Honesta vita, beata vita est. O viață cinstită este o viață fericită, spuneau latinii. Dictonul este unul vechi, dar valabil astăzi mai mult decât oricând. Pariul pe care tinerii îl fac astăzi cu viața căutând în primul rând carieră și stabilitate financiară, în detrimentul unei culturi integrale, ar trebui să aibă în vedere și perspectiva creștină asupra omului. Despre aprofundarea educației creștine a tineretului din România și importanța familiei am stat de vorbă cu pr. prof. dr. Ioan Tulcan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion Felea” din Arad.
Părinte profesor, ce principii ar trebui să urmeze tânărul pentru a-și construi o educație autentică astăzi?
Putem privi răspunsul la această întrebare în două direcții. Prima, putem vorbi de acei tineri norocoși care au părinți credincioși și rugători și care, în mod firesc, neostentativ, au oferit copiilor lor un model. Fiecare dintre noi ne amintim de o bunică, de un bunic, de o mamă, de un tată, pe care i-am văzut rugându-se, pe care i-am văzut foarte familiari cu problemele religioase, duhovnicești, și care ne-au marcat pe noi și pe alții. Ne-au marcat copilăria, ne-au marcat întreaga noastră devenire. Poate că în cele mai dificile momente ne răsare ca o lumină în conștiință acel chip rugător al unui membru sau al altui membru al familiei noastre. Deci, dacă tinerii au acel mediul familial pătruns de valorile credinței, ale rugăciunii, de practicarea virtuților creștinești și de participarea lor regulată la Sfânta Liturghie, atunci pentru aceștia educația religioasă și formarea caracterului lor religios-moral vine ca un fruct copt în măsura în care evident acești tineri rămân deschiși, rămân în legătură cu mediul spiritual în care ei cresc. În majoritatea cazurilor, acest lucru se întâmplă. E adevărat, mai sunt și anumiți copii, astăzi, care, ajungând în diferite medii ostile credinței sau indiferente față de credință, nu mai sunt dispuși să accepte tezaurul de experiență luminoasă al familiei, al bunicilor, al părinților, ba dimpotrivă, simt nevoia de a fi refractari și de a respinge tot ce vine de acolo, numai pentru că provine din mediul familial. Din păcate, sunt și asemenea cazuri, asemenea fenomene, în opinia mea, păguboase pentru acei tineri.
În a doua parte a răspunsului vreau să mă refer la acei tineri care nu au acest fundal al educației lor în familie. Acestor tineri le este la îndemână de pildă ora de religie din școală, sau socializarea lor cu tineri care doresc să se călăuzească în viață după niște principii, după niște valori superioare. Acel tânăr poate să-și urmărească propriul țel în legătură cu acest set de valori, după care să gândească, să acționeze, să-și contureze propriul profil spiritual. Tot se vorbește astăzi de găsirea unui profil spiritual propriu. El este hrănit, este inspirat din valorile noastre creștine ortodoxe, din valorile Bisericii, care nu se învechesc niciodată, ci, dimpotrivă, își arată în fiecare context istoric prospețimea, valoarea și actualitatea lor.
Anii de studiu în străinătate trebuie fructificați în țară
În calitate de doctorand și mai apoi de cadru didactic universitar, ați cunoscut bine lumea universitară occidentală. Ce sfaturi ați da tinerilor care ar vrea să studieze în străinătate?
Pe o parte dintre ei i-am sfătuit deja să meargă să studieze, dar le-am sugerat personal că ar fi bine să-și facă pregătirea la liceu și chiar la facultate în România, pentru că avem școli foarte bune. Nu spun asta dintr-un patriotism ieftin, ci pentru că tinerii noștri, mergând în Occident cu pregătirea de aici, sunt promovați în clase superioare celor din România, tocmai datorită pregătirii lor excepționale primite în școala românească. Nu-i vorba numai de olimpici. E vorba de copii obișnuiți care merg acolo. Nu văd de ce ar trebui să meargă să-și facă un liceu în Occident sau facultatea. Îi sfătuiesc să urmeze aceste școli în România, unde se poate învăța, dacă se dorește. Însă la nivel de master, sau chiar de doctorat, plecarea lor, și asta o spun și din experiență personală, este vitală pentru a avea performanțe profesionale de viitor, pentru că întâlnirea cu o nouă cultură, cu noi oameni, cu noi mentalități, cu noi modalități de abordare a lucrurilor, te ajută foarte mult. Șederea afară un an, doi sau trei echivalează cu una sau chiar două facultăți. Este descoperirea unui nou univers, a unei noi lumi, chiar în țările occidentale din imediata apropiere, sau mai îndepărtate. Apoi, după ce s-au format cum se cuvine, îi invit să se întoarcă și să-și pună în lucrare aici, în România, ceea ce au acumulat acolo. Mai sunt unii care lucrează acolo, fac un stagiu de un an, doi, trei, dobândesc experiență profesională în domeniul în care s-au pregătit. Ei pot veni aici și pot fi de mult folos. Unii dintre ei însă sunt sceptici, și zic: „Ei, societatea românească nu are nevoie de noi! De ce să venim? Mai bine stăm acolo.” Nu cred că e chiar așa! Sigur că poate la început au fost și niște uși care li s-au închis, dar și societatea românească, cu toate rateurile pe care încă le mai are, merge totuși într-o direcție unde tinerii și-ar găsi locul bine meritat.
