată şi de părinţi şi profesori, însă este nevoie de crearea cadrului legal pentru ca cel puţin un anumit număr de ore să se desfăşoare în afara şcolii.
„Programul Naţional Şcoala în Natură” ar putea fi elaborat după modelul „Şcoala altfel”, susţin cele trei asociaţii care au demarat campania naţională de încurajare a educaţiei în aer liber, „Şcoala în natură”: Natura Vie, Life Education for All şi Spiriduşii Pădurii. „Contactul cu natura, cu aerul curat ajută foarte mult la starea de bine, de relaxare mentală și reduce stresul. De asemenea, orice metodă de educație formală, în spații diferite de sala de clasă, crește atașamentul copiilor față de școală, motivația de a învăța, reduce bullying-ul și le dezvoltă copiilor capacitatea de adaptare, curajul, stima de sine, creativitatea. Din studii făcute de specialiști pe modele implementate în școlile de stat din țările nordice, educația în aer liber ajută la îmbunătățirea funcțiilor cognitive, la reducerea stresului, stimularea și creșterea nivelului de creativitate, la îmbunătățirea nivelului de atenție și creșterea stării de bine”, se arată într-un comunicat al celor trei asociații, citat de portalul educaţional sparknews.ro.
În cadrul acestei campanii, s-a derulat şi o cercetare sociologică, coordonată de asist. univ. Sergiu Raiu, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, care a constat în completarea de către elevi, părinţi şi cadre didactice a peste 9.300 de chestionare valide. Astfel, 3.390 de elevi (94%) au spus că şi-ar dori ca o parte din orele de la şcoală să se desfăşoare în aer liber, jumătate din aceştia afirmând că astfel li s-ar părea mai interesante lecţiile şi ar veni cu plăcere la şcoală. Studiul arată, totodată, că 25% din elevi petrec, într-o zi obișnuită, sub o oră în aer liber, pentru că „nu au timp, din cauza temelor și învățatului”, şi doar 2,1% din cei chestionaţi au spus că fac lecții la școală în aer liber.
Pe de altă parte, 73,6% din profesori spun că au predat ore/lecții în aer liber până acum, cel mai adesea în curtea școlii, în parc, în grădina botanică sau în pădure, iar 96% și-ar dori ca o parte din orele predate să se desfășoare în aer liber, fie în curtea școlii, fie în parc, grădină sau în alte locuri. Aproape 60% din profesori spun că școala unde își desfășoară activitatea nu deține spații de învățare adecvate pentru derularea orelor în aer liber, dar subliniază că se pot amenaja spații adecvate învățării în curtea şcolii. Cei mai mulţi părinţi susţin o astfel de educaţie pentru copiii lor, fiind conştienţi de aspectele pozitive ale desfășurării unui anumit număr de ore în aer liber.
Cele trei asociații inițiatoare ale campaniei urmează să solicite Ministerului Educației colaborarea în vederea identificării unei soluții de legiferare a „Programului Național Școala în Natură” şi de realizare a metodologiei de implementare. Campania „Școala în natură” a lansat şi o competiție de proiecte pentru profesorii care au realizat până acum ore în afara sălii de clasă, sub titlul „Lecții desfășurate în natură”. Cadrele didactice care doresc să participe vor trimite un film sau un document (în format Word sau PPT) pe adresa office@lifeeducationforall.org, până la data de 29 mai, ora 18:00, iar câștigătorii vor fi anunțați în data de 31 mai. Premiul cel mare va consta în dotarea școlii unde predă profesorul câștigător cu două spații de învățare în aer liber. Materialele selectate urmează să fie publicate online sub forma unui ghid de bune practici pentru educația în aer liber. (O. N.)