Viaţa românilor plecaţi dincolo de ocean nu a fost ruptă nici o clipă de Biserică. Pretutindeni unde au ajuns pe continentul american, aceştia au purtat în sufletul lor dorul de Dumnezeu şi de casă. Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi este cea care a reuşit să adune pe ortodocşii români, şi nu numai, într-o comunitate puternică şi distinctă în mozaicul societăţii americane. Despre Biserica Ortodoxă din Statele Unite, despre problemele, dar şi despre reuşitele din ultima perioadă, ne-a vorbit Înalt Preasfinţitul Nicolae Condrea, Arhiepiscopul românilor din cele două Americi.
Cum aţi receptat America, din punct de vedere religios, atunci când aţi ajuns acolo, ca episcop?
America este un întreg continent, cu o viaţă complexă şi complicată, o viaţă în care omul este ispitit de multe posibilităţi materiale, dar care nu sunt suficiente împlinirii omului. Am găsit America cu o sete de spiritual, sete care nu putea fi astâmpărată de numeroasele culte neo-protestante şi de celelalte denominaţiuni creştine. Doar Biserica Ortodoxă poate oferi o deschidere duhovnicească şi o adevărată viaţă spirituală. De aceea, în multe din bisericile noastre, avem printre credincioşi atât noi imigranţi, cât şi americani.
„Cum transmitem Evanghelia într-o lume a tehnicii, a vitezei“
În ce stare aţi găsit Episcopia Ortodoxă Română, când aţi sosit în America?
Episcopia noastră era destul de bine aşezată la nivelul parohiilor. Existau atât parohii vechi, cât şi unele înfiinţate de curând. Am găsit proiecte la nivelul parohiilor pentru construirea de noi biserici. Nu exista însă un centru eparhial şi aceasta a fost prima mea grijă, să încerc organizarea Arhiepiscopiei şi la nivel de Centru Eparhial. De aceea, am căutat să punem alături două necesităţi: una, în aceea a românilor ortodocşi în Chicago care îşi doreau o comunitate şi, mai ales, o catedrală, o biserică unde să poată sluji episcopul lor şi a doua, aceea de a avea acest centru eparhial. În decembrie 2003, am cumpărat clădirea unde astăzi funcţionează Centrul, având următoarele departamente: administrativ, secretariat, editură, arhivă. Sunt bucuros să vă anunţ că, după congresul ţinut de eparhia noastră săptămâna trecută, am sfinţit Catedrala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Chicago.
Cum ţineţi aproape de Biserică românii ortodocşi pe care îi păstoriţi? Care sunt activităţile pe care le organizaţi împreună cu ei?
Activităţile sunt, mai ales, cele organizate pe plan local, la parohii. În afară de slujba obişnuită de duminică, preoţii se străduiesc să facă Sfânta Liturghie şi în cursul săptămânii, Vecernie - seara şi Sfântul Maslu - săptămânal şi să oferim, cu aceste prilejuri, cuvânt de învăţătură şi momente speciale pentru catehism, pentru educaţia tinerilor şi a copiilor. În aproape toate parohiile există şcoli de duminică pentru copii; în unele sunt şcoli de sâmbătă pentru limba română. Există o dorinţă accentuată de a gândi planuri pentru catehizarea tinerilor. Marea noastră problemă este cum ne adresăm tinerilor care trăiesc într-o lume a tehnicii, a vitezei, cum reuşim să le transmitem cuvântul Evangheliei, credinţa pe care am primit-o de la părinţii noştri, pentru ca Biserica pe care o zidim noi, astăzi, să fie şi Biserica lor de mâine.
Congres istoric
Anul acesta, între 4 şi 6 iulie, au avut loc congresele celor două eparhii ortodoxe româneşti, unde s-a hotărât unificarea. Care sunt perspectivele acestei unificări?
Am avut un congres istoric din două puncte de vedere: l-am aniversat pe primul episcop român din SUA, Policarp Moruşca. Anul acesta s-au împlinit 125 de ani de la naşterea lui şi 50 de ani de la trecerea la Domnul. Cu această ocazie, am avut o prezentare specială cu lucrările vrednicului episcop, cu amintiri evocate de Radu Şerban, nepotul din partea fratelui episcopului, Matei Moruşca, care a fost şi el preot. Al doilea moment a fost acesta al discutării proiectului de unire, al pregătirii unui document elaborat de Comisia de dialog, formată din cinci preoţi ai fiecărei eparhii. Acest document precizează, în linii mari, cum va arăta viitoarea mitropolie pentru românii de pe continentul american şi care ar fi relaţiile acestei mitropolii cu Biserica-Mamă, cu Patriarhia Ortodoxă Română. Documentul adoptat de cele două congrese este unul istoric, dar mai avem paşi de făcut: elaborarea noului statut al mitropoliei şi pregătirea unui congres comun, pentru a alege mitropolitul noii structuri bisericeşti unificate. Primul pas, cel mai important, a fost deja făcut şi împlinirea acestuia se va realiza în următoarele luni, când va trebui să conturăm eficient şi concret modul în care va fiinţa noua Mitropolie Ortodoxă Română din America.
Cum s-a ajuns la această mişcare de unificare?
După 1990, a existat dorinţa ambelor episcopii de a relua dialogul. Preoţii noştri n-au putut mulţi ani să slujească împreună, vorbesc de perioada de dinainte de Revoluţie. Primul pas a fost restaurarea comuniunii, a posibilităţii de a sluji împreună la acelaşi sfânt altar. În 1992 s-a constituit Comisia de dialog, care avea misiunea să exploreze posibilităţile de unire. Din păcate, până în ultimele luni, Comisia nu a lucrat foarte eficient, în sensul că nu a existat o dorinţă conturată din partea unor membrii ai celor două eparhii. Dorinţa Arhiepiscopiei noastre a fost una permanentă, dar ne-am lovit de împotrivirile unor preoţi şi credincioşi din cealaltă eparhie, însă lucrurile s-au schimbat semnificativ în ultimele luni.
