Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu „Biblioteca Naţională a României este rezerva intangibilă a patrimoniului cultural scris“

„Biblioteca Naţională a României este rezerva intangibilă a patrimoniului cultural scris“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Interviu
Un articol de: Nicolae Dima - 18 Iun, 2009

După Unirea din 1859, Biblioteca Colegiului „Sfântul Sava“ a obţinut statutul de bibliotecă naţională, primind alternativ denumirea de Biblioteca Naţională şi Biblioteca Centrală. În anul 1864 apare legea „Reglementări publice“, când primeşte titulatura de Biblioteca Centrală a Statului. Biblioteca avea să dăinuie până în anul 1901, când a fost desfiinţată şi colecţiile ei au fost transferate Bibliotecii Academiei Române. În anul 1955 a fost înfiinţată Biblioteca Centrală de Stat, cu atribuţiile specifice unei biblioteci naţionale. Imediat după decembrie 1989, Biblioteca Centrală de Stat a devenit Biblioteca Naţională a României. Această instituţie de cultură administrează patrimoniul cultural naţional de publicaţii: cărţi, periodice, manuscrise, carte veche, incunabule, hărţi, fotografii, materiale audio-vizuale şi documente electronice. Un interviu cu directorul general al Bibliotecii Naţionale a României, conf. dr. Elena Târziman.

Doamnă director Elena Târziman, locul în care lucraţi este un depozit de înţelepciune…

Da, este un tezaur al culturii scrise a poporului român, este o străduinţă a lucrătorilor de acolo de a păstra, de a tezauriza şi de a valorifica ce s-a scris de-a lungul timpului pe teritoriul românesc. Avem conştiinţa că suntem responsabili pentru ceea ce înseamnă patrimoniul cultural scris al României şi încercăm să ne îndeplinim menirea. Această instituţie are, în principal, un rol patrimonial, iar în sistemul bibliotecilor din România are un rol metodologic. Mai are şi rolul de a reglementa sub aspectul legislaţiei de specialitate normele, indicatorii, standardele în care lucrăm şi deserveşte foarte mulţi utilizatori de diverse tipuri. Cel mai cunoscut utilizator căruia îi suntem profund îndatoraţi este societatea, ca întreg. Înainte de apariţia unui titlu pe piaţă, editurile notificate la Biblioteca Naţională solicită pentru acel titlu ISBN-ul şi descrierea înainte de publicare, faimosul CIP pentru cartea pe care doresc să o publice. Prin acest birou, noi avem ca principal utilizator editurile, sau cei care doresc să tipărească o lucrare în România. Alţi utilizatori sunt bibliotecile din România care doresc să se informeze asupra pieţei editoriale româneşti pentru a face o selecţie în funcţie de necesităţile de achiziţie. Alţi utilizatori sunt instituţiile din media care se informează la noi asupra evoluţiei unui fenomen, asupra presei dintr-o anumită perioadă şi, bineînţeles, utilizatorii persoane fizice.

Unul dintre rolurile dumneavoastră este capitalizarea tuturor documentelor tipărite în România?

Exact. Şi pentru a-şi îndeplini această menire Biblioteca Naţională, am avut nevoie de nişte mecanisme, de nişte pârghii legislative în primul rând, apoi normative metodologice, până la proceduri de lucru. Legea privind Depozitul legal stipulează că, din tot ce se publică în România, trebuie ca şapte exemplare să fie depuse la Biblioteca Naţională a Românei de către edituri, persoane fizice ori juridice sau instituţii care au editat o lucrare.

Spaţiul de depozitare este problema noastră

La cât de mult se publică acum în România, trebuie să aveţi nişte depozite de carte impresionante…

Avem, dar spaţiul de depozitare este problema noastră. Din cele 7 exemplare care se depun nu toate rămân la noi. Principiul este ca 4 exemplare să se distribuie în ţară, la depozitele legale complementare din Moldova, la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, Cluj pentru zona Transilvania, Timişoara pentru zona Banatului şi la Biblioteca Academiei pentru zona Muntenia. Noi avem depozitul legal central cu aşa-numitul exemplar intangibil pe care îl păstrăm ca exemplar martor pentru generaţiile următoare. Cum sunt rezervele strategice ale unei ţări, în acelaşi mod, Biblioteca Naţională a României constituie rezerva intangibilă a patrimoniului cultural scris. Al şaselea exemplar intră în prelucrare şi în circulaţie şi al şaptelea este cel pe care îl trimitem cu precădere la schimb în străinătate. Dacă este o carte de medicină o trimitem la partenerii de schimb din acest domeniu. Un partener predilect pentru noi este Biblioteca Naţională a Republicii Moldova.

