Bucuria credinţei sub binecuvântarea Sfântului Elefterie

Aseară au început manifestările liturgice şi cultural-misionare prilejuite de sărbătoarea ocrotitorului spiritual la Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou, Paraclis Patriarhal, din Bucureşti. Noi am trecut pragul monumentalului locaș de cult, ne-am închinat și ne-am întâlnit cu cei care trudesc aici în zilele ajunului acestei sărbători. Credincioșii din această comunitate, îndrumați de părintele paroh Valer Ulican, împreună cu ceilalți slujitori, au înțeles importanţa filantropiei și își exprimă faptic sprijinul față de tinerii şi vârstnicii lor. Tinerețea credinței, învățată aici de la Sfântul Elefterie, este mărturisită prin iubire milostivă și smerită. În anul 2020, proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al pasto­rației părinţilor şi copiilor, toate activitățile de aici au fost în mod special îndreptate către familiile defavorizate, susținându-le cu tot ce au nevoie pentru a nu simți greutatea zilelor, încercând prin jertfa preoților și a credincioșilor dinamici și harnici să intensifice solidaritatea între familii, în comuniune, iubire creștină și coresponsabilitate. Până să ne aflăm în acest context pandemic, la demisolul bisericii s-au desfășurat diverse acti­vități pentru cei mici, care reprezintă viitorul acestei frumoase comunități. În prezent, din dorința de a reveni la firescul vieții de până acum, părintele paroh Valer Ulican caută soluții, speră, iar Bunul Dumnezeu și Sfântul Elefterie trimit omul potrivit la locul potrivit.

De curând, cunoscuta artistă Anca Țurcașiu dezvoltă aici, în parteneriat cu parohia, sub discreta îndrumare a părintelui paroh, un nou proiect pentru copii, pe care speră să îl desfășoare în condițiile cele mai bune cât mai repede posibil. La stăruința noastră am primit răspuns și lămurire la câteva întrebări legate de etapele și tema atelierului „Arta comunicării și ținuta în societate”.

De ce, după scena atât de mult dragă dumneavoastră, cu o activitate atât de bogată, ați ales să desfășurați un proiect într-o taină a Altarului, la demisolul acestei biserici?

În fața lui Dumnezeu nu suntem oameni cunoscuți sau va­lo­roși. Suntem oameni cu cre­dință și cu iubire. Aici, într-un ase­menea loc special, ajungi să cauți iubirea, să primești iubirea, să o simți mai puternic în sufletul tău. Nu este vorba despre cine ești, pentru că suntem la fel cu toții. Ne di­fe­rențiază profesia sau poate hainele pe care le purtăm, dar în fața lui Dumnezeu suntem cu toții la fel. Suntem trimiși în lumea aceasta fiecare cu o menire anume. Nu este nimic întâmplător, iar faptul că sunt și eu aici este pentru a oferi oamenilor, copiilor, anumite stări, sentimente, bucurii și povești de viață prin meseria pe care am ales să o fac în urma darurilor cu care am fost înzestrată. Astfel, știu sigur că în urma mea pe pământ va rămâne ceva, va rămâne o bucată din mine și din sufletul meu dăruită celorlalți. Biserica aceasta este un loc cu totul special pentru mine. În primul rând aici găsesc pace. Dacă petreci puțin timp aici, parcă pleci alt om. Eu asta simt de fiecare dată. Am găsit multă liniște în locul acesta, alături de părintele Valer Ulican, pe care îl cunosc de foarte mulți ani și care m-a primit cu foarte multă bucurie.

Noul proiect a venit ca o idee a mea, pentru că în aceste vremuri viața noastră profesională s-a schimbat radical. Până la momentul acestei decizii de a se opri spectacolele eu aveam o viață ­extrem de plină profesional. Poate nici acest lucru nu a fost întâmplător, să avem un moment de respirație și de răgaz în această viață. Mi-a spus cineva să mă gândesc că Dumnezeu a vrut să primesc o vacanță pe care nu am avut-o ­niciodată. Eu nu am avut niciodată timp să pot veni la Sfântul Maslu sau la alte slujbe ale Bisericii. Eu aveam repetiții, turneu și eram mereu plecată. Acum am timp. Îmi doream aceste lucruri. Intram în fugă să aprind o lumânare, să mă rog sau să stau cinci minute într-o liniște a mea cu Dumnezeu. Din acest spațiu de liniște s-a născut acest gând, acest proiect. Am venit aici și îl vom porni împreună cu părintele Valer în acest spațiu frumos atunci când o să putem să facem asta față în față. Este vorba despre ceva de care toată lumea are nevoie să învețe, despre lucruri care ne fac mai buni și mai frumoși în această viață, lucrurile elementare la care trebuie să ne întoarcem. Este un curs de arta vorbirii, arta conversației și de ținută în societate pentru copii, care poate nu au posibilitatea să meargă la un curs plătit. Eu îmi ofer două ore săptămânal din timpul meu ca să pot să îi ajut pe acești viitori elevi să devină oameni respectați și apreciați. Felul în care te comporți și în care vorbești, în care porți o conversație este element definitoriu pentru om în această viață.

În ce ritm se vor desfășura întâlnirile și ce grupe de copii vor participa?

Am ales să se întâmple o dată pe săptămână. Vom găsi exact ora și momentul potrivit și vor fi niște lecții deschise în care vom sta față în față și vom vorbi despre foarte multe lucruri interesante. Vrem să fim în regulă din punct de vedere sanitar, pentru că dorim să ajungem să desfă­șurăm acest proiect în condiții firești. Nu se va compara niciodată o interacțiune prin intermediul unui ecran cu o interacțiune directă. Este total diferit. Tot ce ține de comunicare, cum ascultăm un interlocutor, cum îi răspundem, ce vorbim, cât vorbim, cu ce ton vorbim, gesturile, vocea au foarte mare importanță. Este foarte important și feedbackul pe care îl primesc de la ei, întrebările pe care mi le adresează. Ne-am gândit ca prima grupă să fie pentru copii de la clasele 5-8, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. Nu trebuie să fie diferiți mult ca vârstă, pentru că trebuie să ne înțelegem foarte clar cu toții. Este și o vârstă când sunt dispuși să petreacă timp învățând alte lucruri decât cele de la școală.

Suntem într-un an pe care Patriarhia Română l-a dedicat, în mod special, pastorației părin­ților și copiilor. Cât de important vi se pare că Biserica vine în întâmpinarea acestor inte­racțiuni pentru copii?

Mi se pare că părinții de astăzi, în jurul vârstei de 30 de ani, nu sunt foarte apropiați de Biserică și de credință. Cred că este foarte folositor ca Biserica să facă tot felul de demersuri să aducă copiii și pe părinții lor către locurile acestea. Poate prin copii vor ajunge și adulții mai aproape de Biserică, de sfinți. Întotdeauna m-am gândit să fac ceva pentru oameni, acțiuni de voluntariat. Vreau să ofer ceva din ceea ce știu eu. Venind aici, stând de vorbă cu părintele Valer Ulican pentru sufletul meu, i-am povestit despre gândul acesta și de la sfinția sa a venit propunerea să organizăm întâlnirile la demisolul bisericii. Aici te rupi de lume, pentru că nu se aude nimic, deși suntem în centrul Capitalei.