„Binecuvântarea lui Dumnezeu pentru întemeierea unei familii se dobândeşte numai prin Taina Cununiei“

Nunta este una dintre cele mai importante taine pe care le primeşte omul în această viaţă, prin care mirenii pun început bun şi binecuvântat vieţii de familie. Slujba Sfintei Taine a Cununiei este precedată de slujba logodnei, prin care mirii făgăduiesc unul altuia că se vor cununa. Logodna nu este doar un simplu angajament al celor doi, ci şi un prag înaintea primirii Tainei Sfintei Cununii.

„O rupere a logodnei înseamnă, în fond, nu numai o desconsiderare a cuvântului pe care cei doi miri şi l-au dat unul altuia, ci şi o respingere a făgăduinţei pe care Dumnezeu o face celor doi, după ce aceştia L-au chemat ca martor sau chezaş.“

În interviul ce urmează, părintele Silviu Tudose, asistent la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, ne vorbeşte despre semnificaţiile rânduielii, despre condiţiile, locul şi timpul săvârşirii slujbei logodnei şi a Tainei Cununiei.

Ce e logodna şi care sunt semnificaţiile acestei rânduieli?

Trebuie să spunem de la început că, cel puţin până în secolul al IX-lea, Biserica creştină nu a cunoscut o rânduială aparte pentru Cununie sau nuntă, separată de dumnezeiasca Liturghie. Mai exact, după încheierea cununiei „civile“, în faţa autorităţilor statale, cei doi miri primeau Sfânta Împărtăşanie la proxima Liturghie, care devenea, astfel, o „pecete“ a căsătoriei. Se înţelege că, în cadrul Liturghiei respective, se rosteau ectenii şi rugăciuni speciale pentru cei doi şi chiar o rânduială a „încununării“. Mirii primeau Sfânta Împărtăşanie numai în cazul în care erau vrednici de acest lucru, în caz contrar, gustând dintr-un vin binecuvântat, aflat într-un „pahar de obşte“.

Credincioşia, tema principală a logodnei

După secolul al IX-lea, îndeosebi din timpul împăratului bizantin Leon al VI-lea, Biserica a primit şi responsabilitatea socială de a conferi un statut legal căsătoriilor. Consecinţa acestui lucru a fost apariţia unor rânduieli liturgice separate de Sfânta Liturghie: logodna şi Cununia. Slujba logodnei este o ierurgie, nu o Sfântă Taină, aşa cum este Cununia. La origine, a fost o ceremonie civilă, un fel de angajament al celor doi miri pentru încheierea căsătoriei, bazat pe credincioşia reciprocă. Din momentul în care Biserica şi-a asumat responsabilitatea despre care vorbeam, s-a conferit acestei ceremonii un cadru liturgic, aşa cum îl avem până astăzi. Întreaga alcătuire a acestei ierurgii arată înţelegerea nouă, teologică, pe care Biserica a oferit-o unui act pur lumesc, de făgăduinţă sau arvună a căsătoriei. Tema principală a slujbei logodnei rămâne credincioşia, concretizată în schimbul de inele sau verighete între cei doi miri. Martor al acestei credincioşii mărturisite este chemat a fi Dumnezeu Însuşi, Care făgăduieşte binecuvântarea şi sprijinul Său, prin rugăciunile care se rostesc. O rupere a logodnei înseamnă, în fond, nu numai o desconsiderare a cuvântului pe care cei doi miri şi l-au dat unul altuia, ci şi o respingere a făgăduinţei pe care Dumnezeu o face celor doi, după ce aceştia L-au chemat ca martor sau chezaş. De aceea, slujba logodnei nu trebuie privită ca un simplu angajament, ci un ultim prag dinaintea împlinirii iubirii celor doi prin binecuvântarea pe care Sfânta Taină a Cununiei o aduce în viaţa lor.

Care este rostul inelelor de logodnă?

Întrebuinţarea inelelor sau a verighetelor la întemeierea unei căsătorii nu este un obicei pur creştin, fiind anterior epocii creştine. Aşa cum am spus deja, prezenţa inelelor este interpretată, de obicei, ca un semn al credincioşiei pe care şi-o promit cei doi miri. Dacă analizăm rugăciunile logodnei, vom observa însă că inelul este înţeles ca semn al făgăduinţei pe care Dumnezeu o face oamenilor, exemplele biblice menţionate aici (Iosif, proorocul Daniel, Tamara sau fiul risipitor) neavând o legătură cu căsătoria. De aceea, o dată în plus, înţelegem că dragostea celor doi se poate împlini numai avându-L pe Dumnezeu drept chezaş.

Se poate săvârşi logodna separat de Sfânta Taină a Cununiei. În ce condiţii?

În zilele noastre, rânduiala logodnei se săvârşeşte chiar înaintea Cununiei. Cele două slujbe sunt percepute de majoritatea oamenilor ca un tot unitar. Este recomandat ca lucrurile să se întâmple aşa, chiar dacă, formal, slujba logodnei poate fi săvârşită separat de cea a Cununiei.

