Discursul lui Yuval Noah Harari de la Davos din acest an amintește unele previziuni, de acum aproape treizeci de ani, privind evoluția tehnologică și impactul ei asupra omului. Ele se găsesc în cartea „La apusul libertății”, a ieromonahului Hristodul Aghioritul, considerată pe alocuri exagerată la vremea ei. Toate presupusele beneficii enumerate în ambele texte, izbitor de asemănătoare, deși din perspective diferite, sunt argumente menite să aburească mintea omului pentru a-l determina să renunțe de bunăvoie la libertate. Ideea că o societate mai controlată ar putea fi mai lipsită de rău este falsă, pentru că răul este de altă natură.
Festival de teatru școlar
Cea de-a XV-a ediție a Festivalului de teatru școlar „Hai la teatru!” a debutat, ieri, la Teatrul pentru copii şi tineret „Luceafărul” din Iaşi. Evenimentul este conceput pe categorii de vârstă, pe trei secțiuni: clasele I-IV, V-VIII, IX-XII, la ediţia din acest an participând 24 de trupe şcolare din municipiile Iaşi, Paşcani, dar şi din comunele Miroslava, Belceşti, Ţigănaşi, Ţuţora şi Şipote. În total, sunt 300 de elevi pasionaţi de teatru şi îndrumați de către 32 de coordonatori.
„Săptămâna în interiorul căreia se desfășoară festivalul abundă în sărbători ale teatrului. În 20 martie, s-a celebrat Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret, 21 martie este Ziua Mondială a Marionetei, iar 27 martie Ziua Mondială a Teatrului. Acesta este unul dintre motivele pentru care teatrul nostru derulează acest proiect, unul dintre primele de gen din țară. (...) A urca pe o scenă profesionistă, a juca teatru în lumina reflectoarelor în fața unui public care include și artiști reprezintă o miză. Mulți dintre elevii-artiști de la edițiile anterioare au absolvit facultăți de teatru”, a subliniat, într-un comunicat, teatrologul Oltița Cîntec, directorul artistic al Teatrului „Luceafărul”.
Juriul care va aprecia prestaţiile scenice ale elevilor-actori este format din actori ai instituţiei de cultură. Potrivit specialistului, teatrul școlar responsabilizează, stimulează comunicarea și socializarea, îi învață pe cei care practică tehnici de autocontrol emoțional, dar le şi dezvoltă orizontul cultural.
Ca un supliment artistic pentru curioșii interesați de conexiunile dintre arte și robotică, compania Fuse Robotics prezintă participanţilor, deopotrivă elevi şi spectatori, robotul-dansator, o invenţie a unor liceeni şi studenţi din Iaşi. (O. N.)