Surprinzător, mă aşteptam la Biblioteca Congresului Statelor Unite!

Şi ei sunt un partener, dar ei cumpără foarte mult din orice piaţă editorială, chiar dacă este scris în limba română. Dacă intraţi pe site-ul lor şi căutaţi în catalog orice nume, veţi avea surprinderea să vedeţi că există. Aici este vorba de o politică, este cea mai mare bibliotecă pe care o avem în lume şi cea mai bine finanţată.

Am primit o carte cu greşeli gramaticale grave, era înregistată la Biblioteca Naţională, dar totuşi este o carte aproape ilizibilă. Ce se întâmplă cu ea?

Ea a fost notificată ca aparţinând producţiei editoriale tipografice româneşti şi intră în patrimoniul nostru, dar înregistrată ca o lucrare imperfectă. Noi, ca Bibliotecă Naţională, nu avem dreptul şi nici posibilitatea de a interveni în conţinutul cărţii. În schimb, ţine de bunul simţ şi de moralitatea celui care o publică. Dacă ai ales să te faci de râs publicând o lucrare de un anumit nivel este opţiunea ta.

A tipări o carte înseamnă să iei în public o atitudine culturală şi nu oricine poate avea un cuvânt de spus în domeniul cultural, educaţional. Dacă rămâne pe piaţă absolut orice, nu este bine…

Atunci când eşti depozit legal nu ai dreptul să faci o selecţie, depozit legal înseamnă cât de mult se tipăreşte într-o ţară. Noi ajungem undeva la 90% şi suntem dintre ţările europene care colectăm destul de mult la depozitul legal, dar selecţia în domeniul cultural nu se face imediat, ci este dată de timp, de reacţia breslei, este dată de public, este dată de cu totul alte criterii. A publica o carte cu greşeli ţine şi de conştiinţa celui care doreşte publicarea. Uneori, prima ta carte poate fi şi ultima ta carte. Biblioteca este o verigă intermediară între autor şi cititor, alături de librării şi edituri. Dacă am avea un asemenea tip de reacţie, ar fi perceput ca cenzură. Bibliotecile sunt foarte riguroase cu ceea ce cumpără. Când selectezi din bugetul propriu de achiziţii, cum facem noi, în special pentru străinătate, la serviciul de schimb, atunci selectezi ce consideri cu adevărat reprezentativ pentru cultura românească.

Cam câte cărţi ajung la dumneavoastră zilnic?

Nu vă pot da o cifră, dar vă ofer o imagine: târgurile de carte pe care le vedem ocupă spaţii imense. Dacă fiecare titlu de acolo îl înmulţim cu 7, atât intră anual în Biblioteca Naţională a României.

Se tipăreşte mult în România. De când a început să funcţioneze depozitul legal, de prin anii 1964, 1965, noi am adunat în jur de trei milioane de documente de carte în depozitul legal intangibil.

Bibliotecarii fac pasul spre a fi enciclopedişti

Putem vorbi de o bibliotecă foarte serioasă la cifra aceasta!

Dacă ne raportăm la Europa geografică de la Urali până la ocean, şi nu la Uniunea Europeană, avem 47 de biblioteci naţionale. Există o Asociaţie a Bibliotecilor Naţionale, chiar foarte puternică la nivel european. România se situează, sub aspectul colecţiilor deţinute, al dimensiunii, al patrimoniului, pe locul 10, 11. Avem în faţa noastră Franţa, Marea Britanie, Spania, dar sunt şi ţări dezvoltate economic mai sărace sub aspectul patrimoniului deţinut. Este cazul ţărilor nordice: Finlanda şi Islanda.

Pe internet au fost descoperiţi autori de jurnale pe blog care au fost transformaţi de editori în notorii romancieri sau dramaturgi?

Da, este adevărat. Observăm că şi cartea tipărită este mai subţire, nu se mai scriu romane fluviu, frazele sunt mai scurte, este un alt comportament al autorului, un alt comportament al utilizatorului. Ne-am pus şi noi întrebarea, ce se întâmplă cu cititorii noştri, mai sunt ei cititorii de altă dată? Răspunsul ar fi că se citeşte foarte mult. Cel mai utilizat serviciu al Bibliotecii Naţionale este Sala Cataloage, unde avem acces liber la calculatoare, pentru că accesul la internet este permis o oră şi sunt cititori care s-au format şi aşteaptă să consulte baze de date şi serviciul de referinţă, care te ajută să realizezi o bibliografie pe o temă anume.