Sunt, din păcate, unii tineri care solicită preotului săvârşirea slujbei logodnei separat de cea a Cununiei, crezând că, după aceea, se pot comporta ca doi oameni căsătoriţi, îndeosebi în ceea ce priveşte relaţia trupească. Este o înşelare, deoarece ştim cu toţii că binecuvântarea lui Dumnezeu pentru întemeierea unei familii se dobândeşte numai prin primirea Sfintei Taine a Cununiei.

M-aţi întrebat în ce condiţii se pot săvârşi separat cele două slujbe. Personal, cred că trebuie evitate condiţiile care să conducă la acest lucru, chiar dacă cei doi tineri au o viaţă creştină autentică, se spovedesc şi se împărtăşesc frecvent, păstrând legătura cu duhovnicul lor.

„Obiceiul de a săvârşi Taina Cununiei în afara bisericii - neconform cu Tradiţia ortodoxă“

În privinţa Sfintei Taine a Cununiei, unde şi când se cuvine să se săvârşească?

Răspunsul este foarte simplu: în sfânta biserică, imediat după logodnă. Aceasta este o rânduială statornicită în Biserică încă din cele mai vechi timpuri. Întâlnim chiar prescripţii referitoare la acest lucru în scrierile tâlcuitorilor cultului nostru. Sf. Simeon al Tesalonicului, bunăoară, în sec. al XIV-lea, recomanda ca logodna să fie săvârşită în pronaos, iar Taina Cununiei în naos, după ce mirii au fost aduşi de naşi înaintea sfântului altar „ca înaintea lui Dumnezeu“. Acest obicei al ducerii mirilor în faţa sfintelor uşi a rămas până astăzi, din câte ştiu, în Biserica Greacă şi Rusă, unde, înainte de începerea Cununiei propriu-zise, mirii primesc acolo o binecuvântare de la preot.

Obiceiul de a săvârşi Taina Cununiei în afara bisericii nu este conform cu Tradiţia ortodoxă. Dacă nu este motivat de o neputinţă a primitorilor Tainei, nu este altceva decât o lipsă de respect faţă de rânduiala bisericească şi o dovadă de neascultare. Din păcate, unii credincioşi solicită acest lucru, influenţaţi de alte tradiţii, străine Ortodoxiei. Preoţii nu trebuie să cedeze în faţa unor astfel de rugăminţi, ci să se străduiască să explice mirilor că binecuvântarea lui Dumnezeu este normal să fie primită în casa Lui, Biserica, într-un cadru cu adevărat liturgic.

În privinţa timpului când poate fi săvârşită Sfânta Taină a Cununiei, se cunosc prescripţiile Bisericii, consemnate şi în calendarele bisericeşti: nu în zilele şi perioadele de post, în perioadele de doliu din viaţa unei familii, în ajunul şi în ziua praznicelor împărăteşti sau imediat după praznicele Naşterii şi Învierii Domnului, pentru a nu înlocui bucuria prăznuirii cu una lumească. Ar fi de menţionat că nu este recomandată săvârşirea Sfintei Taine a Cununiei sâmbăta, chiar dacă se întâmplă aşa de cele mai multe ori, pentru ca mirii şi cei care participă la bucuria evenimentului să poată fi prezenţi a doua zi la dumnezeiasca Liturghie.

Pogorământul nunţii a doua

Dacă există cazuri excepţionale, Biserica îngăduie a doua şi a treia nuntă?

Cazurile excepţionale sunt legate de realitatea lumii în care trăim. Din păcate, există situaţii în care unii creştini solicită săvârşirea Sfintei Taine a Cununiei pentru a doua sau chiar a treia oară. De aceea a şi apărut rânduiala celei de-a doua Cununii, pe care o primesc numai doi creştini care au mai fost, fiecare, cununaţi înainte. În cazul în care unul dintre ei nu a mai fost cununat, se săvârşeşte rânduiala Tainei Cununiei neschimbată. Existenţa celei de-a doua nunţi este motivată de înţelegerea pe care Biserica o are faţă de neputinţele omeneşti, aşa cum recomandă şi Sf. Apostol Pavel în prima sa Epistolă către Corinteni. Este o a doua şansă oferită celor doi, care au eşuat prima dată, chiar dacă au primit atunci binecuvântarea lui Dumnezeu şi încrederea comunităţii din care fac parte. Îngăduinţa Bisericii merge şi mai departe, putând fi săvârşită aceeaşi rânduială şi în cazul în care cineva se află în situaţia de a primi pentru a treia oară binecuvântarea de a întemeia o familie. În ambele cazuri, îndeosebi în primele veacuri ale Bisericii, a fost cerută celor doi o perioadă de penitenţă şi de pocăinţă, aşa cum reiese şi din rugăciunile care alcătuiesc această rânduială.

În ceea ce priveşte o eventuală a patra căsătorie, ea a fost considerată dintotdeauna ca o „nelegiuire“. În canoanele Sfinţilor Părinţi nu apare nici măcar cu titlul de posibilitate.

