Discursul lui Yuval Noah Harari de la Davos din acest an amintește unele previziuni, de acum aproape treizeci de ani, privind evoluția tehnologică și impactul ei asupra omului. Ele se găsesc în cartea „La apusul libertății”, a ieromonahului Hristodul Aghioritul, considerată pe alocuri exagerată la vremea ei. Toate presupusele beneficii enumerate în ambele texte, izbitor de asemănătoare, deși din perspective diferite, sunt argumente menite să aburească mintea omului pentru a-l determina să renunțe de bunăvoie la libertate. Ideea că o societate mai controlată ar putea fi mai lipsită de rău este falsă, pentru că răul este de altă natură.
Şcolile pot obţine finanţări pentru activităţile din „Săptămâna verde”
Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică Metodologia care stabilește modalitatea în care școlile pot primi finanțare pentru activitățile incluse în „Săptămâna verde”, din anul şcolar 2024-2025. Potrivit proiectului, şcolile vor primi bani în funcţie de numărul de elevi pentru derularea mai multor activităţi eligibile, precum amenajarea spaţiului verde al şcolii, amenajarea de minigrădini botanice sau minisere/grădini suspendate, achiziţia de mobilier de grădină, material săditor, unelte, pietriş sau vopsea. De asemenea, sunt finanţate şi excursiile în domeniul educaţiei pentru mediu şi schimbărilor climatice, deplasările pentru cercetare în teren, acţiuni de ecologizare, amenajarea unui colţ verde în interiorul şcolii, acvarii, terarii, diorame, dar şi organizarea de minitabere urbane de educaţie pentru mediu sau schimburi de experienţă între şcoli. „Finanțarea se poate primi pe baza înscrierii școlilor în program la inspectoratele școlare. Conform proiectului, înscrierea școlilor se poate face din mai până în septembrie 2024. Metodologia stabilește, de asemenea, condițiile de participare, activitățile eligibile, precum și calendarul tuturor activităților”, a transmis Ligia Deca. Se pot înscrie în program toate unitățile de învățământ de stat: preșcolar, primar, gimnazial sau liceal. Sumele pentru finanțarea activităților cuprinse în programul „Săptămâna verde” sunt în cuantum total de 100 de milioane de lei şi provin de la Administraţia Fondului pentru Mediu. (O. N.)


