Într-un timp în care ignorarea aproapelui tinde să se impună ca regulă de conviețuire socială, filantropia creștină pare unora doar un slogan. Un „ceva” neimportant al conviețuirii, în spatele căruia se ascund cine știe ce interese meschine, de vreme ce pentru mulți aproapele nu mai există. În acest deșert comportamental și perceptual al existenței, se așază vindecător și pilduitor, prin proiectele sale sociale, Biserica. O demonstrează din plin și proiectul filantropic dezvoltat și coordonat de părintele paroh Daniel Necula din Sătuc, județul Buzău, președintele Asociației Ortodoxe Filantropia Berca.
Preacucernice părinte, ce este asociația pe care o coordonați și ce a generat apariția ei?
Filantropia Berca este o organizație nonguvernamentală, fondată în 2004, cu scopul implicării în proiecte sociale, în special de îngrijire și protecție a copiilor aflați în dificultate și a bătrânilor bolnavi. Ea funcționează într-un parteneriat cu Parohia Sătuc, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Totul facem ca membri ai Bisericii, în interiorul Bisericii, ca proiecte ale Bisericii, în cadrul Arhiepiscopiei noastre. Când am venit preot aici, acum 20 de ani, am hotărât să rămân pentru totdeauna. Îmi doream cu ardoare ca în această parohie de numai 140 de familii să ridic un așezământ social. Zece ani a mocnit în mintea mea proiectul. Pe vremea aceea eram profesor de religie la liceul din Berca și tocmai avusesem o discuție aprinsă cu o profesoară de chimie, foarte indignată și revoltată că Biserica nu face nimic; că nu se implică în rezolvarea unor probleme sociale; că ar avea doar propriile ei preocupări și interese. Am încercat să-i explic că Biserică suntem noi toți. Nu numai preotul sau ierarhul și că, vorbind despre implicare, ar trebui să ne implicăm cu toții. Atunci mi-am propus să inițiez un astfel de proiect social. Am primit și sprijinul domnului Laurențiu Tănase, un fiu al satului, secretar de stat la vremea aceea, am găsit un finanțator și am ridicat căminul pentru copii. Mi-a fost foarte greu la început, pentru că lumea era reticentă, autoritățile locale spunându-mi că este un proiect mort din fașă. Proiectul funcționează foarte bine de aproape 11 ani, în condiții moderne, pentru că avem licențiere clasa A, după noua lege, și pentru centrul de copii, și pentru cele de bătrâni. Suntem primii din județul Buzău care am primit așa ceva!
Concret, ce faceți?
Derulăm mai multe proiecte permanente. Cele mai importante sunt: îngrijirea copiilor în Centrul rezidențial „Sfânta Maria” Sătuc, început în 2004, când am construit clădirea în care funcționează, proprietate a parohiei, și în cadrul căruia ajutăm copiii comunității aflați în dificultate; apoi, reintegrarea familială, proiect realizat parțial. Am avut bucuria să reintegrăm în familiile lor zece copii, pe alții îi avem semiintegrați, în sensul că pe timpul vacanței merg la cineva apropiat din familiile lor, pentru că părinții i-au abandonat. Avem și copii pe care îi creștem de zece ani. Cei mai mari sunt acum în ultima clasă de liceu. Ei s-au dezvoltat aici într-un mediu familial, foarte deschis, apropiat de Biserică, educați în spiritul valorilor spiritual-ortodoxe. Este un proiect foarte reușit. Acești copii, care erau în abandon școlar sau familial, au frecventat școala, iar unii dintre ei au fost reintegrați în comunitate, în familii, urmând ca în curând să facă trecerea către o viață independentă. De aceea, încă din 2007, am gândit momentul și ne preocupăm să le găsim locuri de muncă. În acest scop am înființat un cămin de bătrâni la Berca, apoi altul la Pârscov, în care avem în îngrijire 104 persoane. Pe primii doi tineri i-am implicat deja în activitatea din căminele noastre, angajându-i, urmând ca pe viitor să integrăm și pe alții în muncă. Unul este la școala de bucătari, altul la asistenți medicali. Grija noastră este de a nu-i lăsa la voia întâmplării după vârsta de 18 ani, pentru că sunt ca și copiii noștri. La fel și ceilalți 20 din centrul rezidențial, cu vârste cuprinse între 7 și 19 ani.
