Agricultura românească, între speranțe și profunde deziluzii

Inginer agronom şi doctor în horticultură, cercetător de calibru în domeniul său, devenit și slujitor al Sfântului Altar după Revoluție, Costel Vânătoru este astăzi „părintele” a zeci de soiuri noi de legume obținute prin cercetare. În contextul recentei desființări a Băncii de resurse genetice vegetale din Buzău și a demiterii părintelui Vânătoru din funcția de director al acestei instituții, clericul cercetător ne-a oferit amănunte despre situația cu care se confruntă România la această oră în domeniul agrar.

Preacucernice părinte Costel Vânătoru, v-ați dedicat peste 30 de ani din viață studiului științific în domeniul resurselor genetice din legumicultură, floricultură. Ce rezultate ați obținut în calitate de cercetător, apoi de director al Băncii de resurse genetice vegetale din Buzău?

Activez de 34 de ani în domeniul cercetării legumicole, însemnând toate ramurile ei: floricultură, plante medicinale și aromatice, plante rare. Cercetător fiind, am reușit să omologhez peste 40 de soiuri și hibrizi de plante de cultură și să obțin colecții valoroase la diferite specii legumicole. Aceste colecții adună peste 2.000 de genotipuri, soiuri de tomate, câteva sute de genotipuri de vinete, peste 400 de soiuri de ardei. Toate aceste colecții de plante depășesc, însumat, 10.000 de soiuri românești, multe dintre ele cu o vechime considerabilă, care nu mai sunt în cultură astăzi. Altă dată, aceste soiuri ocupau suprafețe mari din arabilul României, însă, din cauza importului de semințe și a firmelor care, printr-un marketing agresiv, au reușit să impună soiuri străine, cele românești au fost date, încet-încet, la o parte.

Situația, la ora actuală, este alarmantă. Soiurile românești sunt în pericol de dispariție, iar o parte din ele au dispărut deja. Cercetător român fiind, am fost nevoit să iau această măsură de a conserva tezaurul, zestrea genetică din domeniul vegetal, pentru a menține viabilitatea acestor soiuri, cu speranța de a le putea depozita într-o bancă de gene vegetale, iar de acolo să le putem valorifica oricând. Șlefuirea genetică a acestor soiuri românești, precum și omologarea în curs a altor câtorva sute de genotipuri este munca noastră de acum, pe care am dorit să o desfășurăm într-un cadru cât mai profesional, adică în banca al cărei director am fost până de curând.

Am publicat până acum peste 200 de referate științifice, în țară și-n străinătate, majoritatea cu cotație academică înaltă. Pe lângă aceste studii, am publicat peste 10 cărți, iar acum este în tipografie primul tratat de legumicultură specială apărut în România.

Cât de vechi sunt preocupările științifice românești în acest sens și când a apărut ideea înființării acestei bănci de resurse genetice?

Proiectul apariției băncii de gene vegetale este unul destul de vechi în România. Ideea a apărut undeva prin anii ’70, când a fost inițiat proiectul unei posibile bănci de legumicultură, care trebuia înfiin­țată în 1986. Din varii motive, nici în 1986 proiectul nu a fost pus în practică. A venit Revoluția și lucrurile au luat o turnură haotică în cercetarea legumicolă. S-a reușit realizarea unei bănci de gene pentru cereale la Suceava datorită unui specialist renumit, Mihai Cristea, care viza conservarea resurselor de grâu, porumb și, în general, a celorlalte plante din acest segment agricol. Având un număr mare de specii, legumicultura avea nevoie de o bancă proprie, specia­lizată. În urmă cu doi ani și jumă­tate, am reușit să facem o propunere de lege prin care să înființăm această bancă. În data de 12 septembrie 2019, a apărut Hotărârea de Guvern nr. 690, care avea ca obiectiv deschiderea băncii de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și plante medicinale de la Buzău. Acesta a constituit primul pas. Consiliul Local al Municipiului Buzău ne-a ajutat să facem următorul pas, pentru că a înțeles necesitatea existenței acestei instituții. Primarul Buzăului, Con­stantin Toma, știa că acest areal acoperă cel mai vechi bazin legumicol din România și aici a fost înființată cea mai veche stațiune de cercetare legumicolă din țară, care datează din 1957. Desigur, există stațiuni de cercetare care coboară și mai jos de această dată, dar nu se referă la domeniul în cauză.

