Biolog ca formare, dar intelectual de o anvergură ce a depășit cu mult frontierele de mentalitate ale epocii în care a trăit, Nicolae Leon (1862-1931) a fost una dintre personalitățile care au marcat medicina românească. A înființat, la Iași, primul laborator de parazitologie din România, contribuind la prevenirea și combaterea unor maladii care devastau comunitățile din acea perioadă. Despre contribuțiile esențiale pe care le-a avut ca profesor, cercetător și publicist am discutat cu Richard Constantinescu, iatroistoriograf, titular al disciplinei Istoria medicinei și coordonator al Centrului Cultural „I.I. Mironescu” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Care este rolul Spovedaniei în viaţa creştinului?
Pr. dr. Gheorghe Holbea, conferenţiar de Teologie Sistematică, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti:
Spovedania sau pocăinţa este cel de-al doilea botez: botezul lacrimilor. Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune în Catehezele sale: „Fără lacrimi nu s-a auzit din veac să se fi curăţit de întinarea păcatului vreun suflet care a păcătuit după botez“. La început ea reprezenta condiţia pentru a participa la Sfânta Euharistie. În veacurile primare creştinii se împărtăşeau după mărturisirea publică şi iertarea reciprocă. Mai târziu, mărturisirea a devenit personală, credinciosul mărturisindu-se duhovnicului său şi primind iertarea păcatelor.
Mărturisirea este o raportare personală la Dumnezeu, întrucât păcatul este o rupere a comuniunii cu Dumnezeu. Ea este o expresie a „zdrobirii de inimă“ a omului înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele săvârşite. Această taină a însemnat încă de la începutul Bisericii mărturisirea păcatelor în faţa preoţilor, căinţa pentru ele şi iertarea acordată de preot.
În Taina Spovedaniei creştinul îşi destăinuie intimităţile sufletului său în ceea ce au ele neputincios, pentru a înlătura slăbiciunile pătimaşe şi a se deschide spre comuniunea cu Dumnezeu. Duhovnicul i se înfăţişează ca vorbind în numele lui Dumnezeu.