Pr. prof. dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi:
În mod obişnuit, când vorbim de pregătire, gândul nostru se duce la Sfânta Împărtăşanie, ca şi cum numai Euharistia ar fi Taină. Cu Hristos Domnul ne întâlnim real în fiecare Sfântă Taină, numai că experimentăm această întâlnire în mod diferit. De aceea se impune de la sine o pregătire ori de câte ori credinciosul primeşte o Sfântă Taină, iar preotul o administrează. Vorbim de o pregătire de ambele părţi. Nici preotul, nici credinciosul să nu fie fără pregătire. Sfântul Ioan Gură de Aur aseamănă lucrarea preotului în scaunul Spovedaniei cu cea a chirurgului care operează corpul uman. O chirurgie spirituală adică. Aşa cum medicul îşi pregăteşte instrumentarul în vederea efectuării operaţiei, preotul îşi pregăteşte „instrumentarul duhovnicesc“ înainte de Spovedanie. El pătrunde tainic în viaţa credinciosului care se spovedeşte înainte de a-l avea în scaunul Spovedaniei, pomenind în rugăciune pe cei ce vin la Spovedanie şi reîmprospătându-şi în minte povăţuirile Sfinţilor Părinţi şi rânduielile canonice care vindecă de păcat pe cei ce se spovedesc.
Pregătirea credinciosului constă, întâi de toate, în crearea unei dispoziţii duhovniceşti de a se spovedi. Aşa cum păcatul are o fază premergătoare, în care credinciosul îşi pregăteşte cadrul săvârşirii lui, aşa Spovedania se pregăteşte prin instaurarea în suflet a unei stări adecvate mărturisirii. Tipicul acestei lucrări pregătitoare ni-l oferă fiul risipitor, care „şi-a venit în sine“ şi s-a hotărât să se îndrepte. Mai mult, el şi-a clarificat în minte ce trebuie să îndrepte în sufletul şi în viaţa sa. Aceasta înseamnă că cel ce urmează să se spovedească îşi cercetează adâncul tainic al conştiinţei, pe care trebui să-l „pârască“ în faţa celui ce cunoaşte inimile şi conştiinţele, Hristos Domnul, „ştiutorul inimilor“, care stă de faţă în scaunul Spovedaniei şi primeşte mărturisirea făcută cu umilinţă. În această lucrare credinciosul se poate sluji şi de „îndreptarele pentru Spovedanie“, însă nu atât de mult încât să-şi îngrădească singur propria libertate de a-şi mărturisi păcatele sale şi nu pe cele din cărţi, şi nici atât de puţin încât ce s-a scris rău în conştiinţă să rămână ascuns, din neştiinţă sau din neobservare, în scaunul de Spovedanie.
