Capadocia, o mărturie a strălucirii civilizaţiei creştine

Vechea provincie Capadocia, aflată astăzi în Turcia, este o regiune cu o istorie fascinantă. Aşezată pe un platou vulcanic situat în zona central-sudică a ţării, ea a fost locuită cu 3.000 de ani în urmă de hitiţi, iar mai apoi de frigieni. Căzut sub dominaţia mezilor şi a persanilor, acest areal, care etimologic s-ar traduce prin „ţinutul cailor frumoşi“, devine, după înfiinţarea Constantinopolului, provincie a Imperiului Bizantin. Aici se vor naşte cei mai mari Părinţi ai Bisericii Răsăritene, Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Grigorie de Nyssa, Amfilohie de Iconium, ca să îi amintim doar pe câţiva, a căror operă a ajutat fundamental la fixarea învăţăturii creştine ortodoxe. Ca dovadă a renumelui de care se bucurau scaunele episcopale aflate în acest spaţiu stă poziţia mitropolitului de Cezareea Capadociei, situat ca importanţă imediat după Patriarhul Ecumenic.

Anul acesta, închinat de către Patriarhia Română Sfântului Vasile cel Mare, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc 1.630 de ani, a prilejuit mai multor cadre universitare de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti vizitarea Capadociei. Despre importanţa istorică a acestui spaţiu în cadrul Imperiului Bizantin şi urmele pe care le-a lăsat civilizaţia şi cultura creştină în aceste locuri, dar şi despre dominaţia elementului musulman începând cu al doilea mileniu ne-a vorbit prodecanul acestei facultăţi, părintele profesor Emanoil Băbuş.

Părinte prodecan, v-aţi întors de curând dintr-o călătorie în Capadocia, patria unora dintre cei mai mari sfinţi ai Bisericii Răsăritene. Care a fost scopul acestei excursii?

Înainte de a vă răspunde la aceste întrebări, aş dori să fac o precizare: călătoria am făcut-o împreună cu mai mulţi colegi profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti. În total, grupul nostru a fost format din 35 de persoane. Proiectul acestei călătorii îl putem plasa în cadrul manifestărilor prilejuite de proclamarea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a anului 2009 ca „An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei“ (de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc 1.630 de ani) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni.

După cum se cunoaşte, programul manifestărilor - elaborat de Cancelaria Sfântului Sinod şi care se desfăşoară atât la nivelul Patriarhiei Române, cât şi al eparhiilor din ţară şi străinătate - cuprinde conferinţe teologice şi pastoral-misionare, simpozioane ştiinţifice, seri duhovniceşti, proiecte editoriale, pelerinaje în provincia Capadocia (Turcia). Scopul manifestărilor este de a evidenţia contribuţia Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni la definirea şi apărarea învăţăturii de credinţă, la dezvoltarea tâlcuirii Sfintei Scripturi, la îmbogăţirea tezaurului liturgic şi canonic, aportul la dezvoltarea vieţii monahale, ca exemplu pentru lucrarea pastoral-misionară şi social-filantropică actuală a Bisericii Ortodoxe Române.

Călătoria noastră, începută în a treia zi de după sărbătoarea Învierii Domnului, a durat 10 zile, perioadă în care am putut vedea atât Capadocia, cât şi capitala administrativă a Turciei, Ankara, precum şi Istanbulul, fosta capitală a Imperiului Bizantin.

Cezareea Capadociei era, în secolul al IV-lea, un bastion al Ortodoxiei

Ce a reprezentat în Istoria Bisericii din primul mileniu această zonă? Aici se nasc câţiva dintre cei mai mari teologi răsăriteni. Cum s-a dezvoltat Capadocia, ca teritoriu aparţinând Imperiului Bizantin?

Creştinismul în această zonă a fost puternic influenţat de prezenţa celor trei Sfinţi Părinţi Capadocieni: Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa şi Grigorie de Nazianz, în timpul cărora se dezvoltă şi o puternică mişcare monastică anahoretică şi cenobitică. O vreme, Biserica capadociană a fost apropiată Şcolii teologice alexandrine, fapt atestat de atitudinea celui mai vechi episcop menţionat pe aceste meleaguri: Alexandru, titular pe scaunul Cezareei Capadociei la sfârşitul secolului al II-lea. Acest ierarh merge într-un pelerinaj la Locurile Sfinte, iar credincioşii din Ierusalim nu-l mai lasă să se întoarcă în comunitatea sa, cerându-i să le devină păstor. În noile condiţii, acest episcop intră în legătură cu Biserica din Alexandria, primeşte de la Clement Alexandrinul una dintre scrierile sale, „Contra iudaizanţilor“, şi îl invită pe Origen să predice la Ierusalim. Cel care i-a urmat pe scaun în Cezareea Capadociei a fost Firmilian, contemporan cu Grigorie Taumaturgul, adept, ca şi acesta, al unei teologii ce se distanţa de tradiţia asiatică, regăsindu-l printre participanţii la un sinod din Antiohia, unde s-a discutat problema lui Novaţian, şi a încercat să găseacă o soluţie în cazul Paul de Samosata. Pentru Eusebiu de Cezareea, Firmilian este „episcopul Capadociei“. Aşadar, Cezareea era, în secolul al IV-lea, o mitropolie a creştinătăţii, unde aveau loc sinoade regionale, un bastion al Ortodoxiei împotriva agresiunii venite din partea pseudo-profeţilor din Frigia.

Aureolată de faima martirilor săi, ciobanul Mamas, centurionul Gordie sau nobila Julita, Cezareea este reprezentată la sinodul de la Ancyra (Ankara de astăzi) şi ajunge să aibă propriul sinod, format din 20 de ierarhi. Tot în această perioadă, ea devine şi o mitropolie misionară, mărturie stând episcopiile din Capadocia, cu doi horepiscopi atestaţi. Se poate evidenţia extinderea acestei misiuni chiar şi în afara acestui spaţiu geografic: o delegaţie capadociană, în frunte cu Leontius al Cezareei, vine la Niceea, acest ierarh creând un scaun episcopal şi în micul orăşel Nazianz, locul de naştere al Sfântul Grigorie. Tot Leontius de Cezareea hirotoneşte, în 314, un episcop pentru Armenia, în persoana Sfântului Grigorie Luminătorul. Până în secolul al VII-lea, creştinismul cunoaşte o perioadă de înflorire în această zonă. Au fost construite numeroase locuri de rugăciune retrase şi un număr semnificativ de biserici rupestre, de chilii ale unor comunităţi monahale şi de locuinţe private rupestre. Odată cu extinderea creştinismului, Capadocia a devenit o zonă puternic creştină, sub influenţa patriarhului de la Constantinopol.

Spiritul Capadociei

Care au fost principalele obiective de importanţă religioasă vizitate de grupul de profesori în timpul acestei excursii? Ce v-a impresionat cel mai mult?

Obiectivul principal a fost Capadocia, unde am vizitat situl Göreme şi câteva biserici semnificative din această zonă: El Mali („Biserica mărului“), capela Sfintei Barbara, capela Sfântului Onufrie, capela Sfintei Ecaterina, toate fiind adevărate bijuterii de arhitectură şi iconografie.

Al doilea obiectiv a fost Istanbulul, vechiul oraş al Sfântului Constantin cel Mare, unde am văzut, printre altele, măreaţa „Haghia Sofia“, cu grandioasa cupolă centrală, cu un diametru de 31,87 m, o înălţime de 56,60 m şi 67 de coloane, construită din dorinţa Sfântului Constantin, mai întâi din lemn, apoi reconstruită din zid de Iustinian, în secolul al VI-lea. Printre bisericile vechi creştine din Constantinopol, am admirat în chip deosebit Biserica Hristos-Chora, construită în secolul al VI-lea, care păstrează încă un program iconografic în mozaic şi frescă. Tot aici am putut vedea şi sediul Patriarhiei Ecumenice, Biserica Vlaherne şi Biserica „Sfânta Parascheva“, unde în duminici şi sărbători se adună la slujbe credincioşii români.

În cele 10 zile de călătorie am mai putut vizita şi Casa Maicii Domnului şi Biserica Fecioarei Maria, în care s-a ţinut Sinodul al III-lea Ecumenic din Efes, Biserica Martiriului, ridicată în fosta cetate de la Hierapolis, în cinstea Sfântului Apostol Filip. În cadrul călătoriei noastre ne-am simţit pătrunşi de spiritul creştin al Capadociei, dar am rămas şi întristaţi de faptul că nu mai există astăzi comunităţi creştine practicante, puternice. Mulţumim lui Dumnezeu pentru darul pe care l-am avut de a putea vizita atât vechiul Constantinopol, centru al lumii creştine care a iradiat, din secolul al IV-lea, creştinismul în întreaga lume, cât şi zona binecuvântată a Capadociei, loc care rămâne un punct de referinţă al tradiţiei noastre bizantine.

Biserici în ruină

Mai multe oraşe din Capadocia au avut o importanţă deosebită în ordinea canonică a scaunelor mitropolitane din Bizanţ. Menţionaţi cele mai de seamă localităţi din Capadocia şi personalităţile religioase care au păstorit în ele.

Cele mai de seamă localităţi sunt, desigur, Cezareea, Nyssa şi Nazianz. În oraşul care poartă numele lui Cezar, astăzi Kayseri, a păstorit Sfântul Vasile cel Mare, oraşul devenind capitală a provinciei romane a regiunii Capadociei în anul 17 î.Hr. Această localitate se află în apropierea muntelui Erciyes, fostul vulcan activ, care în prezent are altitudinea de 3.916 m, având vârful încărunţit de zăpadă. Astăzi este un oraş mare al Turciei, cu o puternică industrie, dar trebuie remarcat faptul că, din păcate, nu mai există biserici creştine active, putând fi observate doar ruinele unor lăcaşuri de cult sau biserici transformate în moschei. La Nyssa, actualul Nevşehir, un înfloritor centru creştin, cu binecunoscutele biserici rupestre sau oraşele subterane din zonă, a păstorit Sfântul Grigorie, iar Nazianzul, localitate situată în partea de sud-vest a Capadociei, nu departe de Cezareea, reprezintă oraşul natal al Sfântului Grigorie Teologul, episcop de Sasima şi viitor arhiepiscop de Constantinopol.

Dezastrul de la Mantzikert din 1071, începutul decăderii Capadociei

Care au fost cauzele decăderii acestei zone? Cum s-a produs înlocuirea elementului creştin cu cel musulman?

În secolul al IV-lea, peisajul auster al Capadociei, văile izolate, influenţa învăţăturii Sfinţilor Părinţi Capadocieni au determinat pe mulţi să se retragă în această zonă pentru a duce o viaţă de rugăciune. Astfel, la sfârşitul secolului al IV-lea, existau mici comunităţi monahale care alcătuiau adevărate complexe mănăstireşti cu capele de rugăciune, chilii, bucătării, săli de masă şi depozite de alimente. În secolul al VII-lea d.Hr., odată cu sosirea arabilor, influenţa islamică începe să se facă simţită în această regiune. În aceste condiţii istorice, un număr mare de creştini au ales să locuiască în locuinţe rupestre, săpate în tuful vulcanic. Este important de remarcat faptul că aceştia nu s-au mulţumit doar să sape grote în tuful vulcanic, ci, păstrând încă vie memoria bisericilor din care au fost alungaţi, a programului iconografic pe care l-au avut în aceste biserici, ei vor săpa adevărate bijuterii de arhitectură şi iconografie creştină în noile lăcaşuri de cult rupestre. Interzicerea icoanelor în perioada iconoclastă a dus la distrugerea a numeroase fresce, lăsând urme vizibile şi în bisericile rupestre.

Ceva mai târziu, aici ajung turcii seleucizi, care preiau controlul Anatoliei, în urma bătăliei câştigate în 1071, la Mantzikert. Chiar dacă urmează o perioadă de toleranţă, în care practicile creştine erau permise şi existau peste 400 de biserici, capele şi schituri, treptat populaţia creştină s-a redus, astfel încât locuinţele rupestre devin spaţii de habitat pentru persoane de alte religii. Odată cu plecarea seleucizilor, în această zonă se instalează otomanii, care nu se amestecă în credinţa creştinilor, dar, odată cu schimbul de populaţie dintre Grecia şi Turcia, realizat în 1924, după declararea republicii şi înfiinţarea statului turc, prezenţa creştinilor în Capadocia devine tot mai discretă, astăzi dispărând aproape complet.

▲ Ţinutul bisericilor rupestre şi al oraşelor subterane

Relieful Capadociei s-a format datorită erupţiei celor doi vulcani activi, Ercyes la est şi Hasan la vest, în urmă cu mii de ani. O suprafaţă de circa 20.000 de kilometri pătraţi a fost acoperită cu lavă, ce ajungea uneori la peste 150 m grosime. Cu trecerea timpului, deasupra a rămas stratul cel mai rezistent, cu un conţinut mai mare de bazalt, iar în profunzime, tuful vulcanic de diferite durităţi. Această piatră poroasă, uşor de sculptat, având şi avantajul de a absorbi umiditatea şi a reţine căldura, a putut constitui un mediu adecvat pentru locuinţele rupestre de mai târziu.

Capadocia este un platou vulcanic situat în zona central-sudică a teritoriului Turciei. În anul 1200 î.Hr., în zonă se afla Regatul hitiţilor, cu capitala la Hattusa. După dispariţia hitiţilor, pe aceste meleaguri ajung frigienii, renumiţi crescători de cai. Ulterior, zona Capadociei trece sub dominaţia mezilor, care la rândul lor, în secolul al VI-lea î.Hr., cad sub stăpânirea perşilor. Administraţia persană avea în zonă, conform documentelor păstrate, mai mult de 20 de satrapi (guvernatori), care trebuiau să plătească anual taxe în aur, argint şi cai. Din această perioadă (585-382 î.Hr.) datează şi etimologia numelui Capadociei, care, în limba persană, Katpatuka, înseamnă „ţinutul cailor frumoşi“.

Situl arheologic cel mai important din Capadocia privind vestigiile creştine cel mai bine conservate este numit Göreme. Acest termen înseamnă „nu ne puteţi vedea aici“. Conform tradiţiei şi numelui locului, acum două milenii, creştinii au fugit din sud pentru a se ascunde de persecuţia romanilor, de aceea bisericile creştine din Göreme şi Urgup, oraşul vecin, sunt printre cele mai vechi din lume. Privite într-un cadru mai larg, aceste localităţi sunt aşezate în provincia Nevşehir din Anatolia Centrală, un complex monahal de mai multe biserici săpate în piatră şi capele acoperite cu fresce, care este unul dintre cele mai cunoscute locuri de atracţie turistică din Turcia. Parcul Naţional Göreme, aflat în localitatea cu acelaşi nume, a fost trecut pe lista monumentelor mondiale UNESCO în anul 1985. Accesul în această zonă se poate face cu avionul sau autocarul până la Istanbul sau Ankara, iar de aici, cu autocarul până în oraşul Nevşehir, vechiul oraş Nyssa al Sfântului Grigorie.

▲ Patriarhul României, Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei

Care este legătura dintre Biserica noastră şi Cezareea Capadociei? De ce Patriarhul nostru este pomenit la sfintele slujbe ca „Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei“?

Pe data de 10 octombrie 1776, patriarhul ecumenic Sofronie al II-lea şi sinodul său, la cererea domnitorului Alexandru Ipsilanti, au acordat mitropolitului Grigorie al II-lea al Ţării Româneşti şi urmaşilor săi în scaun titlul de „Locţiitor al Tronului din Cezareea Capadociei“. Prin acest titlu, mitropolia Ungrovlahiei ar fi urmat îndată după patriarh, acest titlu onorific fiind o recunoaştere a importanţei mitropoliei Ţării Româneşti şi a contribuţiei aduse de Biserica noastră şi poporul român la susţinerea Ortodoxiei.