Sfinții Trei Ierarhi - modele pentru dascălii de astăzi

Trăim într-o lume asaltată de duhul lepădării de Hristos și de Biserică, o lume care este tot mai deschisă, în ascuns sau pe față, rătăcirilor eretice și decadenței neopăgâne. Conviețuim cu toții într-un context confuz în care mulți dintre tineri nu își găsesc împlinirea sufletească și se simt deznădăjduiți, nu au idealuri și nu știu încotro să o apuce.

Dascălii, în general, și profesorii de religie, în special, au datoria de a le fi alături cu sfaturi și învățături, dar şi cu exemplul personal, pentru a-i ajuta să găsească calea cea adevărată. Și pentru că astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de modele de adevărați păstori și învățători, putem privi cu multă nădejde la viețile celor trei ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Ioan Gură de Aur, supranumiți și mari dascăli și învățători ai lumii. De asemenea, sunt considerați „Patroni ai învățământului teologic”. Ei sunt reale modele de propovăduire a Cuvântului Întrupat, ale demnității, onoarei și adevărului. Toată viața lor au luptat pentru nimicirea învățăturilor greșite și a ereziilor, cu toții fiind prigoniți pentru crezul lor.

Cercetând viețile celor trei ierarhi, observăm că au avut multe în comun. Toţi trei au trăit în secolul al IV-lea, numit „veacul de aur” al creştinătăţii, și s-au bucurat din fragedă pruncie de o educație creștină, mai ales datorită mamelor lor, ajunse, la rândul lor, în sinaxare: Sfânta Emilia - mama Sfântului Vasile cel Mare, Sfânta Nona - mama Sfântului Grigorie Teologul și Sfânta Antuza - mama Sfântului Ioan Gură de Aur. Toţi trei au studiat la cele mai vestite şcoli de teologie ale vremii. Este cunoscut faptul că acești sfinți știau doar două drumuri: unul către Biserică și celălalt către școală. De asemenea, aprofundau descoperirea lui Dumnezeu și a voii Sale, dar și cunoașterea omului, a lumii și a creației. Au studiat în profunzime filosofia vremurilor și au folosit termeni filosofici în apărarea Ortodoxiei, atacată de intelectualii păgâni și gnostici din veacul al IV-lea, cărora le-au prezentat conținutul Sfintelor Scripturi și al scrierilor Părinților Apostolici de dinaintea lor, în lucrări și cuvântări ce au servit Dumnezeieștilor Părinți la viitoarele Sinoade Ecumenice, lucrări care sunt normative pentru Biserică și astăzi.

Dragostea lor de Hristos și de Biserica Sa, sfâșiată fără milă și fără cruțare de dușmanii creștinătății, și lupta lor pentru adevărul revelat sunt comune Sfinților Vasile, Grigorie și Ioan. Toţi trei au fost mari scriitori bisericeşti. Scrierile lor ne ajută pentru a răspunde cu argumente potrivite în apărarea învățăturii Bisericii, atacată și astăzi de puzderia de secte și rătăciri spirituale.

În zilele noastre, când în toate domeniile vieții sociale și publice nu prea mai avem profesioniști de vocație, în absența autenticelor modele și valori duhovnicești, aducerea aminte de înaintașii noștri cu viață sfântă, de felul în care și-au trăit și și-au sfârșit viața pământească, constituie o nevoie acută de trezire a conștiințelor adormite de mirajul și deșertă­ciunea lumească a materialismului dus la paroxism și idolatrie. Rugăciunea stăruitoare către cei trei sfinți și pocăința sinceră îi ajută pe cei ce le săvârșesc să simtă ocrotirea și inspirația Dumnezeieștilor Părinți Vasile, Grigorie și Ioan, care întâi de toate și-au curățit sufletele de orice întinăciune și patimă și abia apoi i-au învățat și i-au îndrumat pe alții prin viu grai și prin scris. Astfel, cuvântul lor avea și are o reală autoritate dată de prezența Duhului Sfânt în inimile și viața lor.

Unitatea de învăţătură

De asemenea, învățăm de la ei că este important să fim uniți în ceea ce simțim și în ceea ce credem. Cei trei teologi sunt prăznuiți și separat, însă, pentru a arăta unitatea de învăță­tură, Biserica a rânduit și o zi de prăznuire comună, 30 ianuarie. Sărbătoarea datează din timpul domniei împăratului bizantin Alexie I Comnenul (1081-1118), atunci când s-a stabilit o cinstire comună a celor trei mari ierarhi ai Bisericii, în urma mai multor ani de dispute între diferite comunități creștine pe tema importanței acordate celor trei ierarhi. Pentru a opri aceste dispute, Sfinții Vasile, Grigorie și Ioan i s-au arătat în vis lui Ioan Mavropous, teolog bizantin, şi i-au spus că între ei nu există o ceartă pentru întâietate, motiv pentru care ar trebui să aibă o sărbătoare comună: „După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, așa am învățat. Nu este între noi unul întâi și altul al doilea. De chemi pe unul, vin și ceilalți doi. Drept aceea, sculându-te, poruncește celor ce se învrăjbesc să nu se mai certe pentru noi. Voința noastră, cât am fost în viață și după moarte, a fost să-i împăcăm pe oameni și să aducem în lume pace și unire. Împreunează-ne, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, și înștiințează cu aceasta pe creștini, că noi, în fața lui Dumnezeu, una suntem”.

Dacă ar fi să vorbim despre deosebirile dintre virtuțile acestora, Sfântul Vasile s-a remarcat prin înființarea vasiliadelor - aşezăminte de binefacere pentru cei aflați în nevoi, Sfântul Grigorie a strălucit prin ştiinţa şi înţelepciunea cu care şi-a scris lucrările teologice, iar Sfântul Ioan a impresionat mai ales prin talentul oratoric şi tâlcuirea Sfintei Scripturi. Să luăm și noi de la Sfântul Vasile dorința și râvna de a veni în sprijinul celor aflați în nevoi.

Ca profesori de religie trebuie să fim în comuniune continuă cu ei, să le cerem să ne fie îndrumători în misiunea care ne-a fost încredințată, pentru a merge pe calea mântuirii împreună cu elevii pe care îi avem sub oblăduire. Pentru rugăciunile lor ne vom strădui să împlinim moștenirea duhovnicească pe care aceștia ne-au lăsat-o: să-L iubim mai presus de orice pe Hristos, să luptăm pentru păstrarea adevărului, să facem ce ne stă în putință pentru ajutorarea celor sărmani. Dacă Sfântul Ioan a avut „gura de aur”, noi să avem inimile de aur pentru a-L simți cât mai prezent pe Hristos în sufletele noastre. Noi, profesorii de religie, privind la acești mari ierarhi, trebuie să avem asemenea lor dragoste față de Hristos și față de Cuvântul Său, pe care să-l transmitem nealterat elevilor, și să avem dragoste de rugăciune, pe care elevii să o simtă și astfel, la rândul lor, să-și însușească dorința și deprinderea de a sta de vorbă cu Dumnezeu, în rugăciune.

Să urmăm, aşadar, sfaturile Sfântului Ioan Gură de Aur, care sunt mereu actuale și necesare: „Dați-mi o generație de mame bune creștine și voi schimba fața lumii”; „Dacă am avea dascăli buni creștini, vom face o lume sănătoasă în care cu toții, tineri și bătrâni, să ne simțim bine, în care tinerii să-și găsească locul și menirea”.

Rozalia Dorina Rusu este profesoară la Şcoala Gimnazială nr. 92 din București