Profesorul de religie azi

Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București a găzduit, în data de 12 octombrie 2022, întâlnirea profesorilor de religie din sectorul 2, în cadrul căreia domnul inspector școlar Cristian Alexa, de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, a prezentat ultimele noutăți legislative privind sistemul de învățământ și obținerea gradelor didactice, a punctat aspecte relevante din raportul de activitate pentru anul școlar anterior și a consiliat cadrele didactice debutante. Întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă prietenoasă, propice dezvoltării ideilor constructive, și a condus la dorința celor prezenți de a se continua discuțiile, în cadrul atelierelor de lucru viitoare.

Încă din anii 1990, când am început cariera didactică ca profesor de religie, au fost diverse persoane care m-au „avertizat” în legătură cu pericolul dispariției orei de religie din școli. Tuturor le-am răspuns încrezătoare că eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi ieși la pensie ca profesor de religie. Am în continuare această convingere, în ciuda momentelor dificile pe care le-am traversat și care apar periodic în legătură cu predarea religiei în școli.

În ultimul timp, am constatat câteva aspecte pe care mi-am propus să vi le împărtășesc, fără a avea pretenția că ele reprezintă un adevăr științific incontestabil sau imuabil, ci o opinie bazată pe experiența dobândită ca profesor de religie, predând, în ultimii ani, în învățământul liceal. Voi încerca să surprind realitatea cu care m-am confruntat, fără a generaliza, fiind convinsă că sunt mult mai multe aspecte specifice fiecărui mediu școlar.

În primul rând, am observat că de la an la an, profilul elevului care devine licean se schimbă: unii provin din școli gimnaziale particulare, în care nu au studiat religia, alții au studiat până prin clasele a VI-a sau a VII-a, alții doar în clasele primare și o parte care au studiat pe tot parcursul școlar. Să nu uităm de cei care sunt de alte credințe (în ultimii 2 ani fiind extrem de diverse): de la confesiuni creștine până la credințe orientale (în cazul elevilor vietnamezi și chinezi, din ce în ce mai numeroși). Apoi, am constatat cu îngrijorare că elevii au tot mai des tendința de a fi indiferenți sau de a renunța la ora de religie. Motivele sunt multiple, dar m-aș opri la două-trei dintre ele.

După ce se stabilește o relație de încredere reciprocă, încă din primele ore, liceenii sunt foarte deschiși și direcți: „Sunt agnostic!”, „Sunt ateu!”, „Nu mă interesează!” sau „La ce-mi folosește?”, „Știu destul! M-am plictisit să primesc informații tot despre Ortodoxie!”, „Dacă vreau să știu mai mult, mă duc la biserică!”, sunt câteva poziționări ale acestor copii, aflaţi la vârsta căutărilor, întrebărilor, fiind influențați de idei potrivnice învățăturii creștine, cu care sunt bombardați în multe medii.

Cu multă îngrijorare spun că au început să fie deja și copii tulburați în legătură cu propria identitate sexuală, care sunt încurajați să caute până descoperă ce vor și cum vor să fie (caz concret: la strigarea catalogului, Popescu Ion a răspuns prezent și mi-a comunicat că vrea să-i spun Cristina, având un ostentativ aspect feminin). Ideologia identității de gen este agreată de astfel de adolescenți extrem de vulnerabili. De asemenea, sunt printre ei cupluri formate din liceeni de același sex, înclinați spre a experimenta cât mai diversificat în acest domeniu. Surpriză! Unii dintre ei stau la ora de religie. Evident că scopul afișat este de a se evidenția și a câștiga și mai multă notorietate printre colegii de clasă, prin provocarea profesorului de religie ori de câte ori este posibil.

Să pătrundem în realitățile adolescenților

Căutând soluții pentru a le capta interesul de a rămâne la ora de religie, pentru a le găsi o motivație, am ajuns la concluzia că noi, profesorii, ar trebui să ne adaptăm, să pătrundem în realitățile adolescenților de azi. Nu în sensul renunțării, diluării sau modificării transmiterii învățăturii de credință. Sub nici o formă nu putem deveni eretici! Însă nici nu ajungem la sufletele lor, nu reușim să transmitem mesajul dorit dacă nu îi înțelegem pe cei cărora ne adresăm, cu nevoile și preocupările lor. De aceea, pentru noi, profesorii de religie, este o continuă provocare să ne adaptăm discursul, atitudinea, în funcție de elevii pe care îi avem în față. Mai ales pentru cei tulburați de vremurile în care trăim.

Misiunea noastră, a profesorilor de religie, este să îi învățăm pe toți elevii, credincioși sau nu. Din această perspectivă, este necesar să distingem foarte clar diferența între ora de religie și cateheză. Dacă la biserică se desfășoară ore de cateheză cu elevi preocupați de latura lor spirituală, de dorința apropierii cât mai mult de cele sfinte, de Dumnezeu, la ora de religie lucrurile sunt total diferite. Copilul crescut cu dragoste de Dumnezeu, de Biserică și de sfinții ei, are deja sufletul deschis spre ora de religie, este cel care ne aduce cea mai mare satisfacție profesională, fiind implicat și participativ atât la ore, cât și la olimpiade, concursuri sau proiecte din domeniu. Însă, din păcate, majoritatea elevilor nu sunt așa, ci se regăsesc în exemplele enumerate la început.

Fără a ne depărta de la dreapta credință, dar cu mare abilitate și cu tact pedagogic, putem încerca să menținem toți elevii la ora de religie. Dacă îi asigurăm că noi nu încercăm să-i convertim, că nu-i obligăm să facă ceva anume, că nu e menirea noastră, ca dascăli în școală, să le impunem credința, ei vor avea o altă deschidere. Rolul nostru este în primul rând să contribuim la formarea unei culturi generale, care nu poate fi completă fără noțiunile religioase. Temele abordate sunt pentru a le prezenta și un alt punct de vedere: cel creștin, fără a fi obligați să adere la acesta, ci numai dacă doresc. Pentru că adolescentul iubește libertatea, este important să fie alegerea lui, interiorizată și motivată, de a urma calea credinței. Mai ales dacă le prezentăm argumente solide și ancorate în realitățile trăite de ei, atunci când le vorbim despre valorile creștine, realizând conexiuni cât mai dese cu alte domenii, sunt sigură că vom reuși să le captăm atenția și încrederea acestor copii.

Trăim vremuri tulburi, în care scopul nostru ca profesori de religie s-a schimbat, din păcate: accentul nu mai cade pe insuflarea credinței, ci pe încercarea de a-i menține pe elevi la oră. Pornind de la exemplul Sfântului Apostol Pavel, care i-a creștinat pe grecii politeiști, folosind elementele comune, nu subliniind diferențele, ci pornind de la valorile și credințele lor, știind că doar așa îi poate convinge, este bine să încercăm și noi, profesorii de religie, să adaptăm stilul și metodele didactice utilizate la clasă în funcție de profilul colectivelor de elevi în fața cărora ne aflăm.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, urmând exemplul sfinților apostoli și pe cel al Învățătorului lumii, cred că este datoria noastră să încercăm să depășim și acest moment delicat, pentru ca la ora de religie să participe cât mai mulți elevi, căutători de repere și modele pentru viață.

(Sorina Ciucă este profesoară la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București)