35 de ani în slujba muzicii

Teolog și muzician, Constantin Răileanu pune în valoare muzica bizantină și muzica veche din spațiul românesc și balcanic. Împreună cu ansamblul pe care-l coordonează au susținut numeroase concerte atât în țară, cât și în străinătate. Admirator al lui Anton Pann, el poate fi ascultat cântând și în strana unor biserici din București, aducând spiritul marelui psalt în actualitate.

Domnule Constantin Răileanu, dacă priviți la cei 20 de ani care au trecut de la înființarea Ansamblului cameral de muzică veche „Anton Pann” și Grupul vocal de muzică bizantină „Anton Pann”, puteți spune că v-ați atins scopul?

Am înființat ansamblul și corul pentru a umple un gol existent la acea vreme în viața artistică și academică din România. Această apariție era necesară pentru a da o direcție mai coerentă în ceea ce privește abordarea interpretativă a unui repertoriu laic și religios existent în manu­scrise aflate în biblioteci și colecții din România mai puțin cunoscut și cercetat. Astăzi, pot spune că am atins scopul inițial mai mult decât visam atunci. Ansamblul, în mod special, a devenit un reper nu doar pentru spațiul românesc, ci și pentru cercetători și publicul din afara țării.

Care sunt principalele proiecte pe care le-ați desfă­șurat?

Principalele proiecte au fost cele de promovare a repertoriului cuprins în colecțiile a trei mari personalități ale muzicii româ­nești de până la finele secolului XIX: Dimitrie Cantemir (Cantemir Melo I și II), Anton Pann (Kalofonika, Zaharicale, Kara Eflak) și Gheorghe Ucenescu (Kalofonika, Zaharicale, Kara Eflak). Mai sunt și altele importante precum „Când Bizanțul eram noi”, „Unicorn”, „Kira Kiralina” ș.a.

Ce presupune autenticitatea în muzica veche românească?

Este un termen discutabil în contextul menționat de dumneavoastră. Autenticul presupune foarte multe aspecte pe care noi, cei de astăzi, nu le putem întruni din simplul motiv că lipsește contextul real în care s-a născut acel „ceva”, autentic. Mai degrabă putem vorbi de veridicitate. Adică, de cât de mult putem recrea dintr-o imagine sonoră a unui timp trecut. Autentic ești într-un context. Autenticul e divers și presupune să fii produsul unui context în cadrul căruia vei viețui până la final. Veridicitatea este mai la îndemână pentru că trebuie să oferi niște informații corecte despre acel context, nefiind obligat să fii parte din context.

Cum s-a născut dragostea dumneavoastră pentru muzica bizantină? De la cine ați deprins tainele muzicii psaltice?

La început a fost curiozitatea: să merg în strană, să mă uit fascinat la cărțile vechi pe care le utilizau la strană bătrânii psalți pe lângă care m-am format. A fost fascinantă pentru mine această muzică. Dumnezeu a făcut ca primii pași să-i fac pe lângă trei mari dascăli ai muzicii psaltice, care viețuiau în București, dar care proveneau din tradiții diferite: moșu’ Gică Costache - cel mai bun elev al lui Ioan Popescu-Pasărea, care era psalt la parohia din care făceam parte. Un psalt respectat în Bucureștiul anilor ’80. Al doilea dascăl, dar concomitent cu cel dintâi, a fost arhimandritul Simeon Tatu - starețul Mănăstirii Plumbuita -, gălățean de origine, dar venit de la Mănăstirea Neamțului, din câte spunea el. Locuiam în cartierul Plumbuita și mergeam cu drag la mănăstire pentru că părintele stareț, un bas veritabil, cânta după cărți în chirilică, vechi și afumate ca în descrierile lui Sadoveanu sau în poeziile eminesciene. Aveam să constat mai târziu că el cânta după originalele lui Suceveanu. Pe cel de-al treilea dascăl l-am cunoscut prin intermediul lui moșu’ Costache, care m-a dus într-o bună zi la Biserica „Sf. Antonie” din Colentina și m-a prezentat dascălului Grigore Tănase - fost coleg de mănăstire la Cernica cu vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist. Acest dascăl era bine pregătit pe liturgică, muzică, dogmatică, misiologie și tipic. Ulterior, am absolvit Seminarul Teologic și Facultatea de Teologie, unde am continuat cu studiul muzicii psaltice pe care am aprofundat-o, devenind student la Universitatea de Muzică din București (2007-2014), unde mi-am continuat studiile muzicale. Studiul continuă și astăzi, deoarece nu pot spune că m-am oprit din cercetare și căutare.