Cum reușiți să anihilați anumite tare comportamentale generate de traumele prin care au trecut acești copii?
I-am format într-un regim liber. Nu am vrut nici să-i îndoctrinăm, nici să-i forțăm spre anumite lucruri. I-am lăsat să vină singuri spre Biserică, spre activitățile ei și spre cele administrative. La cantina socială suntem ajutați de copiii noștri. În acest moment, unii dintre ei ajută la pregătirea mesei pentru parastasul pe care îl avem mâine. Fac lucruri extraordinare! Două fete, spre exemplu, una ajutor de bucătar și alta ajutor de infirmieră, la sfârșitul fiecărei săptămâni, merg, prin rotație, la căminele de bătrâni, unde ajută personalul angajat acolo, activitate pentru care sunt remunerate. Vrem să-i învățăm ce înseamnă munca, ce înseamnă banul câștigat cinstit și cum trebuie să-l drămuiască. Pe timpul verii, ele câștigă un salariu minim pe economie. De aceea acești copii au devenit foarte responsabili. În prezent, mai avem patru copii într-o tabără la Bușteni, implicați într-un proiect internațional. De altfel, toți copiii noștri beneficiază de astfel de proiecte. Avem parteneriate cu Colegiul Economic din Buzău, unde eu am fost profesor foarte mulți ani, și cu anumite fundații care implică schimburi internaționale. Avem o fată care se află acum în Polonia într-un alt proiect. În țară, în fiecare vară, copiii beneficiază de cel puțin o tabără de șapte zile și de câteva excursii mai mici în timpul anului școlar.
Vorbiți de o anumită formă de educație...
Adevărat. Este foarte greu să menținem copiii pe o linie normală de plutire. Din păcate, astăzi avem de luptat cu ceea ce numim factori exteriori, precum influența mass-media, a internetului, a facebook-ului și a altora. Copiii din centrul nostru beneficiază de toate aceste lucruri. Dar i-am coordonat din umbră, făcându-i să înțeleagă adevăratele valori ale vieții. Și principala dintre toate este corectitudinea. De aceea am mers pe exemplul personal al celor care lucrăm aici. Pentru copii, noi suntem mama lor, tatăl lor, rudele lor apropiate. Cât timp văd că noi avem un comportament firesc, normal, corect, ne iau ca exemplu. Apoi le-am arătat ce înseamnă credința creștină autentică, fără de care nu apar rezultate. I-am lăsat să aleagă singuri și să înțeleagă ce înseamnă slujba Bisericii, rugăciunea, postul. Le-am prezentat persoane deosebite și i-am implicat în proiecte cu oameni de valoare, lăsându-le libertatea de a-și alege modelele care le plac. Nu negăm că există și mici probleme, mai ales legate de perioada adolescenței. Dar cred că principalul argument este exemplul celor din jur și ceea ce zilnic încercăm să-i învățăm.
De unde provin acești copii și de cine mai sunteți susținuți pentru implementarea proiectelor?
Copiii provin din comunitatea Berca, în care trăiesc în jur de 9.000 de suflete. Nu mai avem nici un alt copil în alte centre de plasament.