Viitorul este spaţiul fără cărţi, cu documente în format digital, sală de calculatoare ce va permite accesul la cărţi în format digital…

Practic, noi acum ne ducem spre utilizator şi nu îl aşteptăm ca el să vină la bibliotecă, să solicite un document, ci îi oferim informaţia. Cei care sunt la Sala Cataloagelor, la Serviciul Îndrumare spuneau că în ultimul timp vin utilizatori care nu îi mai întreabă despre un autor, ci despre o temă anume, foarte punctuală, şi unde pot găsi lucrările. Bibliotecarii fac pasul spre a fi enciclopedişti. Trebuie să cauţi informaţii cât mai diversificate, iar publicul este din ce în ce mai exigent. Acum sunt căutate lucrările referenţiale de tipul enciclopediilor, dicţio-narelor. Poate este şi presiunea timpului, dar este şi presiunea internetului. Cartea electronică nu se citeşte integral, dar pentru o informaţie punctuală se ajunge în faţa calculatorului.

Biblioteca Naţională este o uzină cu 303 angajaţi

Ce simţiţi atunci când vizitaţi depozitul şi sunteţi înconjurată de milioane de cărţi cu foarte multă informaţie scrisă?

Pentru cele nouă milioane şi jumătate de documente avem depozite în Bucureşti, Sibiu, Alba-Iulia şi Craiova. Senzaţia pe care o simţi când treci printre cărţile din Biblioteca Naţională este că ai o contribuţie mică şi o mare responsabilitate pentru ce înseamnă spiritualitatea scrisă a poporului respectiv. Paradoxal, cei care citesc cel mai puţin sunt bibliotecarii. Biblioteca Naţională este o uzină cu 303 angajaţi şi numai la serviciul de servire-primire avem 16 persoane, pentru că cererea e mare. Apoi, avem un întreg circuit, cum ar fi într-o uzină: achiziţii, prelucrare, până la bibliografie, avem editură, tipografie şi compartiment de valorificare, expoziţie. Noi îi considerăm privilegiaţi din acest punct de vedere pe bibliotecarii de la colecţii speciale, care vin în contact cu lucruri deosebite, elemente de arhivă sau hărţi, sunt în contact cu elemente de artă din cultura poporului român. Sunt mai privilegiaţi, dar au şi o răspundere imensă. Este locul unde se formează cercetătorii din domeniul nostru. Biblioteca Naţională are două locaţii ce adăpostesc colecţii speciale: sediul Aşezămintele Brătianu, situat în Piaţa Amzei din Capitală, şi celebra filială Batthyaneum, din Alba-Iulia. La colecţiile speciale din Bucureşti am împărţit documentele pe tipologie şi pe cabinete. Avem cabinet de carte românească sau bibliofilie veche, carte străină veche, incunabule, manuscrise, avem alte lucrări unicat, o impresionantă colecţie de stampe, avem aproape 4.000 de hărţi şi aş semnala harta Tabula Pentuagenaria, care arată itinerarul Imperiului Roman, în secolele IV-V, în care se regăsesc drumurile şi spaţiul dacic. Noi deţinem copia unică, iar originalul este în Biblioteca Naţională a Austriei. Ea datează din secolele IV-V şi a fost remodelată, redesenată în secolele XIV-XV. Avem 44.000 de documente şi publicaţii muzicale ce cuprind muzică religioasă, bizantină, turcească.

Există oameni bogaţi în lume care finanţează realizarea de biblioteci digitale. Cum priviţi evoluţia internetului ca bază de date, dar şi ca mijoc de transfer cu viteză uluitoare şi evoluţia bibliotecilor digitale? Este o ameninţare la adresa bibliotecii clasice?

Pentru noi, internetul este un partener, este un sprijin. Ca exemplu, avem participarea noastră într-un proiect european, Manuscriptorum, de carte veche europeană şi documente istorice. Avem cărţile istorice sau religioase din secolul al XVI-lea, care s-au reunit alături de alte cărţi din aceleaşi perioade într-o mare bază de date europeană şi au ajuns să fie citite de cercetători din toată lumea, care nu ştiau de multe documente tipărite, de exemplu, la Mănăstirea Dealu la Târgovişte, dar le-au găsit pe internet la o rezoluţie bună şi au reuşit să definitiveze nişte studii. Rolul bibliotecarului este de a aduce în lumină un document. L-am sărbătorit pe Macarie şi cel mai frumos cadou pe care l-am primit de la Biblioteca Naţională a Serbiei au fost incunabulele lui Macarie tipărite la Cetinje; ne-au fost transmise în format digital. Un alt avantaj al digitizării este posibilitatea şi dorinţa noastră de a repatria în format digital multe din documentele pe care le avem în străinătate, la Biblioteca Naţională a Austriei, la Sankt Petersburg şi din Ungaria. (Interviu realizat de arhidiacon Nicolae DIMA, difuzat în cadrul emisiunii „Biserica Azi“ - TRINITAS TV)