Ce instrumente de muzică veche cunoașteți și folosiți în concertele pe care le susțineți?

Instrumentele pe care le cunosc sunt multe, dar cele pe care le pot utiliza sunt kanun și bendir. În ansamblu cânt și vocal. Colegii mei utilizează kaba kemane, kemençe, oud, cobză, vioară, ney, duduk, tanbur, dombek, bendir, daire, riq, violoncel.

Cunoașteți bine opera muzicală a lui Anton Pann. Ce loc și rol are în muzica și cultura românească?

Din păcate, Anton Pann încă nu este pus pe locul de cinste ce i se cuvine. A fost cel mai important muzician și teoretician din Principatele Române din prima jumătate a secolului al XIX-lea, un mare pedagog și prolific compozitor. Prin activitatea Ansamblului „Anton Pann” și a mea personală, continuăm să oferim argumente reale, dar ignorate, pentru a fi studiat mai serios în școlile de profil și nu numai. Anton Pann a scris cel mai important tratat de teorie a muzicii psaltice din secolul al XIX-lea, al cărui conținut este valabil și astăzi. Toate tratatele ulterioare sunt tributare celui realizat de el. Pe lângă acest tratat, a realizat, asemenea lui Dimitrie Cantemir, o colecție importantă de creații muzicale, provenind din muzica de curte, de târg și de sat. Acoperă, așadar, toate palierele sociale de la acea vreme. Aș spune că reiterează drumul făcut de Dimitrie Cantemir cu 100 și ceva de ani mai devreme.

Știu că ați studiat și opera lui Dimitrie Cantemir. Prin ce este important acesta pentru istoria și teoria muzicii?

Dimitrie Cantemir este unul dintre cei mai importanți muzicieni din cultura orientală din a doua jumătate a secolului al XVII-lea și prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Cu el începe, de fapt, modernitatea în muzica laică orientală și nu numai. Chrysanthos de Madytos îl po­menește ca pe unul dintre cei mai importanți muzicieni, a cărui operă trebuie cunoscută și de psalții care doresc a deveni maeștri. Nu greșește, deoarece Cantemir a scris unul dintre cele mai revoluționare tratate de teorie muzicală de la acea vreme, creează un sistem propriu de notație muzicală și lasă pentru generațiile viitoare una dintre cele mai bogate colecții de muzică elevată, cultă, cuprinzând 354 de compoziții, unele ale sale, dar cele mai multe ale unor autori anteriori sau contemporani. Datorită tratatului și colecției sale, putem astăzi să ne facem o idee despre cum era gândită muzica savantă orientală de la acea vreme și cum ar fi sunat. Din păcate, în cultura românească este mai puțin cunoscut pentru acest aspect și este mai puțin interesant pentru public. Există un număr mic de ascultători și chiar mai mic de persoane interesate și de veridic, nu doar de spectacular. Cert este că Dimitrie Cantemir și Anton Pann merită a fi așezați pe același palier cu George Enescu sau cu Paul Constantinescu, deoarece impor­tanța lor în cultura muzicală este majoră și faptul că au reușit să nu treacă neobservați prin istorie demonstrează din plin afirmațiile mele.

În cercetările pe care le-ați întreprins, ce documente inedite aţi descoperit legate de muzica veche?

Nu pot afirma că am descoperit multe documente noi. Majoritatea au fost deja descoperite și catalogate. Am aprofundat mai degrabă conținutul multora dintre ele pentru a găsi noi infor­mații importante pentru direcția mea de cercetare. Totuși, pot aminti un mic manuscris din biblioteca unei mănăstiri ilfovene care conținea între creațiile muzicale religioase și două piese laice inedite prin titlu și conținut. Ambele erau în notație neumatică (psaltică) și pe una dintre ele chiar am interpretat-o în concertul final din proiectul „Când Bizanțul eram noi”, din 2011. Mărturisesc că nu m-a interesat în mod special să găsesc documente noi, cât să descopăr ineditul din conținutul celor descoperite până acum. Cred că nu am epuizat încă de cercetat materialele deja existente în aria tematică în care îmi desfășor activitatea și mai sunt pe lângă acestea și altele noi, care așteaptă a fi descoperite.

