Ctitor neobosit şi erudit mitropolit, cărturar şi un teolog deschis spre curentele de gândire din lumea de astăzi. Toate acestea sunt doar câteva dintre calităţile ce au fost puse în folosul Bisericii şi poporului de regretatul mitropolit Antonie Plămădeală, numit de scriitorul Augustin Doinaş "prinţ al Ortodoxiei". Viaţa sa a fost trăită în bucurii şi suferinţe, în nădejdi şi deziluzii, a fost o viaţă mereu închinată slujirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Despre munca mitropolitului la Sibiu, despre latura sa cărturărească, cât şi despre tezaurul lăsat ne-a vorbit Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, ucenic devotat al mitropolitului Antonie.
Preasfinţia Voastră, astăzi se împlinesc 7 ani de la mutarea la Domnul a celui care a fost ilustrul cărturar, ctitor de vocaţie şi ierarh Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului, Crişanei şi Maramureşului. Încă de la venirea sa la Sibiu a spus: "Să trăim într-o deschidere permanentă spre noutate, spre ceva mai mult şi mai bun decât am făcut noi". Cum s-a făcut simţită prezenţa mitropolitului Antonie în cetatea Sibiului?
Întâi de toate, venirea mitropolitului Antonie Plămădeală la Sibiu a fost un lucru extraordinar. Un lucru pe care Dumnezeu l-a făcut să fie posibil prin voia Sa spre binele ardelenilor. Venea la Sibiu ca mitropolit omul care fusese 10 ani episcop-vicar patriarhal şi conlucrase fructuos cu patriarhul de pioasă amintire Justinian Marina. Doi ani fusese apoi episcop al Buzăului, loc încărcat de istorie şi de cultură la curbura Carpaţilor, unde, deşi păstorise puţin, lăsase o amintire frumoasă.
La Sibiu noul mitropolit aducea o zestre culturală, spirituală, bisericească de certă valoare, zestre pe care o va şi pune în lucrare fructificând-o în chip deosebit. În al doilea rând, venirea lui la Sibiu, de dincolo de munţi, era percepută ca un dar pe care Basarabia îl făcea Transilvaniei mai ales că ambele provincii româneşti au avut aceeaşi soartă vitregită de străini de-a lungul vremurilor.
Deşi la început ardelenii l-au privit cu scepticism, mitropolitul Antonie la scurt timp după înscăunare şi-a etalat pe deplin toată vigoarea sa intelectuală, tot dinamismul său misionar şi pastoral, precum şi toată emulaţia lui ştiinţifică.
Prin toate acestea el i-a cucerit pe sibieni, atât pe intelectuali, cât şi pe oamenii de rând.
Figura luminoasă a mitropolitului Antonie o regăsim astăzi atât în înfăptuirile sale prin ctitorii, dar şi prin cărţile scrise, de multe ori l-am auzit spunând "fără cărţi viaţa mi se pare fără sens". Vorbiţi-ne vă rugăm despre latura sa de ilustru cărturar.
Latura cărturărească a mitropolitului Antonie a fost una de excepţie şi fără îndoială ea l-a impus în ochii tuturor, inclusiv ai intelectualităţii vremii. A fost un om înzestrat cu harul scrisului care curgea din el ca dintr-un izvor. Dovadă sunt cele peste 35 de cărţi scrise şi care se constituie astfel într-o operă mare, bogată şi variată ce se adresează atât posterităţii, cât şi generaţiilor viitoare. Opera sa a îmbrăţişat diferite domenii, cele mai uzitate fiind din latura spiritualităţii ortodoxe, ca şi a istoriografiei româneşti, fie cea ecleziastică, fie cea profană. Această operă vastă a lui ca şi cărturar este cea care l-a aşezat încă din timpul vieţii între ierarhii luminaţi pe care i-a avut Biserica românească şi în acelaşi timp între clericii făuritori de limbă, de cultură şi de spiritualitate ortodoxă.
Se ştie că ori de câte ori se afla de venirea sa la catedrala din Sibiu, pentru a sluji, era aşteptat cu nerăbdare de mulţime de credincioşi pentru ascultarea cuvântului său de învăţătură, de tâlcuire a textelor vechi, sacre. Vorbiţi-ne, vă rugăm, despre cuvintele sale pastorale şi despre predicile rostite, şi mai ales despre ce ecou aveau în sufletele credincioşilor.
Cu adevărat, un alt dar al mitropolitului Antonie a fost acela al elocinţei. A fost un orator deosebit, un abil mânuitor al cuvântului. Vorbea rar, apăsat, cu o inflexiune a vocii specifică omului cărturar. Predica ori de câte ori venea la catedrală, fie că slujea, fie că asista la sfânta slujbă. Tâlcuia Evanghelia pe înţelesul auditorilor, ştiindu-se să se facă plăcut şi ascultat atât de intelectuali, cât şi de credincioşi. Era aşteptată cu nesaţ prezenţa lui în catedrală şi mai ales cuvântul de învăţătură rostit cu multă responsabilitate şi cu aplicarea textului evanghelic la viaţa cotidiană. Înainte de 1989, intelectualitatea sibiană se informa din vreme despre venirea mitropolitului la catedrală sau la alte biserici din oraş pentru a-i asculta predica.
Era un orator abil şi în viaţa extrabisericească, alocuţiunile sale la diverse întâlniri, simpozioane sau colocvii fiind ascultate şi gustate cu plăcere de auditori. În 1986, la împlinirea a 125 de ani de la înfiinţarea ASTREI a vorbit la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu în faţa a peste 1.500 de oameni despre "ASTRA, ctitorii şi ctitoriile ei", încât a captat admiraţia celor din sală care i-au întrerupt discursul de cel puţin 10 ori cu aplauze puternice, spre disperarea politrucilor aflaţi şi ei acolo. Aşadar, a excelat prin oratorie aducând şi prin aceasta cinste şi preţuire Bisericii ardelene şi culturii româneşti.
"Am vrut să las după mine un tezaur de valori, spunea Înalt Preasfinţia Sa. Asta e tot ce rămâne după noi. Valorile vor sta mărturie pentru noi. Am adunat valori, vom trăi. Nu am adunat valori, vom muri!" Care este tezaurul spiritual lăsat de mitropolitul Antonie?
Mitropolitul Antonie ne-a lăsat un tezaur bogat pe care noi, cei de astăzi, trebuie să-l preţuim la justa lui valoare şi mai ales să-l punem în lumină ca să fie far călăuzitor şi pentru generaţiile viitoare. El ne-a lăsat dragostea către Biserica străbună şi faţă de tradiţiile ei, ca şi iubirea faţă de valorile culturale şi morale ale spiritualităţii româneşti.
Tezaurul său preluat de la distinşii săi înaintaşi în scaunul chiriarhal de la Sibiu şi în special de la Sfântul Ierarh Andrei Şaguna - faţă de care avea o veneraţie deosebită - este un imbold de a sluji altarul şi patria, Biserica şi neamul adumbriţi de lucrarea tainică a Harului pe care mitropolitul Antonie l-a trăit şi l-a experiat din belşug.
Acum, la împlinirea a şapte ani de la trecerea lui în Împărăţia luminii, ne rugăm Domnului Hristos să-i facă parte de odihna veşnică în ceata bineplăcuţilor Lui.
(Interviu realizat de Alexandru Chituţă)
