Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Se redeschid şcolile de luni
Semestrul al doilea va începe luni, 8 februarie, pentru cei mai mulţi dintre elevi, cu prezenţa fizică în şcoli. Decizia de redeschidere a unităţilor de învăţământ a fost luată de către autorităţi marţi, 2 februarie, când au anunţat că va fi emis un ordin ce va cuprinde şi regulile ce vor trebui respectate. În funcţie de rata de infectare în localităţi, cursurile se vor derula după mai multe scenarii, însă în oricare dintre acestea grădiniţele şi şcolile primare îşi vor derula activitatea faţă-în-faţă.
Şi preşedintele Klaus Iohannis a transmis oficial anunţul că elevii se vor întoarce de luni la şcoală fizic: „Nu am scăpat de pandemie, este nevoie să continuăm să fim responsabili, să purtăm mască, să păstrăm distanța, să respectăm măsurile care sunt în vigoare. Dar putem să constatăm că în ultimele săptămâni incidența bolii s-a redus un pic. (...) Experții spun că trendul este descendent. De asemenea, ne-am uitat şi în jur, să vedem ce fac alţii în context. Iar în majoritatea statelor europene școlile sunt deja deschise sau vor fi deschise progresiv, în următoarele săptămâni”.
Redeschiderea şcolilor se va face însă în funcţie de rata de infectare din fiecare localitate, fiind stabilite mai multe scenarii. În scenariul verde toate şcolile se redeschid fizic şi va fi aplicat în localitățile cu o rată de infectare de până la 1 la mie. În localităţile cu o rată de infectare cuprinsă între 1 şi 3 la mie se va aplica scenariul galben: vor fi deschise grădiniţele şi şcolile pentru clasele primare şi clasele terminale de gimnaziu, respectiv liceu. În scenariul roşu, cu rata de infectare cuprinsă între 3 şi 6 la mie, vor funcţiona fizic doar grădiniţele şi clasele I-IV, iar ceilalţi elevi continuă învăţarea în on-line. În cazul în care rata de infectare depăşeşte 6 la mie, localitatea respectivă se carantinează, toate şcolile se închid, iar întreaga activitatea se mută în on-line.
Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a venit cu mai multe clarificări privind modul de desfăşurare a orelor. El a precizat că, în zilele următoare, va fi emis un ordin comun al ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii, care va cuprinde un set de reguli ce vor trebui respectate. Cea mai importantă regulă va fi aceea a purtării măştilor de protecţie „permanent în şcoală de către elevi şi profesori“, acest lucru „fiind esenţial“ pentru evitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2. Pe de altă parte, ministrul a mai subliniat că vor fi făcute evaluări săptămânal, iar rata de infectare “va fi luată în considerare din ultimele 14 zile”.
Ministrul Cîmpeanu a arătat, la o emisiune televizată, şi condiţiile în care vor fi suspendate cursurile la clasă: „Din perspectiva procesului educaţional, ne gândim la varianta în care, dacă apar două cazuri într-o clasă, să fie suspendată activitatea la acea clasă. Dacă apare un singur caz, să nu fie suspendată, dar să se facă testarea. La cel puţin două cazuri, se suspendă activitatea în clasa respectivă. Nu în toată şcoala, ci doar în clasă”. Activitatea întregii şcoli se va suspenda dacă se vor înregistra mai mult de două cazuri în mai multe clase.
În sistemul on-line vor mai învăţa doar elevii care au contraindicaţii medicale pentru prezenţă fizică, cei care au vulnerabilităţi şi prezintă certificat medical pentru ei sau membrii familiei. Totodată, atât ministrul educaţiei, cât şi cel al sănătăţii recomandă ca elevii cu „simptome specifice” să rămână acasă. Cursuri în on-line vor fi susţinute şi de către profesorii care au vulnerabilităţi cronice certificate sau care prezintă simptome. Potrivit datelor de la Grupul de Comunicare Strategică, municipiul București se încadrează în scenariul galben, având o rată de infectare de 1,96 la mie pentru ultimele 14 zile. (O. N.)