Care este rolul naşilor la Taina Cununiei şi care sunt responsabilităţile lor duhovniceşti după aceea?

Naşii îi asistă pe miri atât la logodnă, cât şi la Cununie, purtând lumânări aprinse în mâini şi participând la săvârşirea anumitor acte liturgice, împreună cu preotul: punerea inelelor sau a cununilor. Ei devin, după săvârşirea Tainei Cununiei, părinţii spirituali ai celor doi miri. De aceea, trebuie să fie creştini ortodocşi, cununaţi în Biserica Ortodoxă, angajaţi în viaţa Bisericii, ca garanţi ai tinerei familii în faţa lui Dumnezeu şi a comunităţii din care aceştia fac parte. Se recomandă, de asemenea, ca ei să fie mai în vârstă decât mirii, cu mai multă experienţă. Obiceiul de a fi mai multe perechi de naşi la o Cununie nu este recomandat de Biserică. Pe lângă faptul că „diluează“ responsabilitatea pe care o au naşii, el poate fi şi exclusiv rodul unei mândrii omeneşti sau al vreunui interes material evident.

În ceea ce priveşte rolul pe care naşii îl joacă în viaţa finilor, trebuie precizată prioritatea laturii spirituale sau duhovniceşti în faţa celei materiale. Ajutorul pe care ei îl dau finilor este, sau trebuie să fie, în primul rând în cele spirituale, mai ales că sfaturile lor nu pot fi acuzate de părtinire, aşa cum sunt uneori cele date de părinţii trupeşti.

▲ Căsătoriile mixte în Biserică

În ce condiţii căsătoria dintre o persoană ortodoxă şi o persoană de altă confesiune este acceptată de Biserica noastră?

Răspunsul la întrebarea dumneavoastră ar trebui să elucideze problema căsătoriilor mixte în Biserică. Ar trebui să fie mult mai amplu şi documentat, iar spaţiul unui astfel de interviu nu ne permite să facem acest lucru. Foarte pe scurt, dacă cercetăm prescripţiile canonice consemnate de Biserică, vom vedea că atât logodna, cât mai ales Sfânta Taină a Cununiei nu pot fi săvârşite decât unor miri creştini ortodocşi. Însă, încă din primele zile ale creştinismului, au existat în viaţa Bisericii însoţiri între persoane care nu împărtăşeau aceeaşi credinţă. Este motivul pentru care Sf. Apostol Pavel avea să spună corintenilor, în cea de a doua epistolă, că bărbatul necredincios se poate sfinţi prin femeia credincioasă şi invers. Apostolul neamurilor se referea, bineînţeles, la cazurile de convertiri ale unor oameni deja căsătoriţi, pe care îi îndemna să nu abandoneze pe celălalt, cu speranţa că şi el Îl va cunoaşte pe Dumnezeul Cel adevărat. Prescripţiile canonice care interzic categoric căsătoriile mixte trebuie înţelese în contextul în care cei doi miri nu puteau primi împreună Sfânta Împărtăşanie, căsătoria lor fiind binecuvântată în cadrul Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii. Astăzi, chiar dacă există aceste prescripţii, Biserica vine în întâmpinarea neputinţei omeneşti şi acordă, uneori, binecuvântarea de a primi Sfânta Taină a Cununiei unui creştin ortodox cu altul, aparţinând unei alte confesiuni creştine. Se acordă această dispensă cu nădejdea că, în cele din urmă, şi soţul neortodox va deveni ortodox şi cu condiţia ca pruncii rezultaţi dintr-o astfel de căsătorie să fie botezaţi şi crescuţi în credinţa ortodoxă. Niciodată nu poate fi binecuvântată de Biserică o căsătorie între un ortodox şi un necreştin.

▲ Cununia de argint, Cununia de aur

Ce ne puteţi spune despre „Cununia de argint“ sau cea „de aur“?

Acestea două au aceeaşi rânduială, a unei rugăciuni de mulţumire, la împlinirea a 25, respectiv 50 de ani de la primirea Sfintei Taine a Cununiei. Deşi destul de rar, există şi cupluri care petrec împreună 75 de ani de la primirea Tainei Cununiei, slujba de mulţumire care se săvârşeşte atunci fiind numită Cununia de platină. În cadrul unei asemenea slujbe, se binecuvântează verighetele de argint sau aur, care se aşază pe mâinile mirilor, alături de cele pe care le-au primit iniţial. Tot după modelul Sfintei Taine a Cununiei, soţul şi soţia sunt asistaţi acum de doi naşi, dacă este posibil chiar de cei care le-au fost alături şi la primirea Tainei, în tinereţe. Momentul săvârşirii unei astfel de slujbe este emoţionant pentru toţi cei care participă, îndeosebi pentru soţi şi pentru copiii acestora. Prin solicitarea săvârşirii Cununiei de argint sau de aur, este recunoscut încă o dată ajutorul pe care Dumnezeu l-a oferit şi îl oferă celor doi, binecuvântându-i cu ani mulţi de împreună vieţuire, spre bucuria celor din jur.