Proiectul are în spate foarte mulți oameni, care s-au implicat și material, și prin voluntariat. Iată răspunsul Bisericii, peste ani, la indignarea fostei mele colege! Un răspuns că Biserica face. Dar nu numai prin preot, ci și prin profesorii, pedagogii și voluntarii care se implică. Asociația are 44 de angajați cu contract de muncă: secretar, contabil, asistenți sociali, psiholog, psihiatru, apoi, infirmieri, bucătari, asistenți medicali etc. Suntem, deci, și furnizori de locuri de muncă, și plătitori de impozite la stat! În prezent, în Berca, ca număr de angajați avem înaintea noastră două firme de construcții. De fapt, aceasta este a doua problemă socială pe care am încercat să o rezolvăm. Am dezvoltat aici proiectul pentru bătrâni tocmai pentru că avem în comunitate foarte mulți șomeri, proveniți de la fabrica de sticlă, de la cea de cărămidă, care s-au închis. Aproape 35 de angajați sunt din rândurile lor. Sunt toți oameni foarte bine pregătiți. Ei fac proiectele, ei muncesc! În afară de ei, avem enoriașii parohiei, care se implică și ei cum pot. La rândul lor, copiii din centru îi ajută pe enoriași prin activitatea prestată la casa de prăznuire din curtea bisericii. Mâncarea pentru parastase este făcută de bucătarii noștri. Enoriașii plătesc aceste servicii și astfel ne și autofinanțăm. Noi plătim doar salarii. Întregul proiect ajunge undeva la 1.200.000.000 lei pe lună, bani vechi. În prima perioadă am fost sponsorizați de prieteni din București, din Buzău, care aveau forță financiară și cărora le-a plăcut ideea. Ei sunt oamenii din spatele „Filantropiei”. Astăzi, din cauza problemelor economice, financiare, au rămas foarte puțini sponsori și a trebuit să găsim alte resurse. De aceea, am accesat fondurile legale de la stat, subvențiile pentru bătrâni, fondurile cu care Primăria ne finanțează (cam 30 la sută din activitatea centrului de copii), fonduri de la Consiliul județean, și alte surse care acoperă cam 30-40 la sută din necesar. La bătrâni, dispunem și de contribuția beneficiarilor, care vin cu o parte din pensie, în jur de 60 la sută din bugetul necesar, ceea ce ne ajută foarte mult. Noi nu avem niciodată locuri libere în aceste cămine. Următoarea idee a fost de a ne crea și surse generatoare de profit din activități economice directe. Pentru asta am înființat bucătăria de catering de la casa de prăznuire, pentru care am obținut toate autorizațiile și unde am angajat personal calificat, cum cere legea. Oferim meniuri la prețuri foarte mici, iar fetele mai mari din centru au fost instruite și servesc la masă. Aceste servicii plătite intră în veniturile noastre directe, prin care derulăm proiectele fără să cerem bani. Cu fondurile obținute inițiem altele, cum sunt cele de ajutorare a unor persoane sărace sau bolnave din comunitate. Spre exemplu, anul trecut am cumpărat o proteză de 10.000 de euro pentru un copil. Derulăm din aceleași fonduri și proiecte în domeniul sportului, al mișcării, acordăm burse sociale de 200 de lei lunar pentru șase studenți și elevi cu rezultate foarte bune la învățătură, care erau în pragul abandonului școlar din cauza lipsurilor, și multe alte proiecte mai mici. Acum ne facem bugetul fără nici un fel de probleme.
Ce sentimente vă încearcă acum, când puteți cântări rezultatele?
Multe. Dar, în primul rând, unul de mare recunoștință și mulțumire lui Dumnezeu. Eu am simțit minunea Lui de foarte multe ori. Și sunt convins că tot ceea ce am realizat a fost doar pentru că mi-am dorit din suflet și pentru că Dumnezeu a vrut. În momente foarte grele am simțit efectiv cum, prin oameni, vine Dumnezeu și ne ajută. Așa cum lucrează El în lume. Apoi, am o mulțumire sufletească pentru că tot ce am reușit s-a făcut cu oamenii pe care îi am aici, în preajmă. Ei fac mai multe decât mine. Sunt fericit că au înțeles mesajul meu, că l-au pus în practică și că astfel am reușit să ajutăm niște oameni. Totodată, am sentimentul că putem face mai multe. Și ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne dea sănătate, înțelepciune și putere să dezvoltăm și alte proiecte pe care le gândim.
