„Doamne, bine este nouă să fim cu Tine aici...” (Matei 17, 4). Să fim acum și aici cu Tine, doar pentru Tine. Acum, în prezentul acesta ca o poezie vie cuprins între neînceputul și nesfârșitul Timpului spre care ne înalți din zdrobirea inimilor spre răcoarea izvoarelor ce mărginesc dorita nemărginire a curților Tale înflorite. Aici, în cetatea străveche împlinătoare a Cuvântului, botezată în sânge de sfinți mucenici români, așezată temeinic pe malurile apei cu lină curgere deasupra căreia plutește, prin mătasea norilor, dulcele vals al lui Johann Strauss, Frumoasa Dunăre albastră.
Învăţământ universitar la Botoşani
Municipiul Botoşani va avea, în premieră, învăţământ superior, începând cu anul universitar 2021-2022. Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a autorizat patru specializări pentru filiala din Botoşani a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC): Finanţe-Bănci (licenţă, învăţământ la distanţă - 25 locuri cu taxă), Administraţie publică (licenţă, ID - 25 locuri cu taxă), Retorica discursului ştiinţific, literar, jurnalistic, publicitar şi electoral (master, învăţământ cu frecvenţă - 9 locuri la buget/16 locuri cu taxă), Drept privat (master, IF - 10 locuri la buget/15 locuri cu taxă). De asemenea, la ARACIS se află în curs de evaluare alte două secţii propuse pentru Botoşani, una de Asistenţă socială - studii universitare de licenţă, respectiv una de Relaţii publice şi publicitate - master.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a anunţat, într-un comunicat de presă, că admiterea pentru specializările deschise la Botoşani va fi organizată în perioada 12-17 iulie 2021, iar înscrierile se vor face atât fizic, cât şi online. „Activităţile didactice la filiala din Botoşani vor fi susţinute de cadre didactice ale UAIC şi specialişti locali care îndeplinesc toate condiţiile academice pentru asociere. Pentru specializările în regim de învăţământ cu frecvenţă, activităţile didactice se vor desfăşura la sediul din Botoşani, de la Colegiul Naţional «A.T. Laurian»”, se precizează în comunicatul UAIC.
Deschiderea municipiului Botoşani către învăţământul superior a fost salutată de autorităţile locale şi judeţene, care au promis sprijin pentru lărgirea ofertei educaţionale. (O. N.)



.jpg)