De peste 60 de ani, o comisie ce aparţine organizaţiei "Diakonie" din Germania finanţează burse de studiu pentru candidaţii din întreaga lume. Organizaţia "Diakonisches Werk" se ocupă cu asistenţa socială în Biserica Evanghelică din Germania. Această unitate pentru bursele de studii teologice este condusă de Christian Rave, care ne-a vorbit despre experienţa dialogului dintre două lumi diferite şi despre tinerii români care au studiat prin acest program.
Care ar fi paşii de urmat pentru obţinerea unei burse acordate de organizaţia "Diakonie"?
Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Evanghelică din Germania au început un dialog în urmă cu mulţi ani. S-a spus în cadrul dialogului că este necesar ca tinerii noştri teologi să ştie mult mai mult unii despre ceilalţi, iar prin aceste burse pe care le oferim vrem să ne şi ajutăm unii pe ceilalţi. Bursele sunt oferite efectiv pentru întâlnire. Este foarte importantă întâlnirea cu celălalt. Acesta este scopul nostru: să ne întâlnim şi să se ajute Biserica în ceea ce are ea nevoie acasă. Avem nevoie de tineri foarte bine pregătiţi în domeniile în care trebuie să lucreze. Oameni care pot învăţa la nivelul unei universităţi germane. Este nevoie de trei lucruri: prima oară, cunoştinţe foarte bune de limba germană - şi există posibilităţi ca limba să fie învăţată, între altele şi un curs special la Sibiu; după aceea, este nevoie de două recomandări de la profesorii din facultatea de unde vine candidatul respectiv şi cel de-al treilea lucru, la fel de important, este binecuvântarea episcopului, pentru că dacă episcopul nu confirmă că are nevoie de candidatul respectiv şi de ceea ce el urmăreşte, atunci noi nu finanţăm, pentru că aceasta nu este în folosul Bisericii, ci este un proiect personal. De aceea, cei care se angajează într-un asemenea proiect trebuie să-l gândească în folosul Bisericii. Trebuie scris un proiect pentru bursă, care, de asemenea, trebuie să aibă şi acordul episcopului şi al profesorilor care îl recomandă. Mai trebuie învăţată limba germană şi condiţiile sunt îndeplinite.
Sună foarte complicat ce vă spun, dar este realizabil. În fiecare an am avut tot mai mulţi studenţi, chiar de aici de la Bucureşti. Mulţi dintre ei au primit burse. Nu toţi cei care au aplicat, pentru că nu sunt finanţări pentru toate proiectele.
Din experienţa dumneavoastră, se declară mulţumiţi de perioada petrecută la studii absolvenţii acestor programe de bursă?
O să vă răspund, dar nu va fi un răspuns neutru. După încheierea unei perioade, beneficiarul bursei întocmeşte un raport. Conform acestor rapoarte, 95% sunt mulţumiţi. Sunt şi cazuri singulare, în care un beneficiar este dezamăgit. Sunt diverse motive pentru asta. Spre exemplu, există oameni care şi-au imaginat studiul acolo diferit de ceea ce au găsit. Sau bursierul nu poate să-şi găsească rostul într-o ţară şi o cultură străină. Sau, uneori, nu poate să-şi găsească rostul într-o Biserică şi o teologie diferită de a lui. Dar, în general, majoritatea sunt mulţumiţi. Bucuria vine şi din faptul că nu numai bursierii învaţă ceva într-o ţară străină, ci şi noi din contactul cu studenţii avem de învăţat. Un astfel de dialog este o bogăţie pentru noi.
Există riscul ca studenţii să nu se întoarcă acasă ortodocşi?
După patru ani de studii în Germania, studenţii români se întorc acasă tot ortodocşi. Există o graniţă a identităţii care ţine foarte mult de conştiinţa fiecăruia. Ţelul nostru nu este acela de a protestantiza bursierii ortodocşi. Dacă îi facem pe toţi protestanţi, nu mai avem cu cine dialoga, pentru că rămânem doar noi! Noi vrem să ne întâlnim cu creştinii ortodocşi, care să rămână ortodocşi şi care să poată sta în dialog mai departe, cu identitatea lor. Sunt posibilităţi ca cineva să aibă problemele lui de conştiinţă încă de acasă, probleme de credinţă şi se poate întâmpla ca, prin bursa pe care o primeşte, să găsească noi realităţi care să-i pară mai apropiate de ce înţelegea el, şi atunci poate interveni acest risc. În timpul mandatului meu, aşadar în ultimii cinci ani, nu s-a întâmplat nici un astfel de caz. E foarte important ca fiecare să ne găsim drumul credinţei în Biserica în care ne-am născut. În mod clar, există un risc în fiecare întâlnire. Noi avem experienţa întâlnirii dintre studenţii evanghelici şi catolicii din universităţile cărora merg să studieze. Ei devin mult mai evanghelici după întâlnirea cu catolicismul şi cred că experienţa se repetă şi în ortodoxie. Spun asta pentru că eşti provocat să reflectezi şi să explici mult mai mult identitatea, pentru că eşti pus în faţa multor întrebări despre cine eşti şi ce crezi.
Comisia se declară mulţumită de studenţii români pe care i-a girat? Mai păstraţi legătura cu ei după finalizarea cursurilor?
Ca să încep cu a doua întrebare, păstrez, atât cât e posibil, legătura cu cei care au terminat bursele. Numărul mic al membrilor comisiei nu ne permite o legătură mai strânsă, din păcate. Prima întrebare însă necesită o judecată mai elaborată. Noi dăm burse, spre exemplu, fără să organizăm un examen. Ne încredem în trei lucruri: motivarea studentului, încrederea pe care o acordăm profesorului care îl recomandă şi binecuvântarea episcopului. Şi experienţa pe care o am este aceea că cea mai mare parte a bursierilor pe care îi primim sunt tineri fascinanţi din întreaga lume! Cu această procedură, de a nu face examen, bineînţeles că există şi anumite riscuri. După evaluările anuale, din 100 de bursieri doar unu sau doi nu se declară mulţumiţi.
Pentru viaţa mea este o propoziţie foarte importantă pe care am luat-o dintr-un regulament al comunităţii monahale de la Taizé: "Nu te mulţumi cu scandalul despăriţirii dintre creştini!" Eu nu am devenit monah, dar pentru viaţa mea ca teolog, această propoziţie a devenit un fel de fir conducător al vieţii. Pentru că noi, creştinii, nu împlinim porunca lui Dumnezeu a iubirii aproapelui decât atunci când ne iubim unii pe alţii. Am învăţat că respectând această propoziţie nu ţi se ia niciodată nimic, nu pierzi niciodată nimic, ci mereu câştigi câte ceva.
