PREZENTARE CARTE: Scara Cuvântului - eseuri omiletice

Cu această formulare fericită în titlu, „Scara Cuvântului”, o nouă carte de predici a văzut lumina tiparului, autorul ei fiind preotul profesor Ioan Chirilă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș- Bolyai” din Cluj. Într-o haină grafică simplă, dar agreabilă, volumul apărut la Editura Școala Ardeleană conține 33 de predici compuse de autor pentru diferite sărbători bisericești.

S-a putut observa, în general, că oricât de extinse și prolifice i-ar fi cercetările într-o ramură a teologiei, slujirea pastorală îl cheamă lăuntric pe omul catedrei să ofere prezentului și o carte de predici care să dea mărturie despre angajarea lui misionară. Cazurile nu sunt puține în teologia românească. Este un lucru cât se poate de firesc și respectabil. Se pare că întâlnirea luminoasă cu cre­dincioșii, sub cupola vestirilor sacre din biserică, aduce sufletului preoțesc o hrană tainică și o mulțumire greu comparabile cu altele. Cuvântările sunt prefațate de criticul literar Constantin Cubleșan, care, generos în aprecieri, caracterizează stilul de predică al autorului, oferind, cu intuiție de literat, câteva exemplificări textuale care confirmă elogiile. Cartea beneficiază, cum spuneam, de un titlu sugestiv, „Scara Cuvântului”, făcând trimitere la o inițiere ascensională prin vorbele trimise în inimi pentru deslușirea semnificațiilor de viață dătătoare ale Cuvântului etern. Subtitlul „Eseuri omiletice”, în schimb, deși asociază două tipare scriptice diferite, nu însă și incompatibile (am numit eseul și omilia), se depărtează puțin de ceea ce găsim în paginile cărții. Pe de o parte, formula în sine este stimulativă pentru domeniul retoricii bisericești, sugerând o complexitate sporită a textului. Pe de altă parte, profunzimea și strălu-­ cirea eseisticii omiletice au fost la climaxul în „Cuvintele de credință” ale lui Nicolae Steinhardt. Acesta este motivul, suficient, pentru care ar trebui făcută o distincție între predica popularizatoare (didactică) și eseul omiletic (o „încercare” de a aprofunda teologic, filosofic, existențialist, filologic, literar o temă evanghelică), fiecare cu însemnătatea sa pastorală bine determinată. Cele 33 de texte din volumul „Scara Cuvântului” reproduc, la drept vorbind, cuvântări predilect vesperale rostite de la amvonul Catedralei Ortodoxe din Cluj-Napoca. Indiciile oralității sunt prezente la tot pasul: adresarea directă, închegările frazei (care stau sub semnul unei insuficiente zăboviri artistice - fenomen oarecum firesc în preajma spontaneității discursive), forma de plural asociativ a verbelor, contextualizările directe, dimensiunile restrânse, tonul frecvent exortativ. Pe fondul avântului de reflecție pe care autorul îl imprimă temelor abordate, aceste însușiri stilistice fac din „treptele” Scării Cuvântului niște glăsuiri mișcătoare, duhovnicești, pline de vervă teologică și de vocație misionară. Părintele profesor Ioan Chirilă se dovedește un însuflețit și profund cugetător de Dumnezeu, dar și un propovăduitor pe măsură.

Nu ar fi stricat ca aceste eseuri să aibă și titluri, care să fie reproduse și în Cuprins, în locul numerotării cu cifre romane pentru care a optat autorul (singurul element de identificare a contextului liturgic în care se încadrează o predică este nota infrapaginală cu asterisc care însoțește numărul textului respectiv). Cunoscând formația știin­țifică a distinsului autor, binevenită ar fi fost o mai bună focalizare exegetică (secondată îndeaproape, organic, de aplicații etico-pastorale pe măsură) a pericopelor biblice pe care le conțin sărbătorile și duminicile respective. Bineînțeles că nu una care să păcătuiască prin exces tehnico-hermeneutic, ci să beneficieze de o articulare omiletică mai vizibilă cu reperul evanghelic și apostolic al sărbătorii, bineînțeles fără a înlătura, prin aceasta, posibilitatea unor conexiuni mai largi. Dar înțelegem maniera pe care și-a asumat-o predicatorul ca decurgând, poate, din specificitatea de gen a eseului, după cum declară pasager în predica din Duminica a VIII-a după Rusalii: „Nu vreau să descifrez tâlcurile simbolismelor, nu vreau să fac nici încadrări istorice, cronologice sau topografice. Vreau doar să vă aduc în atenție milostivirea extraordinară a Mântuitorului...” (p. 121).