Am primit din partea munici­palității un corp de clădire în oraș, după care am obținut și bugetul necesar, până la sfârșitul anului 2019. Am făcut angajările respective. Am sperat ca noua guvernare să înțeleagă că avem nevoie de personal pentru a acoperi cele trei departamente obligatorii. Din păcate, toate eforturile mele de a propaga și transmite acest mesaj se pare că au fost zadarnice și am primit această decizie de revocare din funcție și reîntoarcerea mea pe vechiul post de șef de laborator la stațiunea legumicolă, unde activez de 34 de ani. 

Care este situația actuală după desființarea băncii?

Salariații care erau la bancă, fără coordonator de proiect și de teamă să nu rămână pe drumuri, au cerut și ei, în regim de urgență, să fie reîncadrați în posturile avute anterior. Cel mai rușinos din cele ce s-au petrecut a fost că a trebuit să returnăm toate achizițiile către furnizori. Aceștia din urmă au înțeles care este situația și nu ne-au creat probleme, dar moral și sufletește nu ne-am simțit bine, pentru că trebuia să facem asta în regim de urgență, căci, fiind sfârșitul anului, trebuiau plătite aceste achiziții în trezorerie și, dacă nu o făceam la timp, nu mai puteam plăti până nu se aproba bugetul pe anul viitor. Atunci, pentru a evita această situație destul de delicată, eu nu am riscat și am spus să fie returnate coletele către furnizori, căci nu desfăcusem nici unul. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că s-a întâmplat acest eveniment acum și nu mai târziu, când lucrurile puteau să fie mult mai complicate. Sper ca acest proiect să meargă, cu mine sau fără mine. Eu cred în importanța lui. Au fost multe solicitări din zona privată pentru crearea unei bănci private. Am refuzat pentru că am vrut și îmi doresc ca această muncă a mea de peste 30 de ani de acumulare de material genetic să fie pusă în slujba acestei țări, să fie utilizată de statul român, pentru că aceasta ar trebui să facă parte din patrimoniul, tezaurul statului român. Este un tezaur extrem de valoros, care ar trebui să fie păstrat în siguranță de stat, și nu de o persoană sau alta.

Sperăm să depășim acest moment, venit pe neașteptate. Nu comentez ce a stat la baza acestor decizii, pentru că nu știu. Mi s-a imputat, în spațiul public, că tezaurul ar putea fi dus la Suceava și că nu ar mai fi nevoie de această bancă. De asemenea, se pare că nu aș fi depus la timp o strategie de dezvoltare, strategie pe care eu am făcut-o, deși nu mi-a solicitat-o nimeni. Erau alte priorități pe care le așteptam pentru a pune în ordine și în bună funcționare această bancă. Acum, sigur, ne-am întors la punctul zero. Sper ca această situație să se deblocheze și proiectul să supraviețuiască. Consider că trebuie susținut acest proiect, pentru că ne asigură hrana cea de toate zilele, viitorul nostru alimentar.

Vorbeați de o competiție între soiurile românești și soiurile străine. Care sunt avantajele cultivării soiurilor românești?

În ceea ce privește productivitatea, sunt multe soiuri create afară, care sunt superioare pentru că au fost șlefuite bine genetic, folosindu-se tehnologii de vârf de manipulare genetică. Noi am păstrat soiurile vechi, care au avantajele lor: sunt calitativ net superioare, sunt adaptate mai bine climei și condițiilor termohidrice ale solului românesc, sunt mult mai gustoase, mai bogate în nutrienți, în vitamine. De aceea le și numim „izvor de sănătate”. Soiurile românești sunt valoroase, căci Dumnezeu le-a sădit în țara noastră, fiind cultivate de moșii și strămoșii noștri și șlefuite de cercetarea românească. Ele sunt un tezaur și merită păstrate, dar nu răzbesc în cultură, pentru că neavând această bancă de gene, unde să fie conservate, au reușit alții să dețină monopol. Acum, există foarte puțină sămânță românească în cultură, majoritatea venind din import.

Pe de altă parte, România pierde foarte mulți bani cu plata acestor semințe străine, care sunt foarte scumpe. În fiecare primăvară pleacă zeci de milioane de euro din România numai pentru aceste semințe. Atunci când mergi cu mașina prin țară, pe marginea drumului vezi numai câmpuri demonstrative ale firmelor străine, nu și loturi demonstrative cu semințe din România. Aceasta este carența noastră, pentru că n-am reușit să menținem în viață unitățile de cercetare și să păstrăm autenticitatea și valoarea acestor soiuri.