Învăţământul, între tradiţie şi schimbare

Dacă analizăm sistemul de învățământ din România, probabil specificul cel mai accentuat al acestuia îl constituie lipsa de viziune asupra educației ca fenomen social, economic și cultural, dublat de un deficit major de management educațional. Schimbările din educație influențează în mod hotărâtor schimbările din societate, iar o educație prospectivă este fundamentală astăzi.

Mai mult, procesul de reacordare a politicilor educaționale ale UE la sistemul de învățământ a eșuat lamentabil în ultimii 15-20 de ani. Principiile educaționale au fost încălcate, referen­țiali­tatea pedagogică fiind eludată la fiecare nouă schimbare în cadrul sistemului de învățământ. Însă ceea ce se întâmplă în prezent întrece orice închipuire. Este pe drept cuvânt coșmar. Noile măsuri adoptate pe nivelul de politică educațională au afectat tot sistemul și procesul de învățământ. Anul 2025, prin măsurile de reformă în ghilimele a sistemului de învățământ, a ­afectat toate palierele și elementele de structură și funcțio­nalitatea educației. Vom analiza câteva din aceste lovituri sub centură primite de sistemul de învățământ.

Creşterea normei didactice

Creșterea normei didactice cu 2-4 ore generează un lanț întreg de probleme. Însă principala preocupare a decidenților a fost de a face economie la bugetul statului, prin scăderea numărului de norme și implicit scăderea numărului de personal didactic calificat. S-a ajuns în situația în care, pentru completarea normei didactice de la 18 la 20 sau de la 16 la 20, profesorul trebuie să accepte să predea și alte discipline din aria curriculară pentru care a fost pregătit şi calificat. Adică un profesor de psihologie poate să predea geografie, un profesor de istorie să predea economie, în condițiile în care programele școlare nu au fost revizuite, regândite în spiritul pedagogiei interdisciplinare. Un profesor lucrează mai mult de 40 de ore pe săptămână. Acesta se pregătește pentru fiecare oră, elaborează teste, corectează lucrări, participă la ședințe, conciliază părinții etc. O altă idee „strălucită”, adoptată în această vară a anului 2025, a fost aceea a comasării școlilor cu număr mai mic de 500 de elevi. În România sunt aproximativ 6.200 de școli. Din acestea, 1.847 de școli au mai puțin de 500 de elevi și intră sub incidența măsurilor de comasare, iar 892 de școli din mediul rural riscă închiderea totală. Aici problema este mult mai complexă, vizează implicit și un atac la identitatea comunitară. Se pare că se dorește o dizolvare a comunităților, o dispariție a satului românesc. Preotul și profesorul au reprezentat dintotdeauna pilonii de rezistență ai identității culturale și spirituale a poporului. Biserica și școala, în unitatea lor ființială, au asigurat patrimoniul cultural identitar al comunității satului. Or, prin măsurile luate, satul românesc este condamnat la dis­pariție. Din perspectivă pedagogică și socială, șansa copiilor la educație din mediul rural este aproape de zero. Ne putem întreba cu ce au greșit acești copii din mediul rural să aibă parte de un astfel de destin. Este evident că și calitatea actului ­didactic scade, profesorii fiind nevoiți să facă naveta de la o localitate la alta pentru a-și întregi norma didactică sau pentru a preda alte discipline pentru care au fost calificați. În curriculumul național, prin astfel de măsuri, se urmăresc cel puțin două aspecte. Pe de o parte, o secularizare a educației în spiritul progresist, depărtându-se astfel de la valorile autentice, iar pe de altă parte o reducere a cheltuielilor bugetare pe educație. Ne putem gândi că România, în materie de educație, poate fi un exemplu pentru țările europene: cu o subfinanțare cronică a edu­cației se poate face o educație eficientă. Fals. Din nefericire, prin măsurile adoptate în anul 2025, sistemul de învățământ nu își va putea reveni decât în 15-20 de ani, în condițiile unei finanțări corespunzătoare cu o viziune clară asupra educației și cu un management educațional de calitate. Referitor la finan­țarea sistemului de învățământ, facem precizarea că sistemul de învățământ din România trebuia să primească în fiecare an 6% din produsul intern brut. Niciodată nu s-a întâmplat acest lucru. Cel mult 3,69% a fost cea mai mare finanțare.

Un amalgam de idei elaborate din birou

Învățământul românesc... Învățământul românesc... Ori ne putem întreba cu ce a contribuit învățământul românesc la deficitul economic în condițiile în care acesta este subfinanțat? Dacă statul ar fi respectat legea dată tot de el, atunci nu am fi ajuns în această situație. În curriculumul național, învățământul românesc este bazat pe formarea de com­petențe. Or, în dezbaterile despre educație nu am auzit decidenți care să pună problema formării de competențe, cum sunt atinse finalitățile educa­ționale, cu ce conținuturi educa­ționale, cu ce strategii educațio­nale, ce principii de evaluare moderne adoptăm? Or, se știe că orice măsură de reformă în cadrul sistemului de învă­țământ are nevoie de un studiu profund, pregătit teoretic și practic, pilotat câțiva ani, apoi implementat. În lipsa unei astfel de normativități de cercetare pedagogică, orice măsură de reformă adoptată are consecințe grave asupra întregului sistem de învă­țământ și implicit asupra so­cietății. Dar noi ce avem aici? Un amalgam de idei elaborate în birou, care au bulversat tot sistemul de învățământ. În puține cuvinte am demonstrat că nu există o minte pedagogică clară, coerentă, vizionară în materie de politică educațională. Despre bursele elevilor ce să mai spunem? Actualii elevi nu vor uita niciodată că astăzi nu sunt sprijiniți în efortul lor de a fi mai buni, mai competitivi în domeniile profesionale și sociale. Am întâlnit elevi care au strâns bani din bursele educa­ționale proprii pentru a-și achi­ziționa un calculator. Astăzi, acești elevi vor trăi cu sentimentul că statul nu-i respectă și că sunt abandonaţi. Educația nu înseamnă doar finanțare, ci mai ales un sistem internalizat de valori. Iar pentru a forma valori la generația actuală este nevoie de vocație și mult efort intelectual, creativ și cultural. Dar cine să înțeleagă aceste lucruri? Poate pentru unii educația este costisitoare, dar lipsa educației se traduce în societate prin comportamente deviante. Din nefericire, conse­cințele acestor măsuri vor amplifica fenomenul de abandon școlar, analfabetism funcțional, indecizii privind orientarea profesională, deprofesionalizarea carierei didactice și multe altele. Și toate acestea pentru 30 de arginți...