După vizita episcopului Nataniel şi a preoţilor din Episcopia Vatra Românească şi întâlnirea cu Părintele Patriarh Daniel, s-a văzut deschiderea Bisericii-Mame, ideile foarte generoase oferite. Ceea ce părea imposibil la început, dobândirea unei anumite autonomii a viitoarei mitropolii a început să se concretizeze. De atunci şi până acum s-a lucrat la acest document, iar congresele au putut să discute concret cum va arăta viitoarea mitropolie.
„Dorim să prezentăm modelul mitropoliei noastre episcopilor ortodocşi de pe continentul american“
Va fi diaspora românească mai puternică decât înainte de unificare?
Noi am încetat să mai folosim termenul de diasporă. Acest cuvânt înseamnă „împrăştiere“. Avem în eparhie imigranţi, dar şi oameni care s-au născut acolo, ca şi părinţii şi bunicii lor. Ei nu se pot gândi la America decât ca la ţara lor. Dacă vorbim de comunitatea ortodoxă românească din America, cu siguranţă ea va fi mai bine organizată de acum înainte. Ideea noastră este de a constitui această mitropolie pe întreg teritoriul nord-american, pe ambele coaste ale SUA, în Canada, unde vom înfiinţa episcopii.
Care sunt, actualmente, relaţiile între Bisericile Ortodoxe Rusă, Greacă şi Română din America?
Avem, în SUA, o Conferinţă a Episcopilor Ortodocşi Canonici, reprezentată de capii celor nouă jurisdicţii ortodoxe.
Acolo sunt prezenţi arhiepiscopul ortodox grec, care este preşedintele acestei conferinţe, Înalt Preasfinţitul Demetrios, apoi ceilalţi mitropoliţi ai Bisericilor Antiohiene, Carpato-Ruse, Ucrainene, Bulgare, Albaneze şi ai Bisericii Ortodoxe Autocefale din America (OCA), ai fostei Mitropolii Ruse, care a primit autocefalia în 1970, şi, bineînţeles, Române. Există o colaborare la nivel organizatoric. Această conferinţă a luat naştere în anul 1961, pentru împreuna-lucrare a ortodocşilor spre unire. Până la a reuşi acest deziderat, se doreşte o prezenţă cât mai închegată a ortodocşilor care să susţină misiunea Bisericii pe toate planurile. Această conferinţă nu este, deocamdată, o structură canonică, adică episcopii de acolo nu constituie încă un sinod, ci o organizaţie care are la bază frăţietatea episcopilor ortodocşi de pe continentul american. Noi, românii, ne dorim să prezentăm modelul mitropoliei noastre, care, având autonomie, păstreză şi relaţiile cu Biserica-Mamă, având suficientă flexibilitate în aceste raporturi.
Care este structura Episcopiei pe care o conduceţi?
Episcopia noastră are 55 de parohii în SUA şi Canada şi o parohie în America de Sud, Venezuela, Caracas. Avem, de asemenea, trei mănăstiri, dintre care două, în SUA: Aşezământul „Sfântul Dimitrie din Basarabi“, situat lângă New York, Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“, aflată în apropierea New York-ului, şi Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“, de lângă Montreal, Canada. Există o a patra iniţiativă a fondării unei mănăstiri în Toronto.
▲
„Nouă, românilor, ne-a lipsit gândirea-împreună“
Enumeraţi câteva dintre personalităţile mai importante din istoria mai veche sau mai recentă a Bisericii Ortodoxe Americane.
Dacă ne gândim la personalităţile româneşti, pot spune că, datorită regimului comunist din România, mulţi preoţi şi credincioşi, oameni de valoare, recunoscuţi pentru meritele lor, s-au refugiat în SUA sau în Canada. Ar trebui să începem cu principesa Ileana (Maica Alexandra), fondatoarea unei mănăstiri de maici în Pennsylvania. Trebuie pomenit predecesorul meu, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Victorin Ursache, episcop şi apoi arhiepiscop în America, timp de 35 de ani, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Bartolomeu Anania, care a făcut misiune în America timp de 11 ani. Putem aminti pe părintele Vasile Vasilache, care a trecut la Domnul în anul 2003, mare teolog şi predicator. El a fost stareţ al Mănastirii Antim din Bucureşti şi, din 1969, s-a aflat în SUA, unde a făcut o misiune foarte frumoasă printre românii din New York, fondând o nouă parohie, pe care a condus-o timp de 18 ani. După o viaţă întreagă închinată slujirii lui Dumnezeu, a trecut la Domnul la vârsta de 94 de ani. Mai putem aminti pe părintele Roman Braga, un mare duhovnic, care, cu harul lui Dumnezeu, este în viaţă şi reprezintă o voce puternică a Ortodoxiei româneşti în America. De asemenea, părintele Felix Dubneac, mare pictor şi teolog care are peste 90 de ani. Există, de asemenea, mulţi profesori de teologie care predau în universităţile americane, profesorul Lucian Turcescu, care predă în Montreal, apoi profesorul Bogdan Bucur, şi părintele Eugen Pentiuc, profesor la Holy Cross.
Avem, aşadar, o prezenţă românească destul de bine conturată. Ceea ce ne-a lipsit nouă, românilor, este tocmai această unitate, această gândire-împreună, pentru a fi mai eficienţi şi mai reprezentativi. Ortodoxia este foarte diversificată pe continentul american ca număr şi organizare, ca înţelegere a misiunii.