Ați realizat cercetări în Grecia și Turcia. Ce aspecte merită menționate pentru spațiul cultural și muzical românesc?

Este adevărat că desfășor de ani buni o cercetare comparativă pe cultura muzicală din Balcani și Orientul Apropiat, pentru a mă putea apropia în mod corect de tezaurul muzical direct important pentru noi, aflat în manuscrisele de profil din diferite colecții și biblioteci. Ce pot spune este faptul că pentru a ne identifica locul în cultura europeană și mondială trebuie să acceptăm că nu suntem o identitate individualizată, separată, ci suntem, de fapt, o parte dintr-un mare „puzzle” și că nu putem recrea singuri această imagine macro, după cum nici acest „puzzle” nu poate fi complet fără noi. Consider, pe baza cercetărilor mele, că toată cultura lumii este de fapt un schimb continuu de idei, care a produs evoluția societății și a culturii. Cercetările din Grecia și Turcia m-au ajutat să înțeleg influențele exercitate de aceste două entități asupra culturii autohtone de la noi. Astfel, am putut să ajung prin intermediul ansamblului la o interpretare mai corectă a unui repertoriu muzical ce fusese decontextualizat și ideologizat în regimurile politice trecute. Nu afirm că așa trebuie cântată toată muzica dinainte de secolul XX, ci că trebuie ținut cont de contextul social, politic și cultural în care acele opere muzicale au fost create.

Ați cântat în strana mai multor biserici din Bucu­rești. Ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi un bun psalt?

Am cântat în strana multor biserici din București în cei 35 de ani de evoluție și activitate muzicală. Pentru mine psaltul este o treaptă de înalt profesionalism spre care trebuie să tindă orice iubitor de muzică bisericească. Din punctul meu de vedere, psaltul trebuie să fie o persoană educată în școli de specialitate, un om cult, cunoscător al limbajului muzical psaltic și ­occidental, bun organizator al stranei, capabil să alcătuiască și să conducă un cor, cu o viață morală adecvată rolului de co-slujitor cu preotul. Trebuie eliminată această atitudine de situare a psaltului ca fiind necesar inferior preotului prin educație, pozițio­nare ierarhic-administrativă și pecuniară. Din păcate, în acest moment, lipsa personalului educat din strană a dus la suplinirea prin intermediul unor persoane nepregătite în acest sens, care nu au cu­noș­tințele și pregătirea necesare pentru această misiune.

Ce legături există între muzica veche românească și muzica persană, balcanică și chiar indiană pe ­care le studiați?

În primul rând, culturile muzicale menționate au un fond teoretic comun și toate fac parte din marea familie a limbajelor modale naturale. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, s-a încercat o ciuntire a muzicilor provenite din modalism prin înghesuirea lor într-o gândire teoretică tonală, inadecvată să le cuprindă. Spun acest lucru deoarece tonalismul este de fapt o parte (1/3) din ceea ce înseamnă modalism. Aici sunt aspecte teoretice irelevante pentru publicul necunoscător, dar problema acestui derapaj de gândire muzicală nu a constituit-o notația, care între timp a fost adaptată cu succes, ci tocmai limitarea teoriei tonale în a reda aspecte ce ieșeau din sfera ei. Muzica românească, religioasă și laică (rurală și/sau parțial urbană), are un fond modal puternic, care s-a evidențiat mai mult după anii ’90 prin aducerea în prim plan a unor rea­lități sonore ignorate inten­ționat și astăzi. Din păcate, în loc să se caute soluții viabile prin încadrarea teoretică și practică a acestor realități, s-a ales ignorarea sau chiar ridiculizarea acestora, ducând la un efect contrar detractorilor. Din păcate, această atitudine este dăunătoare în prezent și va fi și în viitor.

La ce proiect lucrați în prezent?

Fiind anul comemorativ Dimitrie Cantemir și al psalților și imnografilor, pregătim un turneu internațional și național, în cadrul căruia vom promova muzica principelui moldav și creații religioase aflate în manuscrise din biblioteci și colecții personale. Tot în acest an pregătim un proiect în parteneriat cu Corul „Madrigal-Marin Constantin”. Bine­înțeles că pregătim al patrulea album cu creații muzicale din colecția lui Dimitrie Cantemir, dorind să devenim ansamblul cu cele mai multe piese înregistrate din acest tezaur sonor. Vă aștep­tăm la concertele și spectacolele noastre și promitem că nu vom dezamăgi.