Cu privire la tinerii noștri teologi, în mare, cred că este valabil cam același lucru. N-aș recomanda studenților noștri teologi să studieze în afară în timpul licenței, deși acum, prin programul Erasmus se încurajează să mergi un semestru, două în țări ortodoxe și neortodoxe să-ți faci un stagiu. Tot din experiență personală, cred că este foarte bine ca tinerii noștri teologi să urmeze cursurile de licență în România, urmând ca masterul sau doctoratul, specializările, aprofundările să le facă în afară, atât în țări ortodoxe, cum sunt Grecia, Bulgaria, Serbia, cât și la alte facultăți ortodoxe din Occident, care le pot fi de ajutor, dându-le un plus de experiență și o altă perspectivă. Țările cu credință romano-catolică sau protestantă, așa cum știm, au biblioteci, chiar pentru teologia ortodoxă, mai bine puse la punct decât țările ortodoxe înseși. Dacă dorești să obții o carte, sau să studiezi exhaustiv o temă de teologie ortodoxă, o poți face serios în biblioteci occidentale. De aceea cred că studiile în afară le-ar putea fi de mare folos din acest punct de vedere. Biserica întotdeauna are nevoie de oameni de valoare. Acești tineri pot fi apoi folosiți, pot fi puși în lucrare în diferite sectoare ale Bisericii. Slavă Domnului, în momentul de față, atât la nivel de protopopiate, cât și la nivel de eparhie, mitropolie și patriarhie, sunt atâtea locuri unde tinerii noștri își pot arăta experiența, capacitatea și credința lor.
Concomitent, nu succesiv
Ce ar trebui să preocupe pe un tânăr la început de carieră?
E o întrebare foarte dificilă și vine probabil în contextul a ceea ce ați observat și dumneavoastră în ultimul timp. Tinerii noștri, și fete, și băieți, vor primordial o carieră. În acest sens, ei sacrifică viața de familie, copii, părinți, urmărind majoritatea dintre ei ținta spre care se îndreaptă, și anume devenirea profesională. În sine, e un lucru lăudabil, nu e nimic rău în asta, dar o îndreptare atât de unilaterală, numai spre asta, eu o văd problematică. Spun unii tineri: „Îmi doresc prima dată să progresez profesional, să ajung pe funcție, să ajung cel mai bun în domeniu. Pentru asta nici nu mă căsătoresc, nici nu doresc copii, nu doresc nimic, ci doar asta.” Atunci, ei se trezesc la o vârstă cu mult peste 30 de ani și își dau seama că au apreciat cu totul greșit. Sfatul pe care îl dau acestor tineri: „Foarte bine că ești râvnitor, că dorești să fii cel mai bun, sau printre cei mai buni în profesia pe care o exersezi, dar să știi că multe din lucrurile acestea se pot face în paralel”. Nu cred că o căsătorie binecuvântată reprezintă un impediment pentru propășirea profesională. Nu cred că având o familie, venirea unui copil pe lume înseamnă o catastrofă pentru familie. Nu trebuie să stau până la 40 de ani ca să mi se nască primul copil, dacă mai vine... La multe familii, așa cum știm de pe teren, nu mai vine..., sau vine uneori cu mari probleme de sănătate. Prezentându-le și aceste pericole la care se expun, le dau ca sfat să meargă relativ în paralel cu aceste dorințe: profesie, familie, copii. Altfel, mergând după planul: prima dată profesie, după ani căsătorie, după alți ani copii, după alți ani nu mai știu ce..., riscăm. Foarte mulți dintre tinerii de astăzi spun: „Profesie, casă frumoasă mai întâi, mașină bună și apoi căsătorie!” Ei nu vor să le atingă concomitent, ci succesiv, în ani și ani. Copiii sunt abia la sfârșit. Este o abordare absolut păgubitoare și pentru persoanele respective, și pentru societate, și pentru